MULTUMESC DIN INIMA :))

" Refuzand sa I se inchine, un om poate imputina slava lui Dumnezeu tot atat cat un nebun poate alunga soarele zgariind cuvantul "bezna" de pe zidurile chiliei sale."
                                     C.S.Lewis-"Problema durerii"

foarte faina cartea

tot de aici:
"Dumnezeu nu devine om prin prefacerea divinitatii in trup, ci prin preluarea omului intru Dumnezeu."

pentru Daku:

Nu ucideti cu pietre !


ÃŽn lume trăiam, ca-n iad mă zbăteam,
Satan în păcat mă ţinea ;
Să mor aş fi vrut căci trupu-mi de lut
Păcatul amar îl strivea.
O zi a venit când iar am greşit,
Oamenii au aflat, m-au prins în păcat
“ –Să moară ! “ cu toţii-au strigat.

Nu ucideţi cu pietre pe cel găsit vinovat
Căci şi pe noi, într-o zi, Isus pe toţi Isus ne-a iertat ;
Nu ucideţi cu pietre pe cel căzut în păcat,
La Cer găseşte oricine o şansă să fie salvat !

Cu pietre în mâini şi ură-n priviri
Mulţimea sfârşitu-mi cerea.
N-am vrut să vorbesc
- să mor, să trăiesc
acum totuna-mi era –
Dar iată, un om cu glas iubitor
A spus răspicat : “ – Cel fără păcat
S-arunce primul cu piatra în ea ! “

Acum am văzut cum cei de-mprejur
Cu toţi, rând pe rând au plecat,
Iar omul - Isus – cu milă mi-a spus :
“ – Te iert dar să fugi de păcat ! “
Iertare mi-a adus, putere de sus
Şi primul răspuns : - păcatul răpus -
Azi sunt fericită trăind prin Isus !

pt mine

Neinteleasa
de Cernegu Stefania

Poate am fost si fericita,
Trista, sigur, am mai fost,
Uneori, doar plictisita,
Acum, nu ma mai cunosc.

Ma simt singura acum
Si putin neinteleasa
Sa plang sigur as putea
Dar nu cred ca-mi da speranta.

Simt ca totul se roteste
Repede in jurul meu
Timpul nu mai oboseste...
Asta, sigur, nu sunt eu.

Alexandru Macedonski   
   
Dor zadarnic   


E umed cimbrul pe colinã,
Mãceºii par o florãrie,
Sorgintea râde cristalinã, —
Eºti tu, eºti tu, copilãrie!
Din roze ceruri ciocârlia
Zvoneºte cântece semeþe,
Domneºte-n toate veselia, —
‘Napoi venit-ai, tinereþe!
Dar ce e vis, e o nãlucã...
Rãmân cu trista mea nevrozã,
Cu dorul meu nespus de ducã,
Spre râul blond, spre ziua rozã

Lucian Blaga   
   
La curtile dorului   


Prin vegherile noastre -- site de in --
vremea se cerne, si-o pulbere alba
pe tâmple s-asaza. Aurorele înca
se mai aprind, si-asteptam. Asteptam
o singura ora sa ne-mpartasim
din verde imperiu, din raiul sorin.
Cu linguri de lemn zabovim lânga blide
lungi zile pierduti si straini.
Oaspeti suntem în tinda noii lumini
la curtile dorului. Cu cerul vecini.
cu toate ca mult mai putin o sa para.
Asteptam sa vedem prin columne de aur
Evul de foc cu steaguri pasind,
si fiicele noastre iesind
sa puna pe fruntile portilor laur.

Din când în când câte-o lacrim-apare
si fara durere se-ngroasa pe geana.
Hranim cu ea
Nu stim ce firava stea.

Lucian Blaga   
   
Dorul   


Setos iti beau mirasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amindoua, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pãmânt.

Femeie,
ce mare porti în inima si cine esti?
Mai cânta-mi inc-o data dorul tau,
sã te ascult
si clipele sã-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea -- vesnicii.

pentru spring [post restant]:

Desi

Desi inima mea este
ascunsa intre coaste,
sa vezi tu ce poveste:
mi-e foarte dor de tine.
Desi schiopat putin
si ma doare
oh de la o vreme ma doare
creanga cea groasa si cea mare
de care s-a spinzurat altul,
sa vezi tu ce poveste,
ah ce poveste:
mi-e foarte dor de tine.
Cred ca a trecut timpul,
cred ca a apus luna,
pe cimp au iesit la intuneric
soarecele de cimp si inorogul feeric,
sa vezi tu ce poveste,
ah ce poveste:
mi-e foarte dor de tine.
Desi ai inima inlauntrul tau
si ascunsa sub coasta,
mi-e foarte dor de tine.

Nichita

pentru spring [post restant]:

Evocare

Ea era frumoasa ca umbra unei idei,
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatra proaspat sparta
a strigat dintr-o limba moarta.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Rizinda si plinginda cu lacrimi mari
era sarata ca sarea
slavita la ospete de barbari.

Ea era frumoasa ca umbra unui gind.
Intre ape, numai ea era pamint.

Nichita

Pentru toti cei care indraznesc sa viseze...



Ninge

Petru Lascau


Ninge iarasi peste lume.
E poate primavara-n ceruri
si se scutura zarzarii
cu petalele lor suave, peste pamant.

Sau poate, pe pajistea cerului
se joaca copiii luminii
prea repede plecati dintre noi,
lasandu-ne pamantul
un ochi indurerat
al universuui.
Poate, zic, copiii se joaca eternul joc
sufland puful papadiilor ceresti
peste pamant
intru bucuria copiilor ramasi
sa-si astepte aici batranetea,
sub pleoapa aceluiasi ochi inlacrimat.

Ninge...

Nu stiu precis
se prea poate
ca in inalturi sa fie iarasi razboi
si fulgii acestia mari si blanzi
sa fie aripi frante, de ingeri
ce lupta in inaltimi
ca toti copiii pamantului
sa rada prin somn.

pt copiii forumistilor

Alexandru Macedonski   
   
Tinereþea   


Iubesc frumoasa Tinereþe,
Cu anii sãi de flori,
Cu zâmbete pe a sa faþã,
Cu ochi scânteietori;
Îmi place fruntea-i coronatã
De poezii º-amor,
De dulci iluzii care iute
Se nasc ºi iute mor.
Cortegiul sãu e din speranþe,
Din vecinice izbânzi,
ªi pulbere de aur poartã
Pe aripe plãpânzi.
Adesea e cutezãtoare
ÃŽntocmai ca Icar,
ªi pân’ la soare se înalþã
ÃŽn zboru-i temerar!
În totul e însufleþitã
De-al geniului foc,
ªi egoismul nu gãseºte
În sufletul sãu loc!
Pe-oriunde trece, rãspândeºte,
Ca foi de trandafiri,
Cu mâinile-i îmbelºugate,
Idei ºi dulci simþiri!
Sã-i zicã oriºicum, bãtrânii
Pãtrunºi de reci fiori,
Ce dragã este tinereþea
Cu anii sãi de flori!

pt zooey

Octavian Goga   
   
Dãscãliþa   


Când, tremurându-ºi jalea ºi sfiala,
Un cânt pribeag îmbrãþiºeazã firea,
ªi-un trandafir crescut în umbrã moare,
ªi soare nu-i sã-i plângã risipirea,
Eu plâng atunci, cãci tu-mi rãsai în zare,
A vremii noastre dreaptã muceniþã,
Copil blajin, cuminte prea devreme,
Sfielnicã, bãlaie dãscãliþã.
Ca strãlucirea ochilor tãi limpezi,
Poveste nu-i mai jalnic povestitã,
Tu eºti din leagãn sorã cu sfiala,
Pe buza ta n-a tremurat ispitã.
Cununa ta de zile ºi de visuri
Au împletit-o rele ursitoare,
Ca fruntea ta nu-i frunte de zãpadã,
ªi mânã nu-i atâtea ºtiutoare.
Moºnegi, ceteþi ai cãrþilor din stranã,
Din graiul tãu culeg învãþãturã,
E scrisã parcã-n zâmbetele tale
Seninãtatea slovei din scripturã.
În barba lor, cãruntã ca amurgul,
Ei strâng prinosul lacrimilor sfinte,
Cãci vãd aievea întrupat ceaslovul
În vorba ta domoalã ºi cuminte.
La tine vin nevestele sã-ºi plângã
Feciorii duºi în slujbã la-mpãratul,
ªi tu ascunzi o lacrimã-ntre slove,
În alte þãri când le trimiþi oftatul...
ªi fete vin, sã le-nfloreºti altiþa,
La pragul tãu e plinã ulicioara,
ªi fetele îºi ºopotesc în tainã:
„Ce mâini frumoase are domniºoara!“
...Aºa, grijind copiii altor mame,
Te stingi zâmbind în calea ta, fecioarã,
Iar cãpãtâiul somnului tãu vitreg
De-un vis deºert zadarnic se-nfioarã.
Tu parc-auzi cum picurã la geamuri
Un ciripit de pui de rândunicã
ªi-un gând rãzleþ îþi înfierbântã tâmpla,
Cu tine-adoarme-o dulce, sfântã fricã.
Sfios, amurgul toamnei mohorâte
κi miºcã-ncet podoaba lui bolnavã,
Ca din cãdelniþi fumul de tãmâie,
Prelung se zbate frunza din dumbravã.
Tu stai în prag, ºi din frãgar o frunzã
La sânul tãu s-a coborât sã moarã,
Iar vântul spune crengilor plecate
Povestea ta, frumoasã domniºoarã...

pentru mine si pt mama

Nervi  - Constanþa Buzea


Cuvinte, cuvinte ºi-o pasãre linã în minte.

De suflet, de suflet, cã este, tu adu-mi aminte.

Nãdejde, nãdejde, chiar dacã pãdurile-s vineþi.

Iubire, iubire, când viaþa, când moartea revine-þi.

Cum mine, cu mine, o ºansã ce nu se revarsã.

Cu tine, cu tine, luminã de cearã nearsã.

De fosfor, de fosfor, de nervi rãzvrãtiþi ne e boala.

ªi totuºi, ºi totuºi, tot nouã ni-e datã sfiala.

Din volumul “Ape cu plute”, 1975


Nervi de toamnã

La toamnã, când frunza va îngãlbeni,
Când pentru ftizici nu se ºtie ce noi surprize vor veni, -
Alcoolizat, bãtut de ploi, cum n-am mai fost cândva,
Târziu, în geamul tãu, încet, cu o monedã voi suna.

ªi-n toamna asta udã, mai putredã ca cele ce s-au dus,
Când vântul va boci, din nou, la cei de jos, la cei de sus, -
La geamul tãu, în spaima nopþii, ca un prelung final,
Voi repeta cã anii trec mereu mai greu, ºi mai brutal.

Va bate ploaia... ºi târziu, la geamul tãu voi plânge-ncet...
Va rãtãci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, -
Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus...
În toamna asta udã, mai putredã ca cele ce s-au dus

scrise de George Bacovia

Nervi de primãvarã

Melancolia m-a prins pe stradã,

Sunt ameþit,

Oh, primãvara, iar a venit...

Palid, ºi mut...

Mii de femei au trecut;

Melancolia m-a prins pe stradã.

E o vibrare de violete:

Trece ºi Ea;

Aº vrea,

Dar nu pot s-o salut;

Oh, ºi cum a trecut,

ÃŽntr-o vibrare de violete.

Nimicnicia m-a prins pe stradã;

Am adormit.

Oh, primãvara, iar a venit

Pal, ºi uitat...

Vals funebru, depãrtat.

Melancolia mã þine-n stradã.

Ioana , multumesc !