"Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.
          Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.
          Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fatza de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.
          In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.
          Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
          Zilele trecute ?ncercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.
          O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca ?ntr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.'

Raspuns:sursa e Mircea Eliade.
  Intrebare:de ce ciudat? :?:

Sinceritatea nu e triviala,si nu cred ca asta a fost lumina in care a intentionat autotul sa o aseze.
 Ceea ce spunea despre faptul ca ea face parte din instinctul de conservare,e interesanta ideea din context:
'Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fatza de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.'  Adica...oameni fiind,ne temem,fugim de singuratate...prin urmare...cautam sa avem prieteni,cunoscuti,apropiati...Sa nu ne ascundem dupa deget:dorinta de a avea prieteni,de a cunoaste pe cineva...nu e altruista.Initial nu te implici intr-o relatie cu oamenii pentru a oferi,ci pentru a lua,caci...avem nevoie de comunicare,de apreciere,de afectiune.Apoi...bine este daca incepem si a oferi...mult sau...din ce in ce mai mult,pana la nobila,divina idee de a fi prietenul cuiva pana la moarte,fara a astepta sau a cere nimic in schimb.(Ioan 15:13) Iara sinceritatea...sigur,inseamna deschidere,descoperire..'a lasa garda jos',cum spui...insa facand asta,nu are celalalt prea mult de castigat,decat faptul ca nivelul de comunicare e mai profund.Cunoasterea e mai mare,si e bine.Insa gandul initial,de a fi sincer cu altii(e posibil ca de cele mai multe ori nici nu constientizam de ce suntem sinceri...atat de sinceri!)...vine din dorinta de a fi legat de oameni,de a fi acceptat,tocmai prin faptul ca te recunosti pe tine insuti :'Iata,asta sunt!..vulnerabil,cu dorinte si asteptari.M-am deschis...si astept sa faci acelasi lucru...tocmai pentru ca avem nevoie unul de altul'.... So...ce este cu instinctul acela de conservare?... Ca sa putem supravietui,avem nevoie sa simtim oameni in jurul nostru.Asa cum,nu prea dragut,spunea un filosof 'Omul este un animal social' (Sigur ca Biblia nu este de acord cu afirmatia asta...Omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu..)...Deci...suntem sinceri..pentru ca prin relatii bazata pe sinceritate putem merge mai departe.
   Spuneam ca sinceritatea aceasta nu e altruista,insa..nu e nici pur egoista.That's just the way it is.


  Am remarcat din spusele tale ca dai o conotatie foarte accentuata egoismului. 8)
'Ciudat pt ca...face ca dorinta sa de a fi sincer sa fie ceva trivial...la fel si cea de a avea prieteni... o chestie in care nu cauta decat propriul interes, propria satisfactie si implinire, egoism feroce... '
  Egoism....'ego'...atentia asupra eului. In Biblie sunt multe idei legate de iubire de sine si iubirea aproapelui...Mi se pare interesant unul din ele(care sigur ca nu justifica egoismul,categoric nu!!!!) 'Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti'(Matei 19:19).    :?: Ca pe tine insuti?... :?:
Asadar...Biblia spune despre noi ca avem o dragoste de sine,o concentrare asupra eu-ului,asupra propriei persoane....pe care sa o orientam,insa,asupra aproapelui.
 Ce parere ai despre asta?Spune-mi...gandeste-te la felul in care tu ai inceput o relatie de prietenie cu prietena ta cea mai buna...Nu ai inlesnit si acceptat apropierea asta...tocmai pentru ca unele lucruri sau calitati ale ei..au fost pe placul tau?Sau...pentru a nu fi singura?...Te-ai gandit la ea initial,100%,sau...necunoscand-o pe ea(ma refer la omul dinlauntru...care tocmai prin sinceritate si cunoastere este descoperit)...te-ai gandit(poate nu foarte concret,totusi..) la tine? Iar ideea asta...de a te gandi la tine mai intai...nu este egoista..ori...nu un egoism pacatos...Insa poate deveni astfel,daca nu cautam sa iubim pe prietenii nostri(ba mai mult,si pe dusmanii nostrii,numai ca in context e vorba de prieteni) ca pe noi insine.
  Am inca ceva de scris,cu care vreau sa inchei,deocamdata.In Ioan 15,Domnul Isus vorbeste despre prietenie(titlul este 'dragostea frateasca'....nu este prietenia..dragoste frateasca,de fapt?).Versetele 12,13,14 sunt puncte-cheie:
  'Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.Voi sunteţi prietenii Mei(...).'
   Hristos a spus ucenicilor ca dovada cea mai mare de dragoste fata de prieteni este sa iti dai viata pentru ei.Apoi ii numeste prieteni Lui. .....chiar daca textul nu o spune,Biblia arata insa cum Hristos si-a dat viata pentru prietenii Sai.Doar Isus Hristos este singurul exemplu perfect de prietenie altruista.A cunoscut,a comunicat,s-a deschis,insa gandul care a fost in El...a fost exclusiv pentru ceilalti.Chiar daca noi,ceilalti,nu am avut nimic de oferit,ci doar de primit.
 Ma opresc aici,probabil vom mai reveni,nu? ;)

P.S. ...citatul initial despre prietenie cred ca se gaseste in volumul 'Oceanografie',insa nu sunt 100%sigura.Nu am cartea cu mine,dar curand voi merge in Ro si voi verifica.Te anunt in clipa in care am un raspuns sigur. Contez pe intelegerea ta. 8)

A fi sincer cu tine inseamna sa stii sa devii sincer cu cei de langa tine si nu  invers, adica fiind sincer cu altii, te vei recunoaste pe tine... Sinceritatea nu cred ca trebuie sa vina din 'dorinta de a fi legat de oameni' si cu atat mai putin din dorinta' de a fi acceptat'...Sinceritatea trebuie sa constituie una din calitatile omului, una din 'caramizile' ce zideste un caracter si o personalitate de crestin...

Sa fii sincer cu tine insuti este nevoia zilei de astazi pentru ca in lipsa ei, minciuna, prefacatoria, neincrederea, vor conduce...
-a nu fi sincer inseamna sa folosesti ceva care inlocuieste adevarul, adica a spune una si a gandi alta, a face una si a crede alta...
-a nu fi sincer este pentru cei de langa tine de fiecare data o crima care nu se vede dar se simte, este o rana care chiar de se vindeca, lasa cicatrice...
-a nu fi sincer inseamna sa folosesti ceva care este intre “Da, da!� si “Nu, nu!�, adica a incalca cuvintele Bibliei...
-a nu fi sincer e o dovada de neincredere intai fata de Dumnezeu si apoi fata de tine insuti...
-a nu fi sincer cu tine astazi, costa mult; atat de mult incat niciodata nu vei putea recupera vesnicia !

Fiind sincer in pricipal cu tine insuti, cred din toata inima ca vei culege intr-o prietenie, exact ceea ce semeni..." ... şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura." Matei 7.2
Cred ca noi suntem exemple palpabile a neascultarii si nesinceritatii fara de Dumnezeu si apoi fata de noi...
Sinceritatea nu e o atitudine pe care trebuie s-o dobandim fata de altii, e un priciupiu pe care Biblia ne indeamna sa-l castigam...
"Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfînt?
-Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu, şi spune adevărul din inimă." Ps 15.1,2





Ma intreb, care e calea de mijloc intre altruism si egoism...?

Draga Sselena,nu am vrut ca vorba asta sa iti fie pe ne-plac :oops: .De fapt Aristotel a spus 'Omul este din natura un animal social'(zoon politikon).
 Nu,omul creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu nu este in contradictie cu omul-fiinta sociala,insa primul sens pare sa il includa pe al doilea.
 Spunea un prieten al meu ca,gasindu-l pe Dumnezeu,nu mai poti pleca nicaieri-in El ai totul,nu mai trebuie sa mergi inspre, ori sa tinzi spre altceva,iesind astfel din raza relatiei cu El.Este o suficienta,un prea-plin pe care il ofera faptul de a te gasi in Dumnezeu.In Dumnezeu sunt toate lucrurile,inclusiv o relatie buna cu semenii.
  In acelasi timp,pozitia de 'fiinta sociala' iti lasa loc de 'semnul intrebarii',facandu-te sa cauti relatia cu oamenii sau,eventual, cu Dumnezeu.Prin definitie,socialul priveste societatea umana,legatura cu ceilalti, 'asocierea' .
 Ei bine,sper ca am raspuns nelamuririi tale.Voi reveni cu ganduri despre prietenie.God bless u.

Draga Idi,ma intorc la primul mesaj pe care l-ai scris,pentru ca sunt sigura ca este ceva nelamurit inca.Ceea ce ai spus tu,ideea de mai sus,este tocmai ce am intentionat sa zic eu.In momentul in care te deschizi fata de altii,fiind sincer cu ei,te recunosti vulnerabil in fatza lor(!!!) (nu fatza de tine!nu te descoperi pe tine atunci...),cu nevoie de prieteni si comunicare.Nu este o nesinceritate,o ascundere a adevarului,minciuna ori prefacatorie,cum spuneai tu,ci tocmai sinceritate care accepta riscul-de a fi neacceptat,refuzat,ranit chiar.Cred ca nu m-am exprimat eu foarte clar. :(

 Drept e,si frumos ai spus  ca sinceritatea e una din 'caramizile' ce zideste un caracter.Cred ca sinceritatea vine din Adevar,si un crestin trebuie sa fie intotdeauna(dar intotdeauna!! ) sincer.Da-ul nostru sa fie da,si Nu-ul sa fie nu!
 Aspectul la  care ma refeream nu era punerea sinceritatii intr-o lumina slaba sau indoielnica,ci...motivatia pentru care ne deschidem si acceptam sa fim sinceri,deschisi,expansivi,spunand altora despre noi,despre ceeea ce suntem cu adevarat,despre pasiuni,vise,dorinte,viata particulara...Caci,sa recunoastem,nu poti face asta fatza de oricine,in ideea ca esti crestin si 'ce-i in gusa,si-n capusa'  8) .Trebuie sa fim intelepti,pana si in doza de 'informatie sincera' pe care o dezvaluim despre noi insine.Si asta o facem tocmai pentru ca nu putem fi prieteni 'la catarama' cu toata lumea.In viata fiecaruia sunt straini,cunostinte,amici,buni prieteni,familie.Cercuri concentrice.
  Te intreb acum pe tine,tu cand vorbesti cu oameni noi,cand povestesti despre tine,cand vrei sa intalnesti anumite persoane si altadata,ce te face sa fii sincera?Sa povestesti despre tine,sa fii deschisa?...nu cumva nevoia TA de comunicare,dorinta TA de a avea prieteni crestini,apropiati? E doar o intrebare,si sunt convinsa ca voi primi un raspuns practic si sincer din partea ta.
  Cu sinceritate,Julia  :)

P.S. ....ideea despre egoismul sau altruismul care te face sa fii sincer s-a adaugat pe parcurs,intr-unul din comentariile Sselenei,nu are nimic de-a face cu textul de la inceput(scris de un 'filosof' ;)  ).Si prin faptul ca am zis despre sinceritate ca...asa stau lucrurile('that's just the way it is'),fara a o putea cataloga drept egoista sau altruista,nu cred ca am gresit cu ceva.Sa spun mai degraba ca nu e niciuna din ele,insa ca motivatia sinceritatii poate fi,totusi,egoista sau nu.

 Draga Idi,dupa cate am vorbit pe thread-ul asta(atat eu,cat si tu) in mod sigur temperamentele noastre sunt departe de a se asemana cu bine-cunoscutul 'melancolic' :) Deschiderea noastra spre comunicare arata limpede ca suntem firi extrovertite,gata oricand  sa discute.

 Cat despre melancolicii de care tu pomeneai,trebuie sa iti marturisesc ca am cativa prieteni cu asa un temperament predominant,si totusi...comunicarea noastra este foarte buna.A fi melancolic nu e totuna cu a fi mut 8) ,ci vadeste o prudentza mai mare in ceea ce priveste cuvintele si exprimarea.Conteaza mult pentru un melancolic sa spuna ceea ce crede sau simte,folosind cat mai putine cuvinte.Ceea ce am experimentat cu melancolicii mei prieteni este tocmai faptul ca,dupa perioada de tatonare a 'terenului',sunt aproape la fel de deschisi si discuta liber,comunicand impresionat de mult,in comparatie cu prima impresie pe care ti-o produce conversatia cu asa un tip temperamental.Aici intervin,totusi,mai multi factori,probabil nu se petrece asta cu orice melancolic:tzine si de caracter,de maturitate,de oamenii fatza de care se deschid(in cazul asta ma consider o privilegiata :) ).

 Chiar discutam despre subiectul asta cu o prietena buna a mea,care este cumva melancolic-flegmatica si...dincolo de trasaturile dominante ale temperamentului,mi-a spus ceva care m-a surprins,si anume...faptul ca o persoana inchisa poate ascunde o mare doza de egoism,prin faptul ca nu ii considera pe cei din jur sufiecient de 'buni' pentru a le impartasi amanunte despre propria persoana.Ei...chestii complicate....ne prindem urechile daca discutam despre introvertiti,mai bine sa ramanem la...felul nostru deschis si calduros ...

'Singura prietenie de pret este cea care s-a nascut fara motiv.'-Arthur van Schendel

  Sunt de acord cu ideea asta,doar in cazul in care prietenia apare spontan sau e provocata intamplator.Fara prea multa analiza anterioara asupra celuilalt...

Ce fel de prietenie e asta?  "Fara prea multa analiza interioara asupra celuilalt"?  NU e decat o prietenie....de genul celor facute pe tren, intr-o tabara de vara, care vine si pleaca, azi e maine nu e. Bate nitzel vantul, o zguduie un mic seism si se naruie de parca nu ar fi fost vreodata.
Acest fel de prietenie prezinti tu. Dar asta e, nu?
Thanks God ca mai exista si alternativa. :)

:) Netu`, netu`-- asta e alta mancare de peshte!

Alternativa: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti!"
S.F.? Poate... Uneori mai si eshuam... Dar dragostea acopera greselile...
Irealist, idealist? Maybe...

Motto: 'I trust I  make myself obscure' - Thomas More

'Sper,trag nadejdea ca-s greu de inteles,ca izbutesc a ma exterioriza nedeslusit,ca vorbesc in bobote;iata dovada adevaratei prietenii si pretzuiri;omului in care ai incredere si pe care-l stimezi nu-i spui lucruri simple si clare,nu-i debitezi fraze bine ticluite,ci ii comunici gandurile tale confuze,ii dezvalui simtzaminte contradictorii,il faci partas intunecimilor in care te zbati,il duci pana-n adancul tulbure al sinei tale.Nu te feresti nici de paradoxuri,nici de enuntzuri sublime,nici de adevaruri crude,nici chiar de fraze sau complicatii ridicole.Declaratia lui More este adevaratul principiu calauzitor al oricarui demers filosofic,istoric,psihic din care au luat-o la fuga fatzarnicia,usuratatea si conventzionalismul.O marturisire serioasa nu poate porni de la alt percept.'
          (Sergiu Al-George,fragment din Primejdia marturisirii,Nicolae Steinhardt)

Idi a nascut si nu mai are timp de forum.
Selena a plecat si dusa a fost.

Un om cu 1000 de prieteni nu-si poate permite luxul de-a pierde 1 prieten.
Un om cu 1 dusman il intalneste pe aceste oriunde s-ar duce.