Am sa incerc sa tin o scurta predica. Nu sunt pastor sau preot, asa ca sa-mi fie iertarte greselile pe care le voi face.
Pilda celor 10 leprosi este de mare actualitate pentru fiecare in parte. Nu trebuie sa fim neaparat leprosi fizic, lepra poate fi [si este] in primul si in primul rand una spirituala: necredinta este o lepra. Omul necredincios se pierde pe sine, pana nu mai ramane nimic din el. Asa si cu lepra.
Mantuitorul a vindecat pe cei 10 leprosi. Cine erau acestia? Mai bine zis, cine suntem noi?
O parte suntem atei, iar dumnezeul nostru este dumnezeul stiintei, al maimutei devenite om.
Alta parte, suntem “iudei“ in cuget, iar dumnezeul nostru este unul legalist.
Iar o mica parte avem ca dumnezeu pe cel al iubirii.
Chit ca toti leprosii, in drumul lor spre preoti, s-au vindecat fara exceptie, insa numai unul singur s-a intors la Hristos.
Unii dintre ei au zis: este o simpla coincidenta, acum a fost sa fie ca noi sa fim vindecati. Ei aveau ca dumnezeu pe cel al stiintei, al probabilitatilor. Ei nu si-au dat seama insa ca un dumnezeu care la zaruri da de 1 million la rand numai sase-sase, de mult timp nu mai este unul credibil, caci nici un dumnezeu al probabilitatilor nu va fi in stare sa dea acest zar improbabil la nesfarsit. Dumnezeul stiintei moare atunci cand probabilitatea ca el se existe moare si ea. Ori aceasta probabilitate se nascuse moarta. Caci a te vindeca de lepra la momentul X, si numai la momentul X, este ca si cand ai da de un million de ori la rand sase-sase la zaruri.
Altii au zis: ne-a vindecat dumnezeu, pentru ca asa ni se cuvenea. Multi dintre noi avem o doza de iudaism, poate fara sa ne dam seama. Credem ca ni se cuvine tot, fara sa facem nici cel mai marunt gest.
Unul singur din 10 [ce zeciuala…] s-a intors sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru vindecare. A multumi lui Dumnezeu este practic drumul de intoarcere catre Acasa a fiului risipitor. Este singurul drum spre Acasa, de altfel.
Cei zece leprosi ii regasim mereu in comportamentul nostru. Este insa foarte important pe cati dintre ei ii vom convinge ca drumul recunostintei trece nu prin poarta ratiunii, ci prin cea a inimii. Abia atunci orbii vor vedea, iar leprosii vor invia…
Frumos ! As spune cum spunea cineva; daca nu mai avem o lacrima cind ne intoarcem spre Dumnezeu am ajuns uscati si fara de " apa ". Sa ne rugam sa avem acest dar de disernamint ca sa putem sa ne rugam:
http://www.forumcrestin.com/index.php?action=post;quote=356292;topic=3738.0;num_replies=28;sesc=7112f9386f6f4a046860f544ea7ca00c"Alunecat-am în desfrânare ca David
si m-am umplut de noroi;
dar Tu, Mântuitorule, spalã-mã si pe mine
cu lacrimile mele.
Fii mie milostiv, strig Tie ca si vamesul;
Mintuitorule, curãteste-ma;
ca nimeni din cei din Adam n-au gresit Tie,
ca mine.
Nici lacrimi, nici pocaintã nu am,
nici umilinta;
ci Tu insuti acestea, Mintuitorule, daruieste-mi-le,
ca un Dumnezeu.
Usa Ta sa nu mi-o închizi atunci,
Doamne, Doamne!
Ci s-o deschizi mie,
celui ce mã pocãiesc cãtre Tine.
Iubitorule de oameni,
Cel ce voiesti ca toti sã se mântuiascã,
Tu mã cheamã si mã primeste ca un bun,
pe mine cel ce mã pocãiesc.
Ascultã suspinurile sufletului meu,
si primeste picãturile ochilor mei,
Doamne,
si mã mântuieste.
