Gand pentru azi

Dumnezeu nu scrie muzica vietilor noastre
la voia intamplarii. Sa fim preocupati sa invatam melodia
si sa nu ne lasam inspaimantati de “celelalte lucruri.”
Sa nu fim neatenti cu acestea, sa nu le omitem, dar nici
sa le lasam sa distruga melodia sau sa schimbe acordul.
Daca ne ridicam privirea, vom vedea ca Dumnezeu Insusi
bate ritumul pentru noi. Cu ochii la El, vom canta
urmatoarea nota puternic si clar.
“Daca ne vom spune cu tristete, “Nu este nici o muzica
in, celelalte lucruri”, sa nu uitam ca tocmai din acele
lucruri se naste muzica. In viata aceasta, nasterea muzicii
este adesea inceata si dureroasa. Cata rabdare are Dumnezeu
ca sa ne invete! Si cat de mult Isi doreste sa invatam lectia!

Ruskin

Ioana iti dedic urmatorul fragment... mi-a adus aminte de tine cand l-am citit... nu stiu de ce nu am un motiv anume... sper sa-ti placa :)

'Ma astern in patul vietii, astept sa visez, sa ma indrept spre alte taramuri, a caror  realitate e mai putin dureroasa. Ma arunc in visare si incep sa calatoresc spre taramul fara nume, fara identitate, unde poti fi ce vrei, cine vrei si cum vrei. Ma simt iubita aici si acceptata in ciuda faptului ca sunt mult prea diferita de toti ceilalti cetateni ai taramului fara nume.

Nu vreau sa fiu altfel decat sunt, dimpotriva ceva in mine tanjeste sa fiu exact asa cum sunt. Frica de ridicol si respingere ma tin inchisa inlauntrul meu si simt de multe ori ca nu pot iesi. Cand le arati celorlati cine esti tu cu adevarat, in profunzime, te expui prea mult. Asta parca e cel mai dureros ca ‘adevaratul tu’ sa fie respins. Prefer sa calatoresc in vis, sa fug de tristete, vreau sa merg in taramul fara nume, unde pot fi ce, cine si cum vreau.

Imi permit din cand in cand sa fug de realitate, doar constiinta ma trage innapoi. Imi doresc sa fiu libera de propriile-mi dorinte, vreau sa nu mai simt macar pentru o secunda. Vreau sa pot sa evadez macar un minut, macar o clipa sa ma strecor in infinit.

Nu am vorbit niciodata cu cei din taramul fara nume, nu a fost nevoie. Acolo oamenii se iubesc doar din priviri si gesturi, nimeni nu e prea ciudat pentru a fi iubit.

Ratacesc printre sentimente si ma pierd in mine, ma pierd de tine, vreau sa merg din nou in taramul fara nume, vreau sa pot sa fiu din nou ceea si cum sunt!'

Fragment din 'Taramul fara nume'

Pentru Toti aceia care schimba ciclul de invatamant ( gimnaziu,liceu,facultate)- in speta pentru surioara lui Space,Lav,13

Sfârºit de ºcoalã -  Daniel Dumitrescu

scaune pãrãsite printre urme
de praf ºi de cretã
bãieþi respirând fotbal fãrã
ferestre doar garduri
fete plângând notele ce
se chinuiau s-atârne ºi ele
de-un catalog prea bãtrân
sã mai spunã câte vãzuse

repetau iar ºi iar la
geografie ultimul hop
înaintea viitorului cu luminã
ºi mult mai puþinã învãþãturã
doar clipa de azi stã
între ei ºi fericire

rãmânem blocaþi într-un trecut
ce nu ne zâmbeºte nici nu
ne face mai puternici
amintiri ºi speranþe care
nu coincid nu se împacã
ºi-ajungem iar sã repetãm
'sã treacã odatã capacitatea'

pentru Zooey :

Miracolul iubirii cãrturarilor/ 

Preoteasa Marinela

Totul e sã ne plimbãm pe strada poeziei
cu ochii închiºi ºi dansând
în ritm de: latino, samba, tangou, cea-cea
sau sã valsãm
dupã cum ne dicteazã inima.

Ce este mai frumos decât un cortegiu de litere
care danseazã sã-ºi gãseascã
locul din vocabular
sau locul dintr-un poem de iubire?

Scrisul e miracolul iubirii cãrturarilor
din dimineþile de iunie
când înfloresc teii
înmiresmãtori
ºi tãinuitori de dragoste!

Ce fericiþi sunt teii,
de mii de ani
leagãnã visele îndrãgostiþilor!

pentru spring [post restant]:


Viata mea se ilumineaza

Parul tau e mai decolorat de soare,
regina mea de negru si de sare.

Tarmul s-a rupt de mare si te-a urmat
ca o umbra, ca un sarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii in declin,
corabiile sufletului meu marin.

Si viata mea se ilumineaza,
sub ochiul tau verde la amiaza,
cenusiu ca pamintul la amurg.
Oho, alerg si salt si curg.

Mai lasa-ma un minut.
Mai lasa-ma o secunda.
Mai lasa-ma o frunza, un fir de nisip.
Mai lasa-ma o briza, o unda.

Mai lasa-ma un anotimp, un an, un timp.

Nichita

saru'mina.

Aurrei :

George Bacovia
 
Alb

Orchestra începu cu-o indignare graþioasã.
Salonul alb visa cu roze albe -
Un vals de voaluri albe...
Spaþiu, infinit, de o tristeþe armonioasã...
În aurora plinã de vioare,
Balul alb s-a resfirat pe neuitatele cãrãri -
Cântau clare sãrutãri...
Larg, miniaturã de vremuri viitoare...
 

Ancai D. S. :


Scrisori din camera de alãturi

Marin Sorescu

Nu pot sã scriu decât despre tine,
Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra
Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada,
Ca un perete pe care schiaza
Gindurile noastre de iarna.
Din fuga trenului ai zarit
Prin nameti un vinator.
A aparut intii pusca intinsa - Tocmai ochea
Un fulg de zapada.
O bubuitura si toata iarna
S-a naruit din cer, ingropindu-l în zapada.
Copacii parca plecasera si ei
Sã haituiasca Baraganul
("Baragan" - loc unde viscoleste,
Asa se traduce, din cumana.
Nu, nu-s cuman, coman,
Dar asa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)

Iata-ne, asadar pierduti în desertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai si provocat.
Ai dorit atita sã ninga, stiai ca fenomenul tine
De concentrarea ta... Si te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai opreste.
Roseata din obraji coloreaza peisajul. Ai febra?
"Nu, dar vreau sã colorez peisajul".
Foloseste rujul, mai bine.
Tu esti de tinut intr-un castel
Pe-o iarna ca aceasta, cu clopotei la fulgi.
Si eu sã vin la tine
Intr-o sanie trasa de cerbi,
Sã mã urc în iatac, pe-un turtur imens,
Sã urc si sã cobor, ca e alunecos,
Si iar sã dau sã mã catar... si tu sã-mi arunci
Niste pinteni.
Sã cioplesc sloiul, urcindu-mã
Sã-i dau pinteni
Si sã apar sus, c-o floare de gheata
In mâna. "Unde e geamul?
Sã-ti plantez pe el aceasta
Floare de gheata."
"O, ador florile de gheata", sã zici,
"Unde-ai gasit-o?" Hai sã iesim putin.
"Unde, iar afara? Iar în zapada? Iar în tren?
Iar vagon neincalzit?"

Eu sint un om de interior,
Pentru ca sint numai suflet
Si sufletul e de interior.
Sint un om de budoar, de stat intre perne,
Printre carti, printre rujuri...
Tot ce emana caldura
Si intimitate. Pune-mã la o masa de restaurant
C-o suta de insi în jur,
Care se uita la tine
Si inghet.
N-am ce sã-ti spun, parca nu ne mai cunoastem.
Tu îmi citesti inceputul de enervare
Pe freamatul degetelor,
Pe miscarea de la coltul ochilor
Si "Hai sã mergem", zic.
"Unde?"
In castel. Stiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decât c-o sanie trasa de cerbi.

Tot în tren sintem? Tot.

Laura, visez ca odata sa ajung sa te strang in brate, tare tare :)

rabbi, tu esti? :)

lui 13 , de bun venit :)

Ion Minulescu
 
 
Cântecul unui om

Ce-am fost cândva azi nu mai sânt...
Dar ce sunt azi îmi pare rãu
Cã n-am putut sã fiu mereu -
Acelasi cântãret cu chip de Sfânt...

Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Si-n viatã n-am cântat decât
Romanta Celui rãstignit...
Tot ce-am sperat rãmas-a vis,
Si-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am si uitat -
Un titlu de volum nescris...

Si-azi, dacã sunt un chip de Sfânt,
Asa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Sã fiu tot altul... Si sã-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...
 

asta mi-o place mie foarte, foarte mult! ce fain de tine, Daniel :))

Ptr. Motanel si prietenul lui dakul roman:

Ceata vine
pe mici labute de pisica.

Sta privind
peste port si oras
pe tacutele solduri
si apoi merge mai departe.

(Carl Sandburg - Ceata)