anca
Patru talanţi
 Offline
Posts: 1.245
[luna,de preferinta,albastra:)][Iisus e dulce:)]
|
 |
« Reply #51 on: 11 September 2008 » |
|
doua carti de Andras ViskyJulieta - un dialog despre iubire"Dumnezeu e iubire" - aceasta este concluzia, previzibila, la care ajunge Julieta, personajul principal al piesei cu acest titlu apartinandu-i dramaturgului maghiar Visky András. Fascinant este insa modul in care acest "dialog despre iubire", cum si-a intitulat autorul piesa, demonstreaza, punct cu punct adevarul acestei definitii, incepand prin a o nega. Personajul unic al piesei, aflat in dialog revoltat cu Dumnezeu, il face pe acesta vinovat de toate nedreptatile suferite de ea. Mama a sapte copii, sotie a unui preot arestat de comunisti, ea insasi deportata in Baragan impreuna cu "vrabiutele", cum le spune copiilor, nevoita sa ramana in viata pentru a nu-i lasa in voia nimanui. Adresarea directa, uneori chiar lipsita de respect, fiindca femeia ii arunca in fata divinitatii povestea intamplarilor prin care a trecut, intrebandu-l mereu pentru ce i-a dat atatea incercari, este unica sursa de teatralitate a acestui, tehnic vorbind, monolog destul de intins. Replicile sunt insa atat de bine structurate, iar tonusul "conversatiei" bine dozat, prin alternarea acuzelor femeii cu povestirea unor intamplari tulburatoare - arestarea preotului in miez de noapte, moartea cainelui credincios, care nu mai poate alerga dupa camionul in care se afla familia deportata, ninsoarea care ii face prizonieri in baraca lor pe femeie si copii, incat practic nu pot interveni momente de scadere. Planul acestei realitati crunte interfereaza cu cel in care femeia rememoreaza iubirea pentru sotul ei, in amintirea caruia simte nevoia sa se rafuiasca astfel cu Dumnezeu. In text exista cateva insertii din Romeo si Julieta de W. Shakespeare, menite sa faca trecerea spre o alta realitate - mai ales prin scena pe care femeia o improvizeaza folosindu-si degetele pe post de papusi minuscule, pentru a-si aminti de sotul ei.[:)] Al cui e Ardealul?M-am nascut in regiunea Mures Autonoma Maghiara. Am urmat Scoala germana la Reghin apoi Liceul de muzica cu predare in limba maghiara (in limba romana nu era) din Tg. Mures si, in cele din urma, Liceul de muzica din Cluj, pe romaneste. Deci, pot spune mindru, ca sunt un adevarat cetatean "tricolor"... Cel putin din punct de vedere... lingvistic.
Am inceput cu acest mic text autobiografic, ca un indiciu ca "fragmentarium-ul" lui Visky András imi este aproape, adica pot scrie pe marginea lui intr-o perfecta cunostinta de cauza a "problemei" – Al cui este Ardealul? De fapt, o falsa problema, cum discret, poetic dar pertinent o spune autorul pe tot parcursul carții sale. Daca vom reusi sa "scoatem Diavolul din noi", aceasta "problema" devine o simpla ecuatie pe care si-o poate rezolva fiecare, fara nici un ajutor "din afara", rezumindu-se la propria-i constiinta. Deoarece nici Dumnezeu nu este nici al ortodocsilor, nici al evanghelicilor, nici al reformatilor etc. Si nici al maghiarilor ori al romanilor... Alunecind (voit) pe panta subtire a ambiguitatii, cartea lui Visky András este, in primul rand, una poetica, scrisa intr-un ritm contrapunctic, schimbind tonalitatile, apelind si la relativele minore, intr-un joc de puzzle, foarte bine dozat. Pentru un cititor atent, ea ofera o "rezolvare" intr-o problema care, in fond, o spune chiar autorul insusi, nu cere nici o "rezolvare".
"Fragmentarium-ul" lui Visky András poate sa para, la o lectura pripita, scris pe un ton "impaciuitor", cu o tenta moralist-crestina, facindu-se, in final, aluzie la minunatul calugar ("jidov ratacitor"...) si carturar Nicu Steinhardt, cel care intr-un sistem totalitar, stind si dupa gratii, a scris un Jurnal al fericirii...! Un joc al afirmatiilor si al negatiilor se desprinde la suprafata. A fi sau a nu fi proprietar, e al meu ba e al tau, da-mi-l mie, ia-ti-l tie etc. Si te poti intreba, la sfirsitul lecturii, de fapt, al cui este Ardealul? Final deschis... si nu prea. Caci autorul, dincolo de aparente, are o convingere cu care nu poti sa nu fii de acord. Ardealul nu e al nimănui si e al tuturor. Ori invers. E al celor care-l traiesc, care-l respira, care-l au de drept si de fapt, indiferent de "culoare", al celor care-l locuiesc, il frămîntă, il cultiva, il ingrasa cu mortii lor cei dragi, il populeaza cu copiii lor la fel de dragi. Nu e mai mult al unora si mai putin al altora. Ci in egala masura il are fiecare, primit de la Dumnezeu...
Cartea lui Visky András se citeste fara poticniri, cu interes, indiferent daca este vorba de un cititor "in cunostinta de cauza" ori de unul care pur si simplu are placerea lecturii si curiozitatea unui individ lipsit de ranchiuna si resentimente.ambele se pot descarca fie pdf, fie zip. |
|
|
|
|
Logged
|
Creștinismul ma pastreaza cu ceva tineresc in mine si neplictisit, nedezamagit, nescarbit, nesuparat. Prezentei vesnic proaspete a lui Hristos îi datorez sa nu dospesc si fermentez în supararea pe altii si pe mine.
[N.Steinhardt - Jurnalul fericirii]
[dai li :)]
[gustati si vedeti :)]
|
|
|
