Dupa aceea m-am uitat si iata ca era o mare gloata pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice semintie, din orice norod si de orice limba, care statea in picioare inaintea scaunului de domnie si inaintea Mielului, imbracati in haine albe, cu ramuri de finic in maini; (Apoc.7:9)

Basa, este o afirmatie in versetul de mai sus marcat cu rosu.
Cum explici ca nu se poate numara gloata respectiva?
O fi fost mai multi decat numarul de fire de par?

Tu il interzici lui Basa sa nu spuna ce crede, dar tu de ce il contrazici pe Basa? Tu tii cumva adevarul adevarat?
Afirmi ca mortii nu au ochi cu care vad. Scriptura afirma ca Moise a murit si a fost ingropat chiar de catre Dumnezeu, si culmea culmelor, Moise apare pe muntele schimbarii la fata si sta de vorba cu Domnul Isus.
Si iata ca stateau de vorba cu El doi barbati: erau Moise si Ilie, (Luc.9:30)
O fi vazut apostolii numai niste fantome sau li se nazarea ca vad niste persoane care se pareau ca sunt vii si mai sunt si imbracati.
Dintre afirmatia ta si afirmatia mea care avem dreptate?
Nu trebuie sa-m raspunzi, raspunde-ti tie.

- O dragul meu, de mult am dorit eu să te văd pe tine cum te vei naşte din nou... Apoi mi-am revenit."
Am intrat în casa mamei şi am început să plâng şi eu de bucurie împreună cu mama
- Vino mamă să-ţi spun ce s-a întâmplat în tradevăr... După ce i-am spus ea a zis:
- Gavrile dragă, nu mai am nici o putere. Bucuria care este în sufletul meu acum, n-a existat niciodată; Într-adevăr te-ai pocăit...
Măicuţă, m-am pocăit...
Mamei mele i-a venit rău şi am stropit-o cu apă. Ea m-a sărutat pe mine şi pe soţia mea şi zicea că vrea să fie mereu cu noi. Apoi îngerii mi-au zis:
- Vino să auzi cum cântă îngerii în cor. Am ieşit şi în faţa mea la aproximativ cincizeci de metri era un deal mic pe care erau o mulţime de îngeri cu tot felul de instrumente în mâini şi toţi cântau dirijaţi de Domnul Isus cântarea:
"Odată vom fi într-o unire
Nu-i prea mult
Unde-i numai bucurie
Nu-i prea mult."
După ce au terminat de cântat, îngerul din dreapta mi-a zis:
- Ia-ţi la revedere de la îngeri şi vino să-ţi vezi faptele. Eu n-aş fi dorit, ci doream să merg acolo să fiu împreună cu îngerii. Dar ei mi-au zis:
Dacă Dumnezeu va hotărî să rămâi aici vei primi şi tu un corp ca şi noi şi vei cânta ca şi noi. M-am întors şi a trebuit să trec prin faţa fiecărei uşi, eu fiind în corpul acela transparent, iar înăuntru vedeam societatea rea în care eu luasem parte: bufet, restaurant, baluri, în care eu cel de pe pământ eram prezent acolo. Mi-am văzut faptele rele rămase de la vârsta de şaisprezece ani până la treizeci şi patru de ani. Nu ştiu de ce a vrut Dumnezeu aşa. Nu ştiu de ce numai de la vârsta de şaisprezece ani. M-am îngrozit auzind cuvintele rele, exact aşa cum le vorbisem eu în anturajul prietenilor mei care erau şi ei prezenţi acolo. M-am îngrozit gândindu-mă că îngerii îmi aud cuvintele şi îmi văd faptele. După ce mi-am văzut faptele îngerii mi-au zis:
- Mergem în faţa lui Dumnezeu. Mie mi-a fost frică şi am început să plâng cu amar. Am ieşit din holul palatului, am intrat între două ziduri albe, foarte înalte şi am văzut că a apărut în faţa mea la aproximativ zece metri o fiinţă foarte înaltă.
Era înconjurată de un fel de ceaţă strălucitoare, dar eu puteam vedea clar că este o fiinţă asemănătoare cu un om. Aşteptam să ţipe la mine şi să-mi spună că locul meu nu este acolo, dar n-a ţipat ci prin cuvinte foarte blânde şi dulci mi-a zis:
- Vino, nu te teme. Ai avut păcate cât nisipul mării dar prin sângele iubitului meu Fiu Isus toate sânt şterse şi iertate.
- Am hotărât să mergi în lume pentru familia ta şi atâtea alte suflete care doresc mântuirea. Du-te spune la toţi aceia cu care vei avea ocazia să vorbeşti, ce ai văzut şi ce ai auzit. Spune-le la toţi să se pocăiască căci în curând lumea se va sfârşi. Acum du-te, nu te
teme. Duhul meu este mereu cu tine.
Am simţit că a venit peste mine un curent rece, am simţit o transformare şi am plecat. Cei doi îngeri m-au însoţit şi am ajuns la poartă. Am privit în urma mea şi am văzut că drumul pe care venisem s-a înfăşurat şi n-a mai fost. îngerii mi-au spus că drumul acela se desfăşoară numai pentru musafirii raiului. Am ieşit pe poartă şi îngerii au aşezat în faţa mea o bancă pe care au pus un cearceaf alb şi mi-au spus:
- Urcă-te pe bancă.
M-am urcat pe bancă şi am observat că mă aflu pe un munte înalt. Am privit în jos şi am văzut două grupe de credincioşi: un grup era biserica baptistă maghiară din Ipu jar celălalt era biserica baptistă română din Marca. Tocmai oamenii pe care eu nu-i simpatizam înainte. Veneau cântând cu toţii aceeaşi cântare:
"Cu bucurie vor secera aceia
Cei ce cu lacrimi pun sămânţa lor"
După ce credincioşii de jos au terminat de cântat, îngerii mi-au vorbit. Cel din dreapta mi- a spus:
- Fraţii tăi te întâmpină, cu aceia va trebui să te bucuri din Cuvântul lui Dumnezeu şi cu aceia va trebui să lauzi pe Dumnezeu. De-acum ai grijă să nu cazi, îngerul din stânga mi-a zis:
Si acelora va trebui să le mărturiseşti pocăinţa. Eu însă m-am întrebat: De ce oare va trebui să le mărturisesc şi acelora pocăinţa, eu care n-am fost pocăit, ca şi ei? Mai târziu m-am convins că este adevărat, pentru că nu toţi sânt pocăiţi, unii şi-au schimbat doar numele. Ei au doar un nume. Apoi îngerii m-au părăsit şi au intrat în rai.
va urma

  ... oare ce horor mai urmeaza!?   

Basa, nimeni nu zice ce insinuezi tu, dar le interpreteaza altfel, nu adliteram.

Eu nu cred numai ca Toata Biblia este  adevarata,  dar cred ca IN PRIMUL RAND, BIBLIA ESTE O CARTE PROFETICA in care sunt ascunse Tainele lui Dumnezeu cu privire la mantuirea omului in particular si cu privire la mantuirea tuturor celor care au cazut in rebeliune si-n moarte, in general.
(cine nu intelege, nici sa nu inteleaga....)

Prin evenimente particulare pamantesti sunt redate de fapt aspecte ale unor lucrari vesnice petrecute in Lumea Spirituala.

Am spus in trecut ca profetiile au o implinire multipla.....

Ele sunt valabile atat pentru faptul istoric particular  relatat in  profetia respectiva cat si pentru evenimentele spirituale vesnice petrecute in lumile ceresti.

Deoarece i-am cerut cu credinta, Duhul lui Dumnezeu mi-a descoperit unele dintre aceste taine.....care pentru unii dintre voi se pare ca ele sunt o nebunie.

Rugati-l si voi sa va deschida ochii duhovnicesti ca sa pricepeti Scripturile intr-un mod duhovnicesc.

Am scris ieri un mesaj cu privire la semnificatia biblica a trupului pamantesc si trupului spiritual dar am pierdut acel mesaj.
O sa incerc sa refac acel mesaj pierdut....

Atat in lumea materiala cat si in cea spirituala ( in Imparatia Cerurilor , in Locuinta Mortilor sau in Adanc) , toate creaturile sunt inchise intr-un trup.

"Trupul" este doar o invelitoare exterioara a partii noastre interioare duhovnicesti (a omului dinlauntru) ....Trupul este o "Haina" cu care am fost imbracati de Dumnezeu atunci cand am fost alungati din Eden (GENEZA 3:21),  ,este  "un cort" sau "o casa pamanteasca vremelnica", (2CORINTENI 5:1), asa cum o mai numeste Biblia.

Nu vreau sa discut despre caracteristicile si legile care domina "omul nostru dinafara" ci doar vreau sa spun ca acest invelis desi este permanent cat traim pe acest pamant, totusi este un invelis vremelnic, trecator,  si cand vom trece din aceasta viata vom primi o alta "haina vesnica"(1 CORINTENI 15:38-44) cu care ne vom imbraca.

Ce este insa interesant este ca in lumea spirituala vom putea schimba "haina cu care vom fi imbracati" in functie de locul si imprejurarea in care ne vom gasi.
(sau vom avea posibilitatea sa schimbam invelisul exterior sau el se va schimba in functie de imprejurari....)

Dupa Inviere, Domnul Isus Hristos sa aratat ucenicilor intr-un trup (aparent pamantesc)....dar Ioan il vede in vedeniile din Apocalipsa intr-un alt trup de glorie.

Exista totusi un text in profetiile din Ezechiel 44 ;16-19 care sugereaza ca in Imparatia lui Dumnezeu, "vom schimba hainele" in functie de locul si imprejurarea in care ne vom gasi.

"Si Duhul Domnului se plimba deasupra apelor."

Duhul tau care se plimba in vis ce trup are ?

cum l-a facut Dumnezeu pe om "dupa chipul si asemanarea Sa" daca Dumnezeu e spirit ?
(n-are trup)

Toate acestea au fost lamurite demult, demult insa daca nu crezi revelatiile date de Domnul nu ai nici o sansa sa intelegi cu mintea ta fireasca
Chiar aici in topic la rapirea fratelui Gavrila gasesti toate raspunsurile

Te invarti in jurul cozii....daca ai crede revelatiile date prin Duhul, nu puneai intrebari de genul acesta sunt lucruri arhicunoscute in domeniul spiritual.../
da nu-i treaba mea ce crezi sau nu crezi matale...

uite ca o venit si urmatorul;

Marturie George Vruta din Bucuresti

Iadul este atât de aproape de noi!

Pe patul spitalului am experimentat moartea clinică.

Când m-am detaşat de trup, am fost luat imediat de patru sau cinci duhuri hidoase şi dus, cu viteza gândului, printr-un tunel întunecos, într-un loc despre care îmi este greu să vorbesc.

Aceste duhuri şi acest loc sunt reale! M-am zbătut, am suferit, am plâns, m-am străduit din toate puterile să scap din strânsoarea lor şi să ies de acolo. Vă doresc să nu aveţi niciodată parte de aşa ceva!


M-am născut în 1956, al treilea din patru băieţi. Credinţa noastră se rezuma la participarea la nunţi, botezuri, etc. Nicidecum nu aveam o relaţie personală cu Dumnezeu, nu ne rugam, nici măcar înainte de masă, nu-L căutam pe Dumnezeu. Şi totuşi ne mergea destul de bine, în comparaţie cu alţii. Din cauza aceasta noi credeam că Îl avem pe Dumnezeu în viaţa noastră, că Îl cunoaştem. Abia mai târziu aveam să-mi dau seama că ne minţeam singuri.

Am practicat câteva sporturi de performanţă, luptele greco-romane fiind punctul meu forte. Datorită sportului am devenit un tânăr independent, fără frică de oameni, dornic să-mi trăiesc viaţa la maximum.

Cele mai frumoase clipe din copilăria şi tinereţea mea erau acelea când părinţii nu-mi impuneau nici o restricţie şi puteam face tot ce-mi trecea prin minte. Îmi plăceau prietenii, fetele, anturajul, casa noastră era mereu plină de copii şi tineri, cu care benchetuiam şi făceam lucruri de care acum îmi este ruşine. La şcoală, deşi nu am fost niciodată ales oficial şef de clasă, eu eram şeful, cu drepturi depline.

Am învăţat mai multe meserii, printre care şi cea de mecanic auto. M-am căsătorit de tânăr, la 18 ani, şi, destul de repede, comparativ cu alţii de seama mea, aveam propriul meu salariu. Au urmat cei doi copii, o fetiţă şi un băiat, iar viaţa mea a continuat să se deruleze într-o continuă agitaţie.

Între timp, mama mea a început să frecventeze o biserică neoprotestantă şi, în urma învăţăturilor primite din Evanghelii, s-a pus pe post şi rugăciune pentru noi, cei din familie, ca şi noi să Îl cunoaştem într-un mod personal pe Isus Hristos. Toată familia s-a coalizat împotriva noii credinţe a mamei noastre, iar eu am fost, probabil, cel mai înverşunat opozant al ei. Credeam că mama şi-a pierdut minţile, mi-era jenă cu ea şi o desconsideram.

Într-o zi din anul 1985, în timp ce lucram la ceva în apartament, am avut senzaţia că mi-a pocnit, efectiv, stomacul. Nu avusesem, până atunci, nici un semn de boală. Am făcut o criză puternică, am stat vreo şapte ore în criză, acasă, astfel că am făcut peritonită chimică generalizată. Am fost dus, în cele din urmă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti şi acolo mi s-au făcut, de urgenţă, două operaţii. A doua zi după operaţii mi-am pus pentru prima dată întrebarea despre ce se întâmplă cu mine şi cu viaţa mea. Până atunci credeam că nu am nicio problemă, că acolo unde merg toţi voi merge şi eu. Şi dacă Dumnezeu îi iartă pe toţi, mă iartă şi pe mine, că eu eram mai bun decât alţii. Eu făceam mult bine altora, îmi plăcea să îi ajut pe oameni. În realitate însă eram îngâmfat, un neascultător şi un risipitor. Îmi plăcea, pur şi simplu, să trăiesc în păcat.

La o săptămână după ce am ieşit din spital, credeam că m-am refăcut. Era în preajma Crăciunului, făcusem rost de tot felul de bunătăţi, de băutură, aşa că nu m-am abţinut să benchetuiesc. Voiam să le arăt tuturor că nu mă sperii uşor de boală, chiar dacă aveam stomacul tăiat. Voiam să demonstrez că ştiu să mă lupt cu viaţa şi că sunt un adevărat erou.

În ce o priveşte pe mama mea, deşi o judecasem pentru credinţa ei, ea a fost alături de mine în acele zile în care mă luptam cu boala. S-a dus la un grup de credincioşi, le-a spus despre starea mea şi s-au rugat cu toţii pentru sănătatea mea, ca Dumnezeu să-mi dea zile să-mi cresc copiii. Astăzi cred că sunt în viaţă şi datorită rugăciunilor mamei mele, dar atunci nu eram de acord cu ceea ce făcea ea, am ţipat la ea, am chinuit-o.

După şase luni de la primele două operaţii, la un consult medical, mi s-a pus diagnosticul de cancer. Medicii au propus rezecţie de colon şi, în Spitalul Militar Central m-au operat a treia oară. Eu am crezut că după trei luni voi scăpa şi de acest diagnostic. Înarmat cu încredere în forţele mele proprii şi în ştiinţă, am început lupta cu viaţa şi cu moartea.

Dar nu am ieşit învingător! După circa trei luni de la rezecţia de colon, starea mea s-a înrăutăţit, am făcut metastază şi am ajuns din nou la spital, în februarie 1986. După cinci zile de spitalizare, timp în care medicii nu au reuşit să mă pună pe picioare, am început să mă gândesc la moarte. Îmi spuneam: “Cum nu am existat înainte să mă nasc, nu voi exista nici după ce voi muri. Nu m-a durut nimic înainte să mă nasc, nu o să mă doară nimic nici după ce voi muri.” Nu mi-am pus atunci, serios, problema veşniciei. Însă bunul Dumnezeu a hotărât ca, în loc să mor acolo, în patul spitalului, să experimentez moartea clinică.

Mai Gica, tu vad ca esti ultradestept  , inca n-ai consultat pacientul dar stii ce boala are si dai verdicte...ia spune-mi ce am visat azi noapte si talcuieste-mi si visul
muta-ti fizicul ca aici nu avem  nici moaste ,nici tamaie ,nici icoane