Lectia despre cub

Se ia o bucatã de piatrã,
se ciopleºte cu o daltã de sânge,
se lustruieºte cu ochiul lui Homer,
se rãzuieºte cu raze
pânã cubul iese perfect.
Dupã aceea se sãrutã de numãrate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
ºi mai ales cu gura infantei.
Dupã aceea se ia un ciocan
ºi brusc se fãrâmã un colþ de-al cubului.
Toþi, dar absolut toþi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colþ sfãrâmat!

Ce bine cã eºti

E o întâmplare a fiinþei mele
ºi atunci fericirea dinlãuntrul meu
e mai puternicã decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâºneºti într-o îmbrãþiºare
mereu dureroasã, minunatã mereu.

Sã stãm de vorbã, sã vorbim, sã spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niºte dãlþi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mã, fericire, în sus, ºi izbeºte-mi
tâmpla de stele, pânã când
lumea mea prelungã ºi în nesfârºire
se face coloanã sau altceva
mult mai înalt ºi mult mai curând.

Ce bine cã eºti, ce mirare cã sunt!
Douã cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au vãzut niciodatã,
una foarte de jos, întoarsã spre pãmânt,
una foarte de sus, aproape ruptã
în înfrigurata, neasemuitã luptã
a minunii cã eºti, a-ntâmplãrii cã sunt.

mdr

Sufletul metalic al oraºului

Se face searã ºi orizontul coboarã.
Oraºul îºi ridicã un cartier spre lunã.
E un sunet de fier, de cabluri întinse.
Umbrele oamenilor încep sã apunã.

Când ridic braþul, umbra lui ascuþitã
izbeºte capãtul strãzii de unde vii, necunoscut,
de parcã-aº fi zvârlit la întreceri o lance
pe care o primeºti nepãsãtor în scut.

Eºti sufletul de metal al oraºului.
În amurguri apari în pieþele ovale:
- Cetãþeni, s-a fãcut searã. Încep serbãrile!
(Braþele tale bãrbãteºti par douã macarale)

Te-ntâlnesc uneori, când mã-ntorc de la lucru.
Gândurile izbesc în stele ºi ele rãsunã.
De-a lungul stâlpilor zvelþi, când mã-ntorc
de la lucru,
un cartier al oraºului se ridicã la lunã.

Nu te recunosc niciodatã de la prima privire;
iei mereu un alt chip.
Azi mi-apari ca o schelã îndrãgostitã
de tainicul zenit.

oricum e faina poezia aia. 

Ahhhh.... !
Mi-ai luat-o inainte, Zooey.
Tocmai asta vroiam si eu s-o postez. 

chiar ca-i faina, amu am cetit-o. o pusesem de intai aprilie(vezi indicii: rabbi -aprilie, io - aprilush) ca nu-i nichita, da ultimul vers mi-a mers la inima..


 

eu am rugat moderatorul sa o mute.
nu ma intereseaza ca e 1 aprilie ori ba,
sa-ti fie rusine mircea!

oricum nu stiu nici toate poeziile lui rilke sau ale lui nichita si nici nu le stiu stilul atat de bine incat sa ma prind. :) numai ca topicul era despre nichita stanescu. :)

putea fi vazuta ca o gluma. :)

mircea draga, deja am muscat-o eu, poate sa o ia, ca m-as mira sa o mai muste altcineva. toti sunt de acum incolo experti in nichita si rilke. 

ba io n-o mai mut. Faceti voi ce vreti.

Alta matematica

Noi stim ca unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o para
nu stim cât face.
Stim ca cinci fãrã patru fac unu,
dar un nor fãrã o corabie
nu stim cât face.
Stim, noi stim ca opt
impartit la opt fac unu,
dar un munte impartit la o capra
nu stim cât face.
Stim ca unu plus unu fac doi,
dar eu si cu tine,
nu stim, vai, nu stim cât facem.

Ah, dar o plapuma
inmultita cu un iepure
face o roscovana, desigur,
o varza impartita la un steag
fac un porc,
un cal fãrã un tramvai
face un inger,
o conopida plus un ou,
face un astragal...

Numai tu si cu mine
inmultiti si impartiti
adunati si scazuti
raminem aceiasi...

Pieri din mintea mea !
Revino-mi în inima !