Pe malul apei

Privirea-mi adormita se pierde in orizontul azuriu al departarii.
Valurile cristaline, incalzite de lumina soarelui,
Plutesc linistite lasandu-si spuma la marginea marii.

Picioarele imi uda cu atingerea lor mangaietoare
Si dupa ce ma invaluie usor, discret se retrag
In bratele adancului ce le daduse suflare.

Ma ridic si pasesc pe nisipul fierbinte
Ce scanteiaza in bataia razelor nesfarsite
Si tot visand la mare si tot iubind-o
Ma apropii de ea soptindu-i cuvinte
Abia auzite.

Nu ne-am mai vazut de mult dragostea mea!

Si atunci ea mi-a raspuns cu un gest de tandrete
Primindu-ma in sufletul sau minunat,
Racorindu-mi trupul arzand de dorinta iubirii
Pe care am cautat-o neincetat.

Doi pescarusi trecura intr-o clipa pe suprafata apei
Batandu-si aripile argintii incarcate de roua.
Iar eu si marea stateam ascultand vrajiti,
Cantecul lor nepieritor ce parca ni-l trimisera noua.

Te-am asteptat de atata timp!

Suspina ea intr-un oftat tulburator
Prefacut apoi in zambetul dulce si plin de rugaminti
La care nu as renunta chiar daca ar fi sa mor.

Iar in tot tabloul minunat al intinderii albastre
Dumnezeul cel iubitor ne veghea clipele fericite,
Ramanand de-a pururi in sufletele noastre,
Pe veci unite.

__________
13 sept.2004
A24121984.

Sfarsitul zilei

Apropierea asfintitului aduce o adiere astrala
Coborind calma catre camera cristalina
Emotii efemere in eter emanand eleganta
Suspinand soapte suave la sosirea serii,
Trupu-mi tremurator toropindu-l tentanta,
Iar in intimitatea intunecata a incaperii
Aerul aromat alene alinta asteptata atipeala.

Clipa cand cantec celest camera cuprinse
Eu evocam ecouri din existenta-mi egoista,

Nefericitele nopti in negura nesfarsite
Unde ura si umilinta ma umbreau unite,

Pamantul palid paseam cu privirile plecate
Lacrimi limpezi in launtru locuiau lin lepadate.
Aerul aspiram agitat, apa amara ardea,
Ce chin cumplit pe corpul clatinat cadea!

Asa absent alergam de apropiati alienat
Dat deoparte din drum, dureros denuntat,
Epoca de exil a ereticului etern evitat.
Vai, vesteda viata vazandu-mi vinovat
Aruncand aprig apel adancului Absolut
Ranile ratacirilor a ridica am rugat.
Ulciorul urateniei de urgii umplut
Lunga-mi lupta launtrica l-a lepadat.

Valuri vijelioase voi vietui si in viitor.
Oprit oricand de odihna oranduita,
Ratacitor ratez iarasi rasplata ravnita,

Vesnicia.


_________
sept.2004,
A24121984.

Ramas bun

Ma indrept spre sfarsitul vietii.
Clipele curg pierdute in timp,
In pace ma petrec incet cu ele
Si ma sting,
La ceas tarziu al tineretii.

Pasesc usor pe drumul meu
Departe de orasul agitat,
Departe de freamatul viu al multimii,
Departe de familia ce poate m-a uitat,
Pasesc mereu.

Zambesc.
Petalele cad purtate de vant,
Arborii isi leapada frunzele,
Astearna covor uscat pe pamant.
Linistite vietile se savarsesc.

Pe oameni la urma ii privesc.
Zile insorite ne-au incalzit minunate,
Ne-am odihnit impreuna
In lanul uitarii.
Nopti argintii ne-au strans visele toate.
Roua zorilor suav ne-a soptit:
"Te iubesc".

Acum, si eu va parasesc.
E tarziu.
Gata, a fost frumos,
Dar e de-ajuns, o stiu.
Ingerii luminii m-au imbratisat.
Amintirile s-au scurs
Si tot ce stiam a fost uitat.
Dar sufletu-mi eliberat
Ce se inalta spre stele,
Iubirea pura catre Cel Etern
Pentru totdeauna
A pastrat.

------------
A24121984 - 29 decembrie 2004.

Noaptea cea mai lunga

Sunetul mortii obsedant se tinea
in cuprinsul mantiei de aer ce treptat
se strangea asupra orasului ca un sac.
Focurile armelor inroseau cerul brazdat
de mii de dungi subtiri si fulgere
taiau vazduhul cu tunet infricosat.
Se asternu asfintitul in intinderea
strazilor pustii incarcate de cadavre
pe care ranitii se clatinau uneori.
Oamenii toti innebuneau ratacitori.
Nu stiam unde a merge si privind
blocurile fumegande si pietile pline
de sinistrati in cartoane mortii jelind
ma cuprinse teama-n oras de ruine.
Alergam disperat pe strada principala
si dupa un colt zarit-am cativa oameni
cu glugi infasurate-n cap si-n frunte
preotul speriat arunca o privire goala.
M-am alaturat lor acoperindu-mi fata
si m-au privit o clipa in tacere.
Ne indreptaram catre locuri de munte
unde manastirea sihastra neatinsa
ofera zbuciumatelor suflete mangaiere.
"Ieri au mai ucis zece, parinte",
zise un camarad cu voce stinsa.
"De cand omul rosu a aprins focul
tot continentul i-a cersit dinainte",
urma altul dar brusc ne-am oprit
si oamenii toti s-au strans impreuna
in umbra copacilor, la loc tainic.
Pe drum patrulau soldatii de paza
iar cand soarele sfarsi sa apuna
in noapte ramaseram iarasi singuri.
Artificii scanteieaza pe cerul de lumini.
Sange inchegat vedeam din loc in loc
pe alei si tot urcand pe munte
zariram ale manastirii imprejurimi.
Poarta alba se deschise ruginita
alungand corbii cu tipat departat.
De albe cruci intrarea era ticsita.
Un tanar sedea aplecat pe o cruce
la mormantul tatalui asasinat.
Tatal nu facuse niciodata rau
dar calaii l-au gasit in rugaciune.
Parintele inainta in tacere
si noi il urmaram spre biserica.
"In numele Tatalui, si al Fiului,
si al Sfantului Duh, Amin."
Un foc ardea mocnit spre perete
intr-o soba veche; luminile
erau stinse si usa se inchise.
Toti atunci am izbucnit in plans
cazand fiecare in locul ce-l gasise.
Fruntile se lipisera de pamant
si durerea curgea ca un izvor.
Amarul mortii bantuia tremurator.
Afara rasunau explozii felurite
si-un strigat gatuit ne ingrozi.
Din ochii preotului curgeau lacrimi.
"Tanarul... miseii l-au aflat
in noaptea zguduita de patimi.
Copil nevinovat, mergi la vistierul
inimilor curate ce s-a sacrificat."
Trei batai de pumn miscara usa.
Din groaznica limba la noi ajunse
cuvantul "moarte", restul se franse.
Ne-am privit in cruda neputinta.
Cei in picioare ramasi ingenuncheara
si-n ochii lor ficsi citeam iadul,
arderea - cea mai rece sentinta.
L-am vazut aplecat incet spre mine,
si punand mana pe umarul meu,
palid la chip mi-a sarutat obrazul.
Ne-am imbratisat in tacere
rand pe rand coborand glugile.
Usa cazu infundat la pamant
si soldatii se napustira in incapere.
O fata intre noi gasind vrura
sa o siluiasca langa mormant
si totul se amesteca in durere.
"Voi ati calcat al sangelui legamant!
Lumea este guvernata de jertfe.
N-ati vrut sa ascultati de cenusiul
conducator luminat, nici de idolii
ce vi s-au aratat.
Blestemati fiti voi!" tuna capetenia.
Apoi in spaima lasata peste toate,
formara cerc judecatorii duri
si pusera gloantele pe teava.
Fata zacea pe jos cu hainele sfasiate
si trupul plin de lovituri.
Parintele ceru indurare in nebunie
si striga catre altar cu ochi ficsi:
"Sfanta Impartasanie! Doar atat,
cu sangele Lui pe buze sa murim."
Capetenia aproba ritualul ultim
si ne pregatiram pasii spre locas.
Cu mila am luat in brate
nefericita fata ce pierdea in urma
dare de sange din trupul golas.
De gatul meu incerca sa se agate
si cand i-am descoperit figura
mi-a zambit atat de cald.
Parintele aparu transfigurat
in pragul usii, savarsindu-si menirea
iar noi ne pregatiram in coloana
sa gustam nemarginirea.
Soldatul neindurat inalta arma,
asteptand langa noi, in strana.
Batranul camarad bau cel dintai
inchizand ochii, sorbind cu nesat
ultima lingurita a sortii.
Si incheie, iar el se ridica,
ii puse arma la cap si detona.
La rand urma o femeie palida
cutremurata de sangele celui
asasinat la picioarele noastre.
"Nu vreau sa mor!", zicea
refuzand darul de la parinte.
Iar eu, eu ma simteam
tot mai trecator, si o vedeam
cersind indurare, cu privirea
imprastiata peste cele sfinte.
Tipa lung, iar soldatul se ridica
si trase cinci focuri pe rand.
Femeia pieri agonizand,
si un alt barbat o urma.
Cu chipul resemnat apuca mana
preotului si o saruta, apoi bau
iar cand se intoarse,
un glonte prin cap ii trecu.
Dar jertfa nu mai continua,
caci de afara ii chemara pe soldati.
Ordine urgente sosite ii facura
sa plece: "Sunteti salvati",
ranjira ei trecand din locul de povara.
Preotul in tremur continua ritualul,
si pacatosul ce urma cazu la picioare,
fara putere, ca un ghem de carne.
"Hai, gusta darul", il ruga el,
intinzandu-i lingurita cu zambet.
"Iluzia mortii ma adoarme,
si parca plutesc pe norii cerului
alaturii de sfintii ingeri", zise
bolnavul izbavit si, ajutat de noi
sorbi in tacere cele promise.
La urma am ajuns si eu,
cu fata ce pazeam la piept, iar
parintele ne impartasi iubirea
cu nesfarsita lumina la altar.
"Tanara fata, care iti este numele?",
intreba el stergand a sale lacrimi.
Din lumanare picura o ceara fina
galbena in scanteieri de patimi.
Fata tacu si ma privi iar eu atunci
am inteles podoaba ce purtam.
In singuratatea care apasa-n clipa
sfarsitului, ea era tot ce aveam.
Am sarutat-o pe buze si mi s-a parut
cea mai frumoasa clipa a vietii,
implinita in emotionanta simtire;
si ochii sai minunati aprobara tacut.
Umbrele ni se imbinara pe podea
reveland ignoranta pierduta.
Dragostea pentru ea m-a inaltat
tot mai sus, spre candelabrul de cristal,
si mai sus, prin cupola muta,
pana la cerul etern din lumea de opal.
"Parinte, vino cu noi in marea vesniciei,
plutind pe apa vietii si bea impacat
izvorul vesnic al tineretii!" am vorbit
spre el ce privea in departare,
cu inima plina de freamat nestavilit.

Afara zgomote infioratoare se auzira
si parintele nu mai raspunse, iar toti
cei ramasi in viata fugiram spre iesire.
Langa scari tanarul zacea in sange
cu capul frant pe un brat al crucii.
Cerul ne aparu ca un torent.
Cand totul incepu a se frange,
stelele se miscara ca albinele la stup
zumzaind straniu cu zgomot strident.
O explozie enorma fragmenta vazduhul
si parti de materie zburau
in lumina atomica ce ne orbi.
Pamantul se cutremura groaznic,
pomii ca paiele pornira a se indoi
si toata scoarta se stranse ca o manusa.
Parca ma intorsesem invers,
fara punct de sprijin bantuind in aer.
Si am vazut moartea iesind
cu palid chip, cu umblet sters,
ea se apropia clatinand de noi.
Lucrurile toate zburau in jur
iar cerul plangea nascand mii
de sclipiri negre ce luau contur.
Moartea se apropia tot mai tare
tinand coasa lucitoare in mana,
si iat-o deasupra capului meu
gemand, lovind tremuratoare!
O data cu noi, si preotul pieri,
si iubirea invesmantata in stea.
In valuri de foc totul se narui.
Ne-am regasit in uitare straini
fara de sine, constiintele urcand
iar noi ne imprastiaram deplini
in fragmente de intelepciune
cu care am cuprins pe Totul, pe rand.
Nici viu, nici mort, am intampinat
a sfintei mantuiri minune ce cu dor
din primul ceas al vietii am asteptat.

Dupa un timp nedefinit, m-am trezit
inotand usor, in oceanul de oranj
scanteietor si langa mine se afla
iubirea mea.
Oceanul tot era portocaliu cu reflectari
rosiatice iar pe deasupra apei zburau
globulete mici de lumina.
Ele purtau fiecare o stea minunata
in centru ce emana o pulbere fina.
In noaptea blestemata cand trecuse
vechiul Pamant in negru vartej
si stelele au coborat in apa cristalina,
noi am renascut, in nobila lumina.
Pluteam pe valurile mangaierii
lovind apa usor prin aerul pur,
stropii stralucitori ajunsi in vazduh
primind globuri de aur imprejur.
"Cat te iubesc!", am soptit ei
ce-mi mangaia parul cu blandete.
"Fie ca amandoi sa gustam de vrei
podoabele ceresti ale frumusetii."
Stelele acum erau la locul lor inalt
si ne vegheau, iar din adanc spre cer
s-a ridicat o scara de smarald.
Imbinati in esenta urcaram treptele
ce spre infinit se inlantuie poleite
si privind in jur vazuram minunea:
mii de scari peste tot iesite,
din marele adanc se inaltau in eter
cu mii de suflete ca ale noastre iubite
mereu urcand, tot mai sus, in mister.
Pe treptele fragile darul nu se obtine
decat in unitate, caci doi nu ar rezista
pe scara prea plapanda a iubirii.
Si nici un drum nu se mai franse,
Si nici o cale de oprelisti,
Spre locul dulce al mantuirii.
Oamenii zambeau, iar fericirea era deplina.
In noaptea cand puterile s-au naruit,
Sufletele izbavite traira o zi senina.

--------------
Andrei 'Hagu'
as A24121984
9-11 februarie 2005

Andrei, ideea este f. buna. Si imaginile destul de puternice. Sa mai scrii pe acest subiect ca vad ca ai talent si imaginatie.
N-ar fi fost mai nimerita proza ?
Calatoria spre Iad a fost f. reusita tocmai datorita naratiunii cursive (sau curgatoare).  :)

Pacea Domnului peste tine, prietene!

Tu si eu

ÃŽn noaptea tainică ce-n spaţiu se aţine,
eu te-am trădat pe tine, tu m-ai trădat pe mine.
ÃŽn tărâmul uitării se zbate cufundată,
iubirea ce ne legase, iubirea ce-a fost odată.
Luminile oraşului se sting una câte una,
tristeţile şi bucuriile în somn devin totuna.
Copiii visează uşor la darurile promise,
luna coboară a sale raze pe ferestrele închise.
Mama îi înveleşte cu o pătură înflorată,
ei păstrează în braţe făptura-i minunată.

Pe străzile oraşului, frământate de suspine,
eu am fugit de tine, tu ai fugit de mine.
ÃŽntorcându-ne feţele, doi străini amândoi,
ne-am vândut inimile pe trecătoare nevoi.
Ploaia cade des şi pământul îl spală,
hainele-mi sunt ude, privirea mea e goală.
Porumbelul vine la cuib cu o ramură în cioc,
gurile păsărelelor îşi cântă dorul la un loc.
Cântecul lor geme sub întinderea albastră,
ne spun poveste tristă, ne spun povestea noastră.

-----
20 iunie 2005 – A24121984.

WB!

Un doctor poet ? Hmmm..
Cool.
 :D  

fetelor! e poetic dar totusi nu va grabiti sa va dati numarul de telefon!!!  

ps ma refer la cele care inca n-ati facut-o, evident...  :?

 

dar mai simpatic motanu'
recunoaste, hai!!! 

Va multumesc pentru primirea calduroasa. Ati fost foarte prompti, nu m-am asteptat. Asta dovedeste ca sunt oameni pasionati pe acest forum care apreciaza noile discutii de indata ce apar. Sunt sigur ca nu va voi strica timpul frumos de la inceput de an. Multe lucruri s-au schimbat cu mine, la fel precum cu fiecare om. Am descoperit realitati noi. Ce am castigat, si ce am pierdut, ramane de vazut. :) Pa