Am sa incerc sa tin o scurta predica. Nu sunt pastor sau preot, asa ca sa-mi fie iertarte greselile pe care le voi face.

Pilda celor 10 leprosi este de mare actualitate pentru fiecare in parte. Nu trebuie sa fim neaparat leprosi fizic, lepra poate fi [si este] in primul si in primul rand una spirituala: necredinta este o lepra. Omul necredincios se pierde pe sine, pana nu mai ramane nimic din el. Asa si cu lepra.

Mantuitorul a vindecat pe cei 10 leprosi. Cine erau acestia? Mai bine zis, cine suntem noi?
O parte suntem atei, iar dumnezeul nostru este dumnezeul stiintei, al maimutei devenite om.
Alta parte, suntem “iudei“ in cuget, iar dumnezeul nostru este unul legalist.
Iar o mica parte avem ca dumnezeu pe cel al iubirii.

Chit ca toti leprosii, in drumul lor spre preoti, s-au vindecat fara exceptie, insa numai unul singur s-a intors la Hristos.
Unii dintre ei au zis: este o simpla coincidenta, acum a fost  sa fie ca noi sa fim vindecati. Ei aveau ca dumnezeu pe cel al stiintei, al probabilitatilor. Ei nu si-au dat seama insa ca un dumnezeu care la zaruri da de 1 million la rand numai sase-sase, de mult timp nu mai este unul credibil, caci nici un dumnezeu al probabilitatilor nu va fi in stare sa dea acest zar improbabil la nesfarsit. Dumnezeul stiintei moare atunci cand probabilitatea ca el se existe moare si ea. Ori aceasta probabilitate se nascuse moarta. Caci a te vindeca de lepra la momentul X, si numai la momentul X, este ca si cand ai da de un million de ori la rand sase-sase la zaruri.
Altii au zis: ne-a vindecat dumnezeu, pentru ca asa ni se cuvenea. Multi dintre noi avem o doza de iudaism, poate fara sa ne dam seama. Credem ca ni se cuvine tot, fara sa facem nici cel mai marunt gest.
Unul singur din 10 [ce zeciuala…] s-a intors sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru vindecare. A multumi lui Dumnezeu este practic drumul de intoarcere catre Acasa a fiului risipitor. Este singurul drum spre Acasa, de altfel.

Cei zece leprosi ii regasim mereu in comportamentul nostru. Este insa foarte important pe cati dintre ei ii vom convinge ca drumul recunostintei trece nu prin poarta ratiunii, ci prin cea a inimii. Abia atunci orbii vor vedea, iar leprosii vor invia…

interesanta predica. relo, incerci cumva sa spui ca pe Dumnezeu nu ai cum sa-L gasesti cu ratiunea, ci doar smerindu-te si aducand inaintea Lui o inima zdrobita?

"Rationalizarea credintei. Am vrut sa ma fac stapanul, si nu robul ei, si astfel am ajuns la robie in loc sa ajung la libertatea lui Cristos.", spune Miguel de Unamuno.
Tot el spune legat de subiect.
"Trebuie sa cautam adevarul si nu ratiunea lucrurilor, iar adevarul se cauta cu smerenia."

pe Dumnezeu il poti descoperi si cu ratiunea, dar ti-L faci prieten numai cu smerenia.

in ceea ce ma priveste nu simt ca as putea separa ratiunea de credinta... e adevarat ca daca incerc sa inteleg lucrurile strict rational nu voi reusi am nevoie de credinta... pentru mine ele totusi merg impreuna. Atunci cand imi pierd orice motivatie de a continua, iar ceea ce simt ma poate impiedica sa merg mai departe, rational reusesc sa-mi realimentez credinta si principiile dupa care trebuie sa ma ghidez. Sau te refereai la altceva obsessive?

iara esti de partea adevarului, ca de obicei...

maestre, am inteles ca sint invidios; ai putea sa-mi talmacesti si restul de adevar?? ( de ce e floarea cea mai aleasa)

tot nu am inteles de ce ii cea mai aleasa. poate ca ar trebui sa te exprimi la nivelul neputintei mele...

credinta rationala ramane ancorata in intelect ca un bolovan rece. credinta ascultatoare coboara la inima si incalzeste tot sufletul.

relo ciresaru !! 

Multumesc, Mircea.

da, si multi fac febra din cauza asta; acuma, avand temperatura, unii spun ca Isus l-a trimis pe bogatan la plimbare sau spre iad iar ceilalti ii dau dreptate..

le-am dat ma, da nu vezi ce tzipa??