Vizita


Eu nu stiu daca voi putea urca vreodata la Tine,
Tu însa, Doamne, cobori când vrei: macar în treacat.
Vino, Te astept în camaruta la mine...
... Cum n-am pe nimeni, nici zavor, nici lacat,

Pune straja Ta la usa si la fereastra,
Sa nu intre peste noi nici bine, nici rau
Care sa tulbure petrecerea noastra,
O zi întreaga, Doamne, sa fiu numai al Tau.



BATEA LA POARTA CERULUI...


Batea la poarta cerului o raza,
Batea sfios si-ncet ca o streina...
Tarziu, un inger a deschis sa vaza
Si-a stat uimit de palida lumina.

Era o biata raza scaparata
Dintr-un adanc de minte omeneasca,
Ce strabatuse calea-nfricosata
De la pamant la granita cereasca.

Parea atat de trista si umila,
Dar totusi credincioasa si curata,
Ca ingerul a tresarit de mila
Si-a prins-o bland de mana tremurata.

Apoi, grabit a luat-o-n cer cu dansul
Si-a dus-o-n Sfanta ingerilor hora;
I-a podidit pe toti, privind-o plansul
Si-au strans-o-n brate toti ca pe o sora!

Ea le-a zambit stergandu-le plansoarea
Si s-a rugat apoi de ei fierbinte
S-o-nfatoseze bunului Parinte
Ca sa primeasca binecuvantarea;

- "Stapane vesnic, datator de viata,
Din ce-ntuneric ma-naltai la Tine.
Din ce prapastii crancene de gheata,
Din ce vartej de patimi si ruine!

Cat am luptat cu oarba ratacire,
Cu nebunia surda si pacatul
Dar n-am putut sa saman o sclipire
In largul noptii stapanind de-a latul.

Si-n van am ars un creier, nendurata,
Ca pe-o festila, fara de crutare,
Invinsa, goala, stinsa, spulberata
Doar in surghiun gasesc acum scapare.

Sa pot s-ajung la cerurile albastre,
Ca dintr-o grea catusa ce ma strange
Am strabatut prin veacuri de dezastre
Si-abia trecui oceane-ntregi de sange!"

Cum sta, smerit in fata stralucirii,
Silita ochii sarbezi sa si-i plece
Sarmana raza - far al omenirii,
Parea o umbra lanceda si rece.

- "Tu vii aicea singura si-nvinsa?"
Grai Cel Vesnic, nevazutul Tata...
"Tu fugi de teama sa nu fii stinsa?
Dar cand s-a stins lumin-adevarata?

De te-am trimis in lumile-n vrajbite
Nu te-am chemat, cu pumnii strasi si goi:
Ca pe-un manunchi de raze impletite
Eu te-asteptam, s-aduci pe toti la noi!

Dintr-un biet sambur'nabusit in fasa,
Din scapararea unei minti senine
Sa fi crescut o mare uriasa,
Sa porti pamantul insusi pan'la Mine!

Plangand stinghera si tremuratoare,
C-ai fost infranta vii sa-Mi dai de stire?
Nu te primesc saraca si datoare!
Cui ai lasat bogata mostenire?"

Mergand apoi spre raza-mbarbatata
I-a sarutat obrajii amandoi:
- "Copila mea, fii binecuvantata,
Ia-ti deci putere si-ntoarce-te-napoi!

Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina
Sa-l paraseasca ostile ceresti,
Tu sa ramai, caci tu esti doar lumina
Si nu traiesti decat cand stralucesti!"

imi ceri o dedicatie... tarzie
atati ani grei batura prin volum
s-a scuturat putina-i poezie
ca o gradina devastata-acum
de un sfarsit de toama, grea, pustie;
si pacla ce se lasa fumurie
poetul insusi, chip, par, barba-i fum.

[o dedicatie], voiculescu

Nicolae Labiş - Dor

Pentru ce-am plecat,
Unde mă îndrept?
S-au întunecat
Sensurile-n piept,
Dar o flacără
Mă cheamă acolo
Sub straturi de nea
Şi vreau să treacă
Liniştea mea.

„A venit îngerul ºi mi-a zis de atâta amar de vreme te veghez ca sã ajungi om de ºtiinþã ºi tu pânã acum n-ai inventat nimic! Cum sã nu; am inventat, numai cã ºtiinþa pe care am creat-o este atât de subtilã, încât uneori se confundã cu firescul. Ea se numeºte hemografia, adicã scrierea cu tine însuþi.“ Nichita Stãnescu


    
Texte de acelaºi autor







.eu nu-mi tin minte poeziile pe care le-am scris,ci numai cateva pricini care ma starnesc intruna sa scriu poezii.(...)
- Cuvintele, imi spuse prietenul meu poetul, sunt foarte asemanatoare cu fiintele, ele sunt chiar fiinte. (...) Au un fel de a trai al lor, cand libere zboara in aer ca pasarile, cand traiesc in simbioza cu creierul, cu coardele vocale, cu valul palatin, cu limba, cu dintii, cu buzele. Ca si animalele, cuvintele se inmultesc, au familia lor, se organizeaza in grupuri, pornesc la vanatoare, haituiesc sau sunt haituite. Sau aidoma plantelor, infloresc din timp in timp, cresc numai in anumite zone geografice, fac fructe, se scutura, insamanteaza cel mai fertil pamant arabil al lumii, creierul uman.
Cuvintele sunt animale si plante abstracte. Ele nu locuiesc de-a dreptul pe globul pamantesc, ca animalele si plantele, (...), ci locuiesc pe globul creierului si anume in atmosfera globului creierului,in acea atmosfera abstracta, in care chiar si stelele cerului patrund nu prin ele insele, ci prin numelelor. Prin numele frumoase pe care le poarta de obicei razele si lumina. (...)
Cuvintele isi au radacina in creierul uman (...) dar dupa aceea pornesc spre sfera abstracta a auzului, in care si locuiesc un timp. Adorm in litera scrisa ca sa se trezeasca alergand pe limbile vorbitoare. Ele sunt asemenea vanatului, mereu gonite din urma de-mpuscatura privirii, de explozia timpanelor. Decapitate de ghilotina dintilor, strivite de gura inchisa a ganditorilor care le refuza iluzia sonora, lasandu-le mereu in pura lor abstractiune.(...)

Ele, cuvintele, sunt organizate in doua mari neamuri,in doua mari rase, in doua continente ale sferei pe care o locuiesc. Sunt organizate in gandirea in imagini si in gandirea in notiuni. Mai inradacinate, mai plante, mai diverse in asociatiile lor, cuvintele gandirii in imagini nasc subiectivitatea luxurianta, padurea tropicala, abundenta. Celelalte au legile lor interne, ale logicii, sunt mai aspre, mai independente, se oranduiesc numai asa cum vor ele, dupa legile lor intime, si noi trebuie sa le acceptam. Pentru ca ele au in primul rand ca ideal adevarul.

Gandirea in imagini, luandu-si cu precadere ca ideal frumosul, este gandirea caniculara a copilariei si a adolescentei.
Gandirea in notiuni domneste peste maturitate, peste varsta intelepciunii, peste stiinta.(...) Imaginatia cuvintelor a creat numai artele. Imaginatia de culoare a creat pictura, cea de sunet armonios muzica, cea de forma tactila sculptura. Numai poezia se confunda uneori cu insasi coloana vertebrala a gandirii in imagini. Ea mi se pare cea mai apropiata de esenta abstracta a cuvintelor. De aceea poate ca si sunt atat de indragostit de poezie."
(din "Despre limbajul artistic")

cine citeste si il pretuieste pe nichita stanescu sa ridice doo deste in sus

da, ma tem ca am.   poezia lui e cam psihotica si deci numai cei intr-o anumita dunga il pot intelege si pretui  

deci preferata mea  e asta:

Sunt un om viu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.


............continuarea aici