Pe la ora 23:00, nu mai aveam putere să mă mişc. Am trecut printr-o stare pe care n-o mai avusesem şi nici nu credeam că poate să existe aşa ceva. Simţeam cum devin din ce în ce mai greu şi sunt tras la pământ nu cu forţa celor 60 de kg ale mele, ci cu o forţă mult mai mare. Ceva mă trăgea în jos, îmi simţeam corpul ca de plumb, picioarele nu mai făceau faţă.

La ora 1:50, cu ultimele sforţări, m-am târât în pat, după ce fusesem pe coridor să fumez o ţigară. Imediat ce am ajuns în pat, mi s-a întâmplat un lucru foarte greu de crezut şi de imaginat: m-am desprins de trup! Am simţit că mă străbate ceva ca un curent electric, am tremurat puţin şi m-am văzut, eu pe mine însumi, de la un metru. M-am speriat! Am zis: “Cum este posibil eu aici şi eu acolo?” Niciodată nu-mi pusesem problema că un om se poate separa de trupul său. Mi-am dat seama că am murit, dar trăiam! Eram dincolo de trup şi nu mai puteam ascunde nimic. Dincolo se vedea cine eram eu cu adevărat, nu mai puteam ascunde nimic. Mi-am dat atunci seama că nu sunt vrednic să văd Lumina şi să văd Cine este în acea lumină minunată. Tot bagajul de amintiri era cu mine, nu am primit nicio informaţie în plus şi nici nu mi s-a şters nimic din amintirile de pe pământ.

Când m-am detaşat de trup, am fost luat imediat de patru sau cinci duhuri hidoase şi dus, cu viteza gândului, printr-un tunel întunecos, într-un loc despre care îmi este greu să vorbesc. Aceste duhuri şi acest loc sunt reale! M-am zbătut, am suferit, am plâns, m-am străduit din toate puterile să scap din strânsoarea lor şi să ies de acolo. Vă doresc să nu aveţi niciodată parte de aşa ceva!

Pentru că nu Îl aveam pe Isus Hristos în inima mea, am mers într-un loc unde sunt oameni de tot felul, care arată îngrozitor şi care nu-L cinstesc pe Dumnezeu. Nu L-au cinstit nici în viaţa lor de pe pământ şi nici acolo nu-L cinsteau.

Este un loc unde nu există iubire, în care nu există decât un teren ars, un fel de zgură arsă, de peste tot iese fum, foc şi acolo fiecare suferă în felul lui. Sunt suferinţe care au loc de sute de ani. Aproape toţi cei de acolo strigă la Dumnezeu şi El nu le răspunde. Acele suflete sunt schimonisite de chinuri odată cu trecerea timpului.

Dumnezeu nu Se implică în existenţa celor de acolo. Te zbaţi să ieşi de acolo şi, când crezi că ai reuşit, cazi mai jos decât înainte. Acolo, răsplata unui lucru făcut este o batjocură mai mare, deci nu există bunătate. Poţi sta ani de zile spate în spate cu cineva şi să nu ştii cine este în spatele tău, plângi, te jeleşti, regreţi, dar nu poţi schimba nimic. Există gânduri, idei care vin din altă parte şi intră în tine, cum se întâmplă şi acum – nu ştii precis întotdeauna de unde vin gândurile.

În noaptea aceea, pe când eu experimentam toate aceste grozăvii prin moartea clinică, mama mea împreună cu un grup de credincioşi posteau şi se rugau intens pentru mine. Dumnezeu mi-a descoperit, ulterior, că salvarea mea se datorează rugăciunilor lor. Ieşirea mea din Iad s-a făcut în urma intervenţiei directe a Domnului Isus Hristos. O lumină foarte puternică a străpuns întunericul în care mă aflam şi, în centrul acelei lumini, am căzut în genunchi. Am ştiut că în acea lumină este Dumnezeu şi am descoperit că Isus Hristos este Dumnezeu şi că El a murit pe cruce pentru păcatele mele.

va urma