enohabel
Banned
Patru Talanţi
Offline
Posts: 3.610
Crestinism,ori este revelatie,ori nu este nimic!!!
|
 |
« on: 26 August 2006 » |
|
SULUL AURIU
Într-o noapte am vãzut în vis o vedenie: vedeam coborându-se din cer un sul auriu, care se desfãºura în coborârea lui. Lungimea sulului era de aproximativ 1 m, iar diametrul de aprox. 30 cm. În derularea sulului se vedea ceva scris ca pe o panglicã, dar fiind la înãlþime nu puteam citi scrisul.
Pe mãsurã ce sulul cobora, am putut citi scrisul. Panglica sulului era împãrþitã în mai multe rubrici.
ÃŽn prima rubricã era scris numele ºi prenumele unor familii. ÃŽn a doua rubricã era scris planul lui Dumnezeu cu privire la fiecare familie (câºi copii erau rânduiþi de Domnul pentru ea). ÃŽn a treia rubricã scria câþi copii se gãsesc în familiile acestea ÃŽn a patra rubricã: observaþii – de ce nu sunt toþi copii cuprinºi în plan, la numãr.
M-am uitat miratã la cele scrise ºi m-am gândit; Oare chiar aºa în amãnunþime se þine cont de toate lucrurile?. Când s-a coborât aproape în faþa ochilor mei sulul a apãrut rubrica unei familii pe care o cunoºteam bine. M-am gândit cã acum o sã vãd dacã e adevãrat ce scrie în sul, pentru cã am cunoscut bine familia. M-am uitat la planul lui Dumnezeu cu privire la familia respectivã ºi scria 10 copii. Am tresãrit cã scria 10 copii, cãci în familie erau numai 9 copii. ªtiam cã pãrinþii i-au primit pe toþi câþi le-a dat Domnul, nu s-au împotrivit la naºteri, dar nu au mai mulþi.
M-am uitat la observaþii, sã vãd de ce au numai 9, când trebuia sã aibã 10 copii. La observaþii era scris cã mama a pierdut 3 sarcini, fiecare de trei luni, 3+3+3=9 luni de sarcinã cât ar fi trebuit sã poarte un copil. Aceste sarcini nu au evoluat, în schimb familia respectivã a îngrijit un copil timp de doi ani, în Numele Domnului. Era scris ºi numele copilului respectiv. Într-adevãr familia a þinut un copil dintr-o familie numeroasã (11 copii ) din alt oraº, ce era la ºcoalã. Pãrinþi nu i-au gãsit gazdã, chiria fiind foarte scumpã pentru ei, dar pãrinþii din familia aceasta (cu 9 copii) au spus cã unde încap cei 9 copii ai lor mai încape încã unul.
Ei l-au þinut ca pe copilul lor, timp de doi ani în Numele Domnului. Cuvântul Domnului spune cã –Ori de câte ori aþi fãcut aceste lucruri unuia dintre cei mai neînsemnaþi fraþi ai Mei, Mi le-aþi fãcut- Mat 25:40. Chiar dacã aceºti pãrinþi au uitat ce au fãcut pentru acest copil, Domnul nu a uitat.
Am înþeles din aceastã lucrare cã lucrurile nu sunt cum le vãd oameni la suprafaþã, ci Domnul are un plan pentru fiecare familie în parte. Dacã oamenii zãdãrnicesc planul Domnului vor fi traºi la rãspundere ºi vor trece pe la judecatã.
Ferice de cine poate zice ca Iacov: Aceºtia sunt copii pe care mi i-a dat Domnul: (Genesa 33:5). La fel a spus ºi Iosif când l-a întrebat tatãl sãu Cine sunt aceºtia? Sunt fiii mei pe care mi i-a dat Dumnezeu aici (Gen 48:9). Isaia întãreºte acest lucru spunând în cap 8:18: Iatã, eu ºi copii pe care mi i-a dat Domnul, suntem niºte semne în Israel, din partea Domnului. În nuci unul din aceste versete nu zice Iatã copii pe care eu i-am avut ci scrie Iatã copii pe cere mi i-a dat Domnul.
Domnul sã ne ajute ca ºi noi sã ne putem prezenta în faþa Domnului cu toþi copii ce El i-a hotãrât în familiile noastre. Amin.
Iatã, fiii sunt o moºtenire de la Domnul, rodul pântecelui este o rãsplatã datã de El.
Ca sãgeþile în mâna unui rãzboinic, aºa sunt fiii fãcuþi la tinereþe.
Ferice de omul care îºi umple tolba de sãgeþi cu ei! Cãci ei nu vor rãmâne de ruºine, când vor vorbi cu vrãjmaºii lor la poartã.
Psalmul 127:3,4,5.
Ferice de oricine se teme de Domnul, ºi umblã pe cãile Lui!
Cãci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, eºti fericit, ºi-þi merge bine.
Nevasta ta este ca o viþã roditoare înãuntrul casei tale; copiii tãi stau ca niºte lãstari de mãslin împrejurul mesei tale.
Aºa este binecuvântat omul care se teme de Domnul.
Psalmul 128:1,2,3,4
|
|
|
|
|
Logged
|
Intelesul crucii este zdrobirea omului exterior.Crucea da la moarte si zdrobeste invelisul.Crucea zdrobeste tot ce tine de omul exterior.Ea distruge,opiniile noastre,metodele noastre,intelepciunea noastra,dragostea noastra de sine si totul al nostru...numai in acest fel este eliberat duhul..W.Nee
|
|
|
ape_limpezi
Cinci Talanţi
Offline
Posts: 9.043
|
 |
« Reply #1 on: 26 August 2006 » |
|
Chiar trebuie asa de ostentativ si in toate locurile sa subliniezi modul cum tu vezi femeia, adica DOAR o masina de produs copii si care trebuie sa stea la cratitza?
Cred ca cu totii am inteles punctul tau de vedere. Incearca sa ne respecti si tu parerea noastra asa cum si noi incercam sa intelegem si sa acceptam parerea ta. Dar te rog, nu mai fa din forumul acesta o varza cu "revelatiile" tale. Te rog mult! Nu sublinia aceeasi idee peste tot de ca si cum noi sintem niste handicapati care nu pricep si trebuie sa le dai cu bata in cap.
Si macar daca ai face argumentari pe marginea bibliei. Dar tot ceea ce faci sint doar sa citezi tone de "revelatii" si sa nu spui nici 3 propozitii argumentand cu biblia.
As propune administratorilor sa adune aceste "revelatii" la un loc caci sincer eu deja nu mai am chef sa le citesc si peste tot unde te uiti dai de enohabel cu "slujba lui" care printre altele e fara suport biblic!
|
|
|
|
« Last Edit: 26 August 2006 by ape_limpezi »
|
Logged
|
|
|
|
enohabel
Banned
Patru Talanţi
Offline
Posts: 3.610
Crestinism,ori este revelatie,ori nu este nimic!!!
|
 |
« Reply #2 on: 26 August 2006 » |

Ape limpezi, mai citeste o data mesajul,tu ceri argumente biblice...sunt acolo,le da chiar Vetutza,si nu sunt numai 3 propozitii este mai mult...sau nici nu ai citit, doar critici. Am zis si la altii, aceste mesaje aduc tulburare pentru cei care se stiu vinovati si au pacatuit in domeniul acesta,dar noi stim ca sangele Domnului ne curateste de orice pacat, daca ne marturisim. Iar daca cineva nu crede aceste profetii,sa nu creada,are acest drept si poate face aceasta alegere...
|
|
|
|
|
Logged
|
Intelesul crucii este zdrobirea omului exterior.Crucea da la moarte si zdrobeste invelisul.Crucea zdrobeste tot ce tine de omul exterior.Ea distruge,opiniile noastre,metodele noastre,intelepciunea noastra,dragostea noastra de sine si totul al nostru...numai in acest fel este eliberat duhul..W.Nee
|
|
|
enohabel
Banned
Patru Talanţi
Offline
Posts: 3.610
Crestinism,ori este revelatie,ori nu este nimic!!!
|
 |
« Reply #3 on: 26 August 2006 » |
|
POARTA CEA STRÂMTÃ
În dimineaþa zilei de 17 aprilie 1995 m-am trezit adânc frãmântatã de un vis care m-a pus pe gânduri, cu privire la viaþa de pocãinþã în cãlãtoria noastrã de pe pãmânt.
Am vãzut în visul meu pe o femeie (o sorã) care se pregãtea de cãlãtorie, spunând celor din jurul ei cã pleacã sã ajungã la poarta cea strâmtã, prin care va trece spre cetatea cereascã de dincolo de râu. Nu a luat cu ea decât un bagaj foarte mic, cu merinde, si a plecat. Drumul spre poarta cea strâmtã ducea printr-o piaþã în formã pãtratã, la colþul pieþei pe unde se intra, era un portar care dãdea bilet celor ce voiau sã treacã prin piaþã cu scopul de a vinde sau cumpãra. La poartã, i s-a spus femeii: "Dacã vrei sã treci pe aici trebuie sã plãteºti." Ea a zis: "Eu nici nu cumpãr, nici nu vând nimic din piaþã, decât trec pe marginea pieþei sã ajung la poarta strâmtã ce dã spre cetatea de dincolo de râu. A lãsat-o sã treacã, si, în adevãr, a mers doar pe marginea pieþii, dar din când în când mai privea cu ochii la ce se vindea în piaþã. Cum mergea, a vãzut jos pe unde trecea, niºte flori artificiale rupte din buchetul lor, si fiind astfel fãrã nici o valoare, erau aruncate pe jos. Erau câteva firicele mãrunte, cu o tulpiniþã foarte scurtã. Femeia le-a luat în mânã plecând mai departe. Se pãrea un lucru neînsemnat, cãci n-a atras atenþia nimãnui când le-a luat.
Ajungând la poarta cea strâmtã a spus portarului: "Te rog deschide-mi vreau sã trec spre cetatea de dincolo de râu." Portarul i-a zis: "Bine! Vei fi pusã la un test: dacã nu ai luat nimic din piaþa deºertãciunilor, vei putea trece pe poartã, dar de ai luat ceva, la testare se va arãta si nu vei putea trece." "N-am cumpãrat si n-am vândut nimic", a zis ea, "doar bagajul acesta mic cu merinde, îl am. îl las si pe acesta aici." A aruncat si florile din mânã, ce le-a luat de pe jos, vrând sã intre pe poartã. Poarta era aºa de strâmtã, de lãþimea unei Biblii mijlocii (circa 20 cm), în pereþii porþii era aparatul ce testa. Când sã intre, nicidecum nu a putut, cãci s-a arãtat la testare cã a luat ceva din piaþã. Ea cãuta sã lãmureascã portarul cã n-a luat decât florile acelea fãrã nici o valoare, si oricum le-a aruncat jos - de ce n-o lasã sã intre? Portarul i-a spus categoric: "Nu poþi sã intri, te-ai atins de lucrurile deºertãciunilor! Intrã pe cealaltã poartã, e mai largã, pe acolo poþi intra." S-a dus la cealaltã poartã, dar si acolo i-a ieºit în cale un portar întrebând-o: "Unde mergi?" "Vreau sã trec râul, sã ajung la cetatea cereascã", a zis ea. "Nici pe aici nu poþi trece spre cetatea cereascã. Dar va trebui sã treci prin unele încercãri si probe care þi se pun în faþã. Dupã ce vei ieºi biruitoare prin aceste încercãri, te vei întoarce prin piaþã, dar fãrã a lua nimic din ea. Apoi vei veni la poarta strâmtã si vei putea trece râul, ca sã ajungi la cetatea cereascã. Iatã þi se pun în faþã trei probe: alege pe care vrei dintre ele. Prima probã - pe drumul din faþã sunt lãsaþi liberi câþiva lei sãlbatici. Þi se cere sã treci printre ei, cu credinþa cã nu te sfâºie, în adevãr, dacã þi-ai pãstrat în inimã credinþã adevãratã în Dumnezeu, ei nu te vor sfâºia, dar de ai o credinþã de formã, vor avea putere sã te sfâºie." "Nu îndrãznesc sã trec printre ei, credinþa mea e prea slabã în vremea asta." Atunci i-a arãtat un alt drum pe care veneau mai mulþi bivoli rãgind, cu capul în pãmânt, iar unii scurmau pãmântul cu picioarele, gata sã atace când li se va da drum liber. "Treci printre ei, prin credinþã, cã nu þi se va întâmpla nici un rãu." "Nu pot trece", a rãspuns ea, "mã tem de ei, chiar dacã nu mi-ar face nici un rãu. Când îi vãd aºa furioºi, mã si înfior de fricã." "Iatã a treia probã: pe drumul ce duce pe lângã piaþã, sã treci printre herghelia de cai, lãsaþi liberi, care vine în galop. Ei vor fi îngãduiþi, din când în când, sã te loveascã - ca sã plãteºti, pentru cã ai trecut prin piaþa deºertãciunilor." Femeia n-a mai avut de ales. A pornit pe drum, dar înainta foarte greu, drumul fiind nãmolos. Intra în noroi pânã la glesne; de-abia trãgea un picior si se scufunda cu celãlalt, iar caii veneau în goanã si o loveau când unul, când altul cu copitele, pricinuindu-i multe dureri. Aºa cu greu a strãbãtut drumul, ajungând tot la capãtul pieþii, unde era poarta pe care a intrat. Pe drum s-a întâlnit cu un frate ce a întrebat-o cum de s-a întors înapoi si n-a ajuns la cetatea de dincolo de râu. Ea a spus toate lucrurile cum s-au întâmplat si cât de greu se poate intra pe poarta strâmtã, precum si condiþiile ce se cer ca sã poþi trece râul dincolo, în cetate. Auzind, fratele i-a zis: "Cum, si nu ai putut trece, cu toate cã n-ai cumpãrat nici vândut nimic în piaþã? Nu te-ai ºtiut tu descurca, n-ai mai avut curajul sã-i rãspunzi nimic? Dacã þi-a zis cã nu poþi sã treci, tu aºa ai lãsat? Trebuia sã insiºti mai mult ca sã intri! Imposibil sã nu fi putut trece, dacã erai mai îndrãzneaþã!" "Nu s-a putut intra cu forþa", i-a spus ea, "cãci s-a fãcut testarea, si n-a depins de curaj sau îndrãznealã." "Ai sã vezi", a zis el "eu mã duc si trec cu carul încãrcat prin poartã! Mai întâi trec eu prin poarta cea strâmtã, apoi trec carul prin poarta mai largã, si aºa trec cu tot ce am pe poartã." "încearcã ºi vei vedea", i-a zis ea.
va urma
|
|
|
|
|
Logged
|
Intelesul crucii este zdrobirea omului exterior.Crucea da la moarte si zdrobeste invelisul.Crucea zdrobeste tot ce tine de omul exterior.Ea distruge,opiniile noastre,metodele noastre,intelepciunea noastra,dragostea noastra de sine si totul al nostru...numai in acest fel este eliberat duhul..W.Nee
|
|
|
ligiag
Patru talanţi
Offline
Posts: 1.335
|
 |
« Reply #4 on: 26 August 2006 » |
|
Frate Enoh,
Te rog mult de tot, numai umple spatiul forumului, cu decoperiirile astea si cu cartea , spune unde se poate gasi cartea si lasa pe fiecare sa decida daca doreste sa o citeasca sau daca nu. Prin felul tau de a ne da "mancare"(invatatura ) strangandu-ne de gura numai sa o inghitim, nu vad nici un fel de intelepciune, doar satisfactia ta, ca nimeni nu-ti poate tine fraul. Te rog, pune un link unde se poate gasi cartea, asta daca se poate gasi pe internet, daca nu, o librarie, si daca nici in cazul asta nu-i posibil, sa mearga fiecare personal la sora Vetuta si sa i-a cartea, daca chiar are cineva aceasta dorinta. Iti spun,la nici un alt forumist nu am vazut egoismul si ravna sa posteze capitole nenumarate dintr-o carte pe care le-a placut-o, chiar daca a meritat...
Nici o revelatie, nici o profetie nu trebuie sa-i dai o mai mare insemnatate si importanta timp si spatiu decat cea a lui Hristos primita intr-un mod personal, Enohabel, PERSONAL; adica tie.
Daca sora Vetuta ar fi avut user si ar fi postat toate profetiile astea, ar fi fost combatuta sau apreciata personal, deci numai defaima femeia, si cartea; si stii cum savarsesti lucrul acesta cand tot insisti sa ne-o scrii cand vezi bine ca nu e primita. Am scris toate astea, pentru ca am citit si eu cartea si chiar am ajuns sa o cunosc pe sora Vetuta (sa o intalnesc).
Cand vom intra in Cer nu vom intra pe baza marturiei, descopeririilor sorei Vetuta, Ellen White,si mai stiu eu care, NU, vom intra pe baza trairii noastre si a descoperirilor pe care ni le-a dat Domnul noua.
Multumesc ca ai luat aminte.
|
|
|
|
|
Logged
|
"Toti oamenii se aseamana prin cuvinte, numai faptele ii deosebesc." Moliere
|
|
|
ape_limpezi
Cinci Talanţi
Offline
Posts: 9.043
|
 |
« Reply #5 on: 26 August 2006 » |
|
Frate Enoh, ....... Iti spun,la nici un alt forumist nu am vazut egoismul si ravna sa posteze capitole nenumarate dintr-o carte pe care le-a placut-o, chiar daca a meritat .................. Multumesc ca ai luat aminte.
Pentru ca omul acesta in loc sa vina cu discutii pe marginea bibliei vine cu "slujba" lui (ne argumentata nici azi biblic) si ne agaseaza pe toti cu basme de adormit batrani imaturi si ne-dezvoltati intelectual si psihic. Dar, vina nu e a lui ca i se permite sa citeze tone din basme pe fiecare topic unde lui ii vine "inspiratia"... 
|
|
|
|
|
Logged
|
|
|
|
ape_limpezi
Cinci Talanţi
Offline
Posts: 9.043
|
 |
« Reply #6 on: 27 August 2006 » |
|
Ape limpezi, mai citeste o data mesajul,tu ceri argumente biblice...sunt acolo,le da chiar Vetutza,si nu sunt numai 3 propozitii este mai mult...sau nici nu ai citit, doar critici. Am zis si la altii, aceste mesaje aduc tulburare pentru cei care se stiu vinovati si au pacatuit in domeniul acesta,dar noi stim ca sangele Domnului ne curateste de orice pacat, daca ne marturisim. Iar daca cineva nu crede aceste profetii,sa nu creada,are acest drept si poate face aceasta alegere...
Vetutza nu aduce argumente biblice! Aduce doar viziuni in cadrul unor vise, ceva gen "visez ca visez", o chestie "dubioasa" la nivel psihologic. Nu e nici o tulburare din partea mea. M-as tulbura sa vi si sa imi citezi versete prin care sa ma simt cercetat. Dar tu nu faci decat sa vi cu niste povesti vrednice de un infantilism vecin cu schizofrenia, si mai ai pretenita ca totul e "relevant"... :{8: PS Si te rog mult, nu ma ataca rapid si ieftin ca dupa aia sa vi si sa iti ceri scuze! Gandeste-te inainte la ceea ce postezi!!
|
|
|
|
|
Logged
|
|
|
|
ape_limpezi
Cinci Talanţi
Offline
Posts: 9.043
|
 |
« Reply #7 on: 27 August 2006 » |
|
enohabel, astea-s basme pentru adulti, "faceti cat mai multi copii caci veti fi mantuiti".... De ce frate Ioane nu vi cu "prelegeri" despre smerenie? De ce nu militezi pentru o traire in sfintenie ci vi cu "argumentul numarului de copii"??? :head:
|
|
|
|
|
Logged
|
|
|
|
enohabel
Banned
Patru Talanţi
Offline
Posts: 3.610
Crestinism,ori este revelatie,ori nu este nimic!!!
|
 |
« Reply #8 on: 27 August 2006 » |
|
enohabel, astea-s basme pentru adulti, "faceti cat mai multi copii caci veti fi mantuiti".... De ce frate Ioane nu vi cu "prelegeri" despre smerenie? De ce nu militezi pentru o traire in sfintenie ci vi cu "argumentul numarului de copii"??? :head:
Daca erai putin atent am postat despre calea ingusta si poarta stramta,este cu 4 mesaje mai sus, aici nu este vb. de impotriviri la nasteri de copiii, ci exact ce zici; traire in sfintenie departe de desertaciunile lumii, ai observat??? Iar cu expresia;Face-ti cat mai multi copii si ve-ti fi mantuiti",nicaieri ,nici unde sora Veta, nu a primit asemenea revelatie, deoarece este contrar bibliei si mantuirii prin credinta,dar daca impotrivirea la nasteri de copii,indiferent ce metode folosim,Dumnezeu considera ca este pacat, atunci nu avem ce face, deoarece pacatul savarsit si nemarturisit aduce moarte spirituala...acesta este sensul,...
|
|
|
|
|
Logged
|
Intelesul crucii este zdrobirea omului exterior.Crucea da la moarte si zdrobeste invelisul.Crucea zdrobeste tot ce tine de omul exterior.Ea distruge,opiniile noastre,metodele noastre,intelepciunea noastra,dragostea noastra de sine si totul al nostru...numai in acest fel este eliberat duhul..W.Nee
|
|
|
enohabel
Banned
Patru Talanţi
Offline
Posts: 3.610
Crestinism,ori este revelatie,ori nu este nimic!!!
|
 |
« Reply #9 on: 27 August 2006 » |
|
Frate Enoh,
Te rog mult de tot, numai umple spatiul forumului, cu decoperiirile astea si cu cartea , spune unde se poate gasi cartea si lasa pe fiecare sa decida daca doreste sa o citeasca sau daca nu. Prin felul tau de a ne da "mancare"(invatatura ) strangandu-ne de gura numai sa o inghitim, nu vad nici un fel de intelepciune, doar satisfactia ta, ca nimeni nu-ti poate tine fraul. Te rog, pune un link unde se poate gasi cartea, asta daca se poate gasi pe internet, daca nu, o librarie, si daca nici in cazul asta nu-i posibil, sa mearga fiecare personal la sora Vetuta si sa i-a cartea, daca chiar are cineva aceasta dorinta. Iti spun,la nici un alt forumist nu am vazut egoismul si ravna sa posteze capitole nenumarate dintr-o carte pe care le-a placut-o, chiar daca a meritat...
Nici o revelatie, nici o profetie nu trebuie sa-i dai o mai mare insemnatate si importanta timp si spatiu decat cea a lui Hristos primita intr-un mod personal, Enohabel, PERSONAL; adica tie.
Daca sora Vetuta ar fi avut user si ar fi postat toate profetiile astea, ar fi fost combatuta sau apreciata personal, deci numai defaima femeia, si cartea; si stii cum savarsesti lucrul acesta cand tot insisti sa ne-o scrii cand vezi bine ca nu e primita. Am scris toate astea, pentru ca am citit si eu cartea si chiar am ajuns sa o cunosc pe sora Vetuta (sa o intalnesc).
Cand vom intra in Cer nu vom intra pe baza marturiei, descopeririilor sorei Vetuta, Ellen White,si mai stiu eu care, NU, vom intra pe baza trairii noastre si a descoperirilor pe care ni le-a dat Domnul noua.
Multumesc ca ai luat aminte.
Multumesc Ligia, am sa cuget la ceea ce mi-ai scris, eu doresc sa particip la zidirea fratilor de pe forum in adevarul Lui Dumnezeu
|
|
|
|
|
Logged
|
Intelesul crucii este zdrobirea omului exterior.Crucea da la moarte si zdrobeste invelisul.Crucea zdrobeste tot ce tine de omul exterior.Ea distruge,opiniile noastre,metodele noastre,intelepciunea noastra,dragostea noastra de sine si totul al nostru...numai in acest fel este eliberat duhul..W.Nee
|
|
|
ape_limpezi
Cinci Talanţi
Offline
Posts: 9.043
|
 |
« Reply #10 on: 27 August 2006 » |
|
Multumesc Ligia, am sa cuget la ceea ce mi-ai scris, eu doresc sa particip la zidirea fratilor de pe forum in adevarul Lui Dumnezeu
Tu dejaba cujeti caci nu te schimbi niciodata. Si problema nu e ca te nu te schimbi, ci ca promiti dar nu o faci! Mai bine nu promite!!!
|
|
|
|
|
Logged
|
|
|
|
enohabel
Banned
Patru Talanţi
Offline
Posts: 3.610
Crestinism,ori este revelatie,ori nu este nimic!!!
|
 |
« Reply #11 on: 27 August 2006 » |
|
Eu as dori sa fie incheiat subiectul, de la studiu biblic;Impotriviri la nasteri de copii, nu vom ajunge niciodata la vreun rezultat,deoarece i-am rugat pe cei care au combatut descoperirea sa-mi dea,un singur verset din Biblie,din VT, sau NT.,in care, noi am fi abilitati,sau am avea dreptul sa programam cati copii sa se nasca in familie; Intreb pe;Ape limpezi,Ligia,Annalena si altii,dati-mi va rog un verset, unul singur din biblie,care sa justifice pozitia voastra si sa cada descoperirea si eu ca este fals. Vreau un singur verset,unul singur, din care sa reiasa ca in cadrul cuplului conjugal, am avea noi dreptul sa programam copiii. Daca nu sunte-ti in stare sa argumentati biblic, as dori sa ma ignorati si sa circulati pe la Diverse,sau ce filme mi-au placut... Astept versetul cu pricina, daca raspunde-ti altceva in afara de asta sunt nevoit sa dau ignore'' Iar treaba cu spatiul de pe forum,are grija administratia, pana nu aduc jigniri si atac la persoana o sa mi se ingaduie si mie sa supravietuiesc. ASTEPT VERSETUL>>>DIRECT SAU INDIRECT...
|
|
|
|
|
Logged
|
Intelesul crucii este zdrobirea omului exterior.Crucea da la moarte si zdrobeste invelisul.Crucea zdrobeste tot ce tine de omul exterior.Ea distruge,opiniile noastre,metodele noastre,intelepciunea noastra,dragostea noastra de sine si totul al nostru...numai in acest fel este eliberat duhul..W.Nee
|
|
|
enohabel
Banned
Patru Talanţi
Offline
Posts: 3.610
Crestinism,ori este revelatie,ori nu este nimic!!!
|
 |
« Reply #12 on: 27 August 2006 » |
|
Tu dejaba cujeti caci nu te schimbi niciodata. Si problema nu e ca te nu te schimbi, ci ca promiti dar nu o faci! Mai bine nu promite!!!
Pai vad ca nu-ti merge mintea si nu pricepi, eu am vb in numele altora, am batut seaua sa priceapa calul'',intelegi acum???
|
|
|
|
|
Logged
|
Intelesul crucii este zdrobirea omului exterior.Crucea da la moarte si zdrobeste invelisul.Crucea zdrobeste tot ce tine de omul exterior.Ea distruge,opiniile noastre,metodele noastre,intelepciunea noastra,dragostea noastra de sine si totul al nostru...numai in acest fel este eliberat duhul..W.Nee
|
|
|
ape_limpezi
Cinci Talanţi
Offline
Posts: 9.043
|
 |
« Reply #13 on: 27 August 2006 » |
|
Intreb pe;Ape limpezi,Ligia,Annalena si altii,dati-mi va rog un verset, unul singur din biblie,care sa justifice pozitia voastra si sa cada descoperirea si eu ca este fals. Vreau un singur verset,unul singur, din care sa reiasa ca in cadrul cuplului conjugal, am avea noi dreptul sa programam copiii. Daca nu sunte-ti in stare sa argumentati biblic, as dori sa ma ignorati si sa circulati pe la Diverse,sau ce filme mi-au placut... Astept versetul cu pricina, daca raspunde-ti altceva in afara de asta sunt nevoit sa dau ignore'' Iar treaba cu spatiul de pe forum,are grija administratia, pana nu aduc jigniri si atac la persoana o sa mi se ingaduie si mie sa supravietuiesc. ASTEPT VERSETUL>>>DIRECT SAU INDIRECT...
Dar mai frate!!! TU ai fost cel care ai venit cu povesti pentru schizofrenici si nu ai adus versete biblice si tot noi sa-ti curatam gunoiul pe care tu il arunci pe forum??? Eu nu mai postez pe topicele in care tu iti bati joc de noi cu postari chilometrice fara argumente biblice! Daca cei care modereaza forumul iti accepta ratacirea plina de basme pentru infantili atunci n-ai decat sa faci monopol pe forum! Eu unul nu mai postez atata timp cat tu te pretinzi calul troian care face ordine spirituala. Asa cum tu faci forumul asa sa fie! Domnul cu tine!!!
|
|
|
|
|
Logged
|
|
|
|
ape_limpezi
Cinci Talanţi
Offline
Posts: 9.043
|
 |
« Reply #14 on: 27 August 2006 » |
|
Pai vad ca nu-ti merge mintea si nu pricepi, eu am vb in numele altora, am batut seaua sa priceapa calul'',intelegi acum???
Mai eu nu sint sudor si de aia mintea imi merge mai mult ca tie. Dar vad ca esti foarte nesincer. Pocaieste-te frate ca prea o dai in "laturi"...  te rog sa renunti la insulte.
|
|
|
|
|
Logged
|
|
|
|
enohabel
Banned
Patru Talanţi
Offline
Posts: 3.610
Crestinism,ori este revelatie,ori nu este nimic!!!
|
 |
« Reply #15 on: 27 August 2006 » |
|
Mai eu nu sint sudor si de aia mintea imi merge mai mult ca tie. Dar vad ca esti foarte nesincer. Pocaieste-te frate ca prea o dai in "laturi"...  Ape limpezi, astept versetul, ...daca pozitia mea si descoperirea este gresita,adu te rog argument, dar sa fie din Scriptura, ca altfel te descalifici singur...astept...
|
|
|
|
|
Logged
|
Intelesul crucii este zdrobirea omului exterior.Crucea da la moarte si zdrobeste invelisul.Crucea zdrobeste tot ce tine de omul exterior.Ea distruge,opiniile noastre,metodele noastre,intelepciunea noastra,dragostea noastra de sine si totul al nostru...numai in acest fel este eliberat duhul..W.Nee
|
|
|
enohabel
Banned
Patru Talanţi
Offline
Posts: 3.610
Crestinism,ori este revelatie,ori nu este nimic!!!
|
 |
« Reply #16 on: 27 August 2006 » |
|
Mai eu nu sint sudor si de aia mintea imi merge mai mult ca tie. Dar vad ca esti foarte nesincer. Pocaieste-te frate ca prea o dai in "laturi"...  Da de ce crezi tu ca la sudori nu le merge mintea??, din cauza radiatilor ce le-au acumulat la cap???, se poate ca am ajuns damblagist si schizofrenic, dar inainte sa te cred pe tine, mai consult si alti specialisti'' Apoi ca ai amintit de sinceritate...de ce te-au tulburat asa de tare aceste mesaje, si ti-au provocat o indigestie majora, fii sincer matale,asa-i ca te-au inculpat serios aceste mesaje?...gresesc???, cred ca nu, dar nu uita,astept un verset din biblie in care noi am avea dreptul si am fi autorizati sa planificam,un copil,doi, sau niciunul ca e mai comod. Daca nu ai argumente si nu cunosti Scriptura, eu zic sa te faci frate bun cu mine, si o sa te imbogatesti omuleeee!!! Astept versetul...(dar mi-e mila de tine, ca o sa muncesti in zadar, deoarece nu ai sa-l gasesti, pentru simplul motiv ca nu este scris in biblie), si de asemenea sunt convins ca nu o sa-l cauti deoarece tu vrei doar sa ma blamezi,indiferent de adevar, deoarece mesajele te-au inculpat si esti cu musca pe caciula...gresesc??? cred ca nu Domnul cu tine, sa-ti lumineze calea,sa-ti netezeasca drumul spre pocainta, si sa primesti o gandire noua
|
|
|
|
|
Logged
|
Intelesul crucii este zdrobirea omului exterior.Crucea da la moarte si zdrobeste invelisul.Crucea zdrobeste tot ce tine de omul exterior.Ea distruge,opiniile noastre,metodele noastre,intelepciunea noastra,dragostea noastra de sine si totul al nostru...numai in acest fel este eliberat duhul..W.Nee
|
|
|
enohabel
Banned
Patru Talanţi
Offline
Posts: 3.610
Crestinism,ori este revelatie,ori nu este nimic!!!
|
 |
« Reply #17 on: 27 August 2006 » |
|
Fratele ºi-a pus în car lucrurile pentru cãlãtorie, apoi copiii ºi soþia, ºi a plecat. Ajungând la poarta pieþei, a plãtit biletul de intrare. A fost întrebat ce vinde sau ce cumpãrã? "Am sã vãd eu când trec, de ce am nevoie. Daþi-mi biletul sã n-am neplãceri cã n-am plãtit." Intrând în piaþã cu carul, cum zicea el, de fapt era o cãruþã cu doi cai, a cumpãrat când una când alta, lucruri pentru familie, copii ºi soþie, pânã a umplut carul, în sfârºit a ajuns la poarta cea strâmtã, spunând cã vrea sã intre pe poartã: el, soþia, copiii, caii ºi carul. Portarul i-a spus: "încearcã sã intri. Sã þi se facã testarea: dacã poþi sã intri pe poartã, e ferice de tine." A încercat, s-a forþat, dar în zadar s-a umflat la testare, cã nu a putut trece. Portarul i-a zis: "Nu poþi intra. Du-te la cealaltã poartã." Acolo l-a întâmpinat alt portar, zicânÂdu-i: "Unde vrei sã mergi aºa grãbit? Stai pe loc sã vedem dacã poþi intra! în primul rând sã vedem biletul, dacã ai plãtit cã ai trecut prin piaþã." Repede a scos biletul si I-a arãtat. "Sã vedem si ce ai cumpãrat din piaþã. Ce aduci în car?" "Ei, ce sã cumpãr? Ceea ce am avut nevoie pentru cãlãtorie, pentru mine, soþie ºi copii: mâncare, îmbrãcãminte, încãlþãminte ºi alte lucruri neceÂsare." "Hai descarcã-le jos, la control, sã vedem dacã toate sunt agonisite cinstit! Ai strâns cam mult, dar acum trebuie sã le duci toate pe umãr, când treci poarta! Acum trebuie si copiilor sã le facem un control, dacã pot trece poarta." I-a bãgat pe toþi la un cabinet medical ºi fãcându-le consultaþie, a zis: "Sunt prea anemici si slabi. Aþi dat copiilor numai lapte, ceai si hranã uºoarã, nu le-aþi dat mâncare consistentã si tare, ca sã poatã avea o creºtere normalã. Ei nu pot merge singuri pe picioarele lor pânã la cetatea de dincolo de râu, cãci cad pe drum de anemici si slabi ce sunt." I-a consultat si la ochi si a zis: "Au probleme si cu ochii. Au vederea slabã si scurtã, nu se poate pleca cu ei aºa! Mergeþi cu ei înapoi ºi le daþi hranã consistentã, bogatã în vitamine si calorii, iar cu alifia aceasta, ce v-o dau, sã le ungeþi ochii ca sã primeascã vindecarea ochilor si astfel sã poatã vedea bine drumul ce duce la cetatea sfântã. Ocupaþi-vã mai mult de creºterea ºi sãnãtatea lor, apoi veniþi sã intraþi pe poartã!" Bãrbatul care conducea carul a zis: "Nu înþeleg de ce mã opriþi? Am luat biletul ce mi s-a cerut pentru a trece prin piaþã, mi-am luat soþia si copiii. Am cumpãrat lucrurile din car, ce-mi trebuiau pentru familie. De ce sã nu mã laºi sã intru? Ce mai trebuie sã fac? Care e motivul de nu pot fi lãsat sã intru?" Portarul i-a zis: "Domnul Isus când a spus: «Nevoiþi-vã sã intraþi pe poarta cea strâmtã», a însemnat niºte puncte principale pentru cei ce vor sã intre pe poartã. Cine le împlineºte intrã, iar cine nu le împlineºte este oprit, nu poate intra. La poartã nu se þine cont de ce spui tu c-ai fãcut. Testarea va dovedi dacã, în adevãr, ai împlinit ce þi s-a cerut. Care este omul care poate împlini totul?", a mai spus el, "dar uite, Domnul Isus a spus ce trebuie sã împlineascã omul, sã poatã trece prin poartã spre cetatea cereascã. Nu poþi împlini tot ce scrie în Biblie, dar împlineºte ce a zis Domnul Isus aici si treci liber." A deschis Biblia la Matei cap. 5, citind tare de la versetul 37 în jos, continuând cu cap. 6 si 7, pânã la versetul 14 inclusiv (din cap. 7) Poarta cea strâmtã, împlineºte ce scrie aici ºi nimeni .nu te va mai opri. Iar dacã nu împlineºti ce scrie aici, nimeni sã nu se însele, crezând cã va intra pe poarta strâmtã ajungând la cetatea sfântã
va urma
|
|
|
|
|
Logged
|
Intelesul crucii este zdrobirea omului exterior.Crucea da la moarte si zdrobeste invelisul.Crucea zdrobeste tot ce tine de omul exterior.Ea distruge,opiniile noastre,metodele noastre,intelepciunea noastra,dragostea noastra de sine si totul al nostru...numai in acest fel este eliberat duhul..W.Nee
|
|
|
enohabel
Banned
Patru Talanţi
Offline
Posts: 3.610
Crestinism,ori este revelatie,ori nu este nimic!!!
|
 |
« Reply #18 on: 27 August 2006 » |
|
Cartea;Experiente cu Dumnezeu,nu stiu sa existe pe vreun link,fragmente sunt si exista link-ul,dar acolo sunt postate si lucrari false,deci nu il recomand...
|
|
|
|
|
Logged
|
Intelesul crucii este zdrobirea omului exterior.Crucea da la moarte si zdrobeste invelisul.Crucea zdrobeste tot ce tine de omul exterior.Ea distruge,opiniile noastre,metodele noastre,intelepciunea noastra,dragostea noastra de sine si totul al nostru...numai in acest fel este eliberat duhul..W.Nee
|
|
|
sixPack
Cinci Talanţi
Offline
Posts: 7.421
|
 |
« Reply #19 on: 28 August 2006 » |
|
Scrie bine sora in cauza. Dar cam atat.  ;)
|
|
|
|
|
Logged
|
Proverbele 13:12- O nãdejde amânatã îmbolnãveºte inima, dar o dorinþã împlinitã este un pom de viaþã.
|
|
|
enohabel
Banned
Patru Talanţi
Offline
Posts: 3.610
Crestinism,ori este revelatie,ori nu este nimic!!!
|
 |
« Reply #20 on: 30 August 2006 » |
|
Verificaþi-vã fiecare ce aþi împlinit si ce nu aþi împlinit din ce stã scris aici. Felul vostru de vorbire a fost: "Da, da; si nu, nu? Ai putut tu sã întorci ºi celãlalt obraz celui ce te-a lovit peste obrazul drept? Celui ce-a vrut sã se judece cu tine, sã-þi ia hainã, i-ai lãsat si cãmaºa? De câte ori þi-ai întors spatele celui ce-a vrut sã se împrumute de la tine? Aþi putut voi iubi pe vrãjmaºii voºtri ºi sã binecuvântaþi pe cei ce v-au blestemat? V-aþi rugat voi pentru cei ce vã urãsc ºi prigonesc? Sau aþi iubit numai pe cei ce v-au iubit, cum fac ceilalþi din lume? Milostenia cum ai fãcut-o? - în ascuns, sã fie vãzutã de Domnul, sau ai vrut sã fi vãzut si de alþii? Ai intrat în odãiþã ca sã te rogi în ascuns Tatãlui ceresc? Vrei sã þi se ierte þie greºelile, precum le-ai iertat si tu greºiþilor tãi? Când ai postit ai adus tu Domnului adevãratul post pe altarul Sãu? Unde ai strâns comoara ta? - acolo þi-e si inima ta. Nu puteþi sluji la doi stãpâni! Aþi lãsat voi îngrijorãrile în grija Domnului, ca El sã poarte de grijã? Cãutaþi mai întâi împãrãþia lui Dumnezeu ºi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra! Cu ce judecatã judecaþi, veþi fi judecaþi, ºi cu ce mãsurã mãsuraþi, vi se va mãsura. Cereþi ºi vi se va da, cãutaþi ºi veþi gãsi, bateþi ºi vi se va deschide. Tot ce voiþi sã vã facã vouã oamenii, faceþi-le ºi voi la fel, cãci în aceasta este cuprinsã Legea ºi proorocii. De veþi face aºa veþi putea intra pe poarta cea strâmtã care duce la viaþã. Si mai este un cuvânt de verificare pentru fiecare, scris în Efeseni cap. 4, versetul 22 pânã la 32. Cu privire la felul vostru de viaþã din trecut, sã vã dezbrãcaþi de omul cel vechi, care se stricã dupã poftele înºelãtoare, ºi sã vã îmbrãcaþi cu omul cel nou, fãcut dupã chipul lui Dumnezeu, de-o neprihãnire ºi sfinþire pe care o dã adevãrul. Mâniaþi-vã ºi nu pãcãtuiþi. Cine fura sã nu mai fure. Nici un cuvânt stricat sã nu vã iasã din gurã, ci unul bun, pentru zidire. Verificã-te!", a zis acelui frate, . "aºa ai fãcut, sau te simþi condamnat în aceste lucruri? Sã nu întristaþi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Orice amãrãciune, orice iuþime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire ºi orice fel de rãutate sã piarã din mijlocul vostru. Dimpotrivã, fiþi buni unii cu alþii, miloºi, si iertaþi-vã unul pe altul, cum v-a iertat ºi Dumnezeu pe voi în Hristos. Faceþi aºa, si veþi putea intra pe poarta strâmtã, veþi trece râul ºi veþi ajunge în cetatea sfântã. Du-te; pune-þi viaþa în rânduialã dupã Cuvânt, si þi se va da voie sã intri pe porþi în cetate împreunã cu cei rãscumpãraþi prin sângele Mielului!" La aceste cuvinte m-am trezit din vis, însã acest vis m-a prelucrat ºi mi-am pus ºi eu multe semne de întrebare. Oare eu am împlinit ce cerea Domnul de la noi? în sufletul meu s-a trezit o dorinþã sã încep o viaþã mai aproape de Domnul, zi de zi, ca la sfârºitul alergãrii de pe pãmânt, sã pot ajunge la un rezultat bun - mântuirea si viaþa veºnicã împreunã cu Domnul în cetatea sfântã.
Prin lumina care mi-a dat-o Domnul prin Duhul Sfânt, am înþeles cã visul se referea la douã pãrþi din popor. O parte, reprezentaþi prin femeia ce a plecat spre cetatea sfântã - sunt acea parte din popor care doresc sã intre pe poarta strâmtã, care doresc sã aibã parte de rãpire. Dar si între aceºtia sunt mulþi care din pricina unor lucruri care li s-au pãrut mic? si nu le-au considerat pãcate, aceste lucruri îi vor împiedica la rãpire, dacã nu le vor înlãtura, rãmânând jos. Iar bãrbatul ce a vrut sã intre cu carul, sunt majoritatea din popor, care cred cã se poate intra în cer oricum, numai sã crezi în Domnul Isus si vei ajunge în cer. Ei nu þin cont de condiþiile puse în Cuvânt. Ei cred cã, cu toate bagajele strãine si poverile de pãcate, se poate ajunge în cer. Cei ce trec prin poarta cea strâmtã, sunt cei care vor avea parte de rãpire, iar cei ce nu-ºi verificã aici viaþa, vor trece pe cealaltã poartã, pe la judecatã. Domnul sã ne ajute pe toþi sã ne verificãm viaþa dupã Cuvântul Domnului si sã ne judecãm noi, pentru a nu fi judecaþi odatã cu lumea. Amin
|
|
|
|
|
Logged
|
Intelesul crucii este zdrobirea omului exterior.Crucea da la moarte si zdrobeste invelisul.Crucea zdrobeste tot ce tine de omul exterior.Ea distruge,opiniile noastre,metodele noastre,intelepciunea noastra,dragostea noastra de sine si totul al nostru...numai in acest fel este eliberat duhul..W.Nee
|
|
|
BenderAleosha
moderator.
Patru talanţi
Offline
Posts: 1.653
|
 |
« Reply #21 on: 30 August 2006 » |
|
astept un verset din biblie in care noi am avea dreptul si am fi autorizati sa planificam,un copil,doi, sau niciunul ca e mai comod. Daca Dumnezeu spune: "cresteti si inmultiti-va", asta nu inseamna ca trebuie sa cresc la infinit, nici ca trebuie sa produc copii pe banda rulanta. Daca imi zice "luati, mancati, acesta este trupul Meu..." iau si mananc, dar nu non-stop. Planificare/cumpatarea se subinteleg. Si aici, si la "inmultiti-va". Arata-mi un verset prin care noi sa fim autorizati sa luam cina Domnului o data pe luna sau saptamana si nu zilnic, in fiecare ora sau mai des.
|
|
|
|
|
Logged
|
sunt simplu. prea complicat ca sa explic.
|
|
|
ioan_m
Trei talanţi
Offline
Posts: 562
|
 |
« Reply #22 on: 31 August 2006 » |
|
Cine este aceasta sora si din ce parte a tarii ca nu am prea auzit de ea.
|
|
|
|
« Last Edit: 31 August 2006 by ioan_m »
|
Logged
|
Un om trebuie sa fie destul de mare sa-si recunoasca greselile, suficient de destept ca sa invete din ele si indeajuns de tare ca sa le indrepte.
|
|
|
enohabel
Banned
Patru Talanţi
Offline
Posts: 3.610
Crestinism,ori este revelatie,ori nu este nimic!!!
|
 |
« Reply #23 on: 10 September 2006 » |
|
Cine este aceasta sora si din ce parte a tarii ca nu am prea auzit de ea.
Se numeste Hanis Elisabeta, este din Arad, i-mi pare rau, am pe undeva adresa, eu am fost acasa la ei, daca gasesc adresa am sa o postez
|
|
|
|
|
Logged
|
Intelesul crucii este zdrobirea omului exterior.Crucea da la moarte si zdrobeste invelisul.Crucea zdrobeste tot ce tine de omul exterior.Ea distruge,opiniile noastre,metodele noastre,intelepciunea noastra,dragostea noastra de sine si totul al nostru...numai in acest fel este eliberat duhul..W.Nee
|
|
|
enohabel
Banned
Patru Talanţi
Offline
Posts: 3.610
Crestinism,ori este revelatie,ori nu este nimic!!!
|
 |
« Reply #24 on: 10 September 2006 » |
|
Daca Dumnezeu spune: "cresteti si inmultiti-va", asta nu inseamna ca trebuie sa cresc la infinit, nici ca trebuie sa produc copii pe banda rulanta. Daca imi zice "luati, mancati, acesta este trupul Meu..." iau si mananc, dar nu non-stop. Planificare/cumpatarea se subinteleg. Si aici, si la "inmultiti-va". Arata-mi un verset prin care noi sa fim autorizati sa luam cina Domnului o data pe luna sau saptamana si nu zilnic, in fiecare ora sau mai des.
Da Aleosha, tu bine zici si bine cunosti, insa in domeniul nasterii de copii, noi trebuie sa cunoastem voia Lui Dumnezeu, si care trebuie sa fie pozitia noastra...