O, du-ma, Doamne

Deschide-mi cerul sa Te pot vedea
O, Domnul meu, Isus
Sa curga blanda peste fata mea
O lacrima de sus.
 
Aicea stau, aicea Te astept
Straina pe pamant
Din stele salba mi-am facut la piept
Si rugaciuni din vant.

Sa zboare pan´ la Tine in inalt
In palma sa le strang
Sa ma cuprinzi cu bratul celalalt
Sa nu Te vad cum plangi...

Cata iertare ai putut sa-mi dai
Si cat vei mai ierta
O, du-ma, Doamne, dincolo in rai
In vesnicia Ta!...

Adriana Cristea

"Iubirea se cere pazita / de oarba ispita..." se spunea intr-un slagar,
pe
vremea tineretii mele. Oarba sau cu vedere, ispita incearca a se
strecura in
orice facere omeneasca. Iubirea este cea mai frumoasa nutrire umana.
Asa ca
nu e si nu va fi niciodata scutita de ispita. Ce sa mai vorbim de a
realiza
frumosul pentru cineva iubit! Mai ales cand Acel cineva este chiar
Facatorul
meu, al Frumosului si al Iubirii, la un loc! Ispita se inmieste, se
impietreste, sa alungeste si se insinueaza in cele mai minunate si mai
gratioase rostiri sau alcatuiri.
Creatia umana a fost, este si va fi cea mai atacata parte a
universului.
Adam insusi a avut contributia lui la desavarsirea creatiunii: a dat,
prin
efortul personal al imaginatiei si creativitatii lui, nume, tuturor
vietuitoarelor care existau in urma creatiei divine.  Pe aceasta cale
s-a
prezentat Amagitorul, spunandu-si sarpe, fiindca "sarpe" ii era numele
lighioanei care, alaturi de celelalte vietuitoare, trecuse deunazi prin
fatza lui Adam si prin imaginatia lui, in cautarea numelui ei. De
atunci el
nu isi precupeteste nici un efort in deturnarea si in compromiterea
creativitatii umane. A facut din ea un mijloc al dedublarii fiintei
omenesti
in cautarea sinelui ei, devenita imperioasa, dupa despartirea de
Dumnezeu.
Ispita de a realiza noul prin propriile lui puteri, de a fi ca Dumnezeu
Creatorul, a ramas unul din lanturile care il leaga pe om. Mandria de a
realiza noul, de a-si crea din acesta piedestale mai inalte ca ale
altora,
mai stralucitoare, nu e numai un deziderat care anima pe om la nivel
personal, ci functioneaza chiar ca motor social, ca un vector al
progresului
civilizatiei. Asa ca sa nu ne miram ca orgoliul artistic face victime!
Arta
este un mijloc atat pentru eliberarea energiilor imaginatiei, cat si a
sentimentelor, a ideilor despre frumos, a intregii conceptii despre
lume si
viata, a cuiva. E cel mai nimerit loc unde Amagitorul isi poate sadi
samanta. Si cel mai vulnerabil coltisor al omului, datorita
imposibilitatii
lui de a-l controla, e creativitatea sa. Aici isi dau mana iubirea,
binele,
adevarul si frumosul si stau la aceeasi masa. Aici se petrece "cina de
taina" a creativitatii.
Nu e de neglijat acest aspect, daca dorim sa devenim creatori de
frumos.
Dincolo de orice ratiune de constructie personala, de intelegere a
sinelui
propriu si de raportare la el, de formare si dezvoltare a propriului
caracter, legitime, in conditia de umanitate despartita de Dumnezeu,
tendinta confruntarii competitive (de parca n-ar fi suficienta
confruntarea
contemplative, ziditoare si mult mai la adapost de primejdii) masoara
egoul
omenesc, il starneste si il hraneste, ridicand ziduri acolo unde ar
trebui
punti, si darama standarde sociale si morale oferind justificari.
Un creator trebuie sa se fereasca mai intai de sine. De acolo vine cel
mai
mare dusman al sau: orgoliul, nu de a fi foarte bun, ci de a fi mai bun
ca
altii.

Ionatan Pirosca

S.O.S România

Iubiţi români veniţi la rugăciune
Să stăvilim puhoiul de păcate,
Ce se revarsă-n Dunare şi mare
Secătuind Carpaţii de dreptate.
 
Avem în fată binele si răul,
Biblia sau tradiţia primează?
Istoria servilă ne apasă,
Cei ce conduc scuzându-se, trădează.
 
Pământul nostru mustind de resurse,
Azi adăpost şi tron apostaziei,
Abia răsuflă-nfometându-şi fiii,
E ţinta şi atracţia urgiei.
 
Tot ce-nfloreşte-i imoralitate,
Prosperă ţara-n practicile oculte,
Credinţa şi adevarul sunt mulţimea,
Familii desbinate sunt prea multe!
 
Bisericile zac introvertite,
Doar coarda intereselor vibrează,
La lupte fratricide sunt dispuse,
Cuvântu-n litera si spirit neglijează.
 
Iubiţi confraţi să anunţăm un post,
Vestind pe-ntinsul ţării pocăinţa,
Să-ngenunchem cu copii şi nepoţi:
Veniţi români să ne salvăm fiinţa!

(Nelu Rosu)

Ocazia de aur

De ziua mea,
Tata mi-a promis un cadou.
Trebuia doar sa-l aleg,
Si el, in urma, platea.

Am colindat prin pravalii ceasuri de-a randul,
Am cantarit si socotit,
Am incercat si masurat,
Dar fiindca totul imi placea asa de mult
Mi-a fost prea greu
S-aleg de ziua mea doar un cadou ...
Asa ca i-am cerut Tatalui meu
Sa-mi cumpere ... pamantul!

Mai trist ca niciodata pan-atunci,
L-a cumparat si mi l-a dat.
Dar ... am aflat numaidecat ca n-am stiut s-aleg:
Pamantul nu era decat o pravalie
... si mormantul!

***
Daca-ntr-o zi va fi cumva si ziua ta,
Sa nu te pacaleasca gandul s-alegi nepasator.
Gandeste-te ca Tatal tau iti poate cumpara oricare stea si cerul...
Cu nici un chip sa nu alegi mormantul!

(Daniel Chirileanu)

NESTINSA CAUTARE

Te voi cauta Isuse-n piatra muta
De-ar fi chiar stanca s-o despic in doua
Iar cand in ceruri zorii se saruta
Te-oi intrupa din aura de roua

Te-oi ispiti in inima de munte
De-ar fi cu gandul muntii sa-i ridic
Iar cand de dor va plange a mea frunte
Te-oi intrupa din raza unui spic

Voi rascoli si viile din lunci
De-ar fi sa storc tot sangele din struguri
Apoi rapus de reci miresme dulci
Te-oi intrupa din ochii unor muguri

Te voi cauta si-n lemnul frant in cruce
Chiar daca lemnul sfant imi va parea
Iar gerul cand in van prin vis ma duce
Te-oi intrupa din mici sclipiri de nea

Veghea-voi dar si-n colt de ulicioara
De-ar fi sa-ntorc din drum orice strain
Iar de-s flamand te-oi intrupa-n camara
Dintr-o azima aurita-n vin!

Cele zece porunci

Stau si gândesc la Legea Ta
Stiu ce e bine pentru mine.
Tu Doamne-ai zis în bunătatea Ta:
"Să nu ai alti Dumnezei afară de Mine"!

Căci tu esti Sfânt, o stiu prea bine
Si nicidecum nu mi se pare.
Tu Doamne-ai zis în marea Ta iubire:
"Să nu-ti faci chip cioplit, nici altă-asemănare"!

Esti Dumnezeu si nimeni nu-i ca Tine
As vrea să tin porunca, aceasta vreau mereu,
Tu Doamne-ai zis în marea-Ti bunatate:
"Su nu iei în desert Numele Meu"!

Tu le-ai creat pe toate si ne esti Creator
Le-ai dat si viata, Le esti Mântuitor
Esti Dumnezeu în cer si pe pământ
Ai zis: "Să tineti toti Sabatul Meu cel Sfânt"!

Caci cine Te iubeste tine Legea ta
Si tine drept Cuvântul Tău
In marea Ta iubire, Isuse-ai zis:
"Cinsteste pe mama ta si tatăl tău"!

Ai dat porunca dreapta, e drept Numele Tău
Si vreau să-Ti port iubirea, esti Dumnezeul meu,
Dreapta Ta biruitoare mereu, mereu întinzi:
Si zici: "Omule, nicidecum, să nu ucizi"!

Ai dat porunca-saptea aici jos pe Pamânt
Si sotul si sotia s-o tina dupa Sfântul Tău Cuvânt
Ai scris-o atunci pe table si o spui ne-ncetat:
Omule păcătos: "Sa nu fii desfrânat"!

Porunca-opta e Cuvintul Tău
Fara de ea omul decade tot mai rău,
Tu Isuse ai zis în marea Ta iubire:
"Sa nu furi" niciodata, sa nu îti stea în fire!

In viata omul uită Legea Ta
Arata-i că greseste si că-i pe-o cale rea
Această porunca din cer o trimiti
Si omule, niciodată "să nu minti".

Astepti o indreptare din partea robilor Tăi
Dar, Doamne, ei se fac tot mai răi,
A zecea porunca e Sfânt Cuvântul Tău,
Si-ai zis: "Să nu poftesti nimic din ce-i al aproapelui tau"!

Ajuta-mi tu Isuse pe toate sa le tin,
Să Te slujesc mereu, sa Te iubesc deplin
Să te am în inima mea si mereu aproape
Să nu calc una, c-asa le calc pe toate.

de Gabi Zavera

Am urcat in trenul vietii plangand
Intr-o zi de noiembrie cenusie;
Undeva pe malul Muresului serpuind,
Intr-o gara mica, pustie.

Aveam si eu un bilet in buzunar,
Ce mi l-au pus parintii la plecare
Asa cum l-au primit si ei - in dar -
Si nu stiam ca-i scris pe el: "PIERZARE"!

Pe cele doua sine: timp si spatiu,
Pornii, calatorind spre nicaieri -
Sa sorb din cupa vietii cu nesatiu
Si parca m-am urcat in tren, ca ieri.

Si leganat de rotile grabit,
Lasai in urma atatea statii dragi:
Gradina - cu ciresele 'negrite,
Padurea, cu potecile cu fragi;

La fiecare varsta cu-a ei toane,
Cand ma-nfierbantam mai mult la joc,
Eu auzeam un scurt: "Sus in vagoane"
Si trenul o lua din nou din loc

Grabit lasai in ulita pustie,
O minge, ce din carpe mi-am facut,
O undita din ac si gamalie,
Bat de alun si ata de cusut.

Lauta cu arcusul din tuleu
Si sania din iernile cu nea,
Si trotineta prietenului meu
Pentru ca eu, nu o avem pe-a mea.

Lasai o gradinita cu jucariile ei,
Cateva scoli co colegii mei
Iar trenul pe sine zbura -
Spre unde? Spre ce? Nu conta.

Dupa vreo douazeci de statii prin ani,
Cand frunzele cad din castani,
O voce-mi spuse domol:
"Biletul, pentru control!"

Era un conductor bland
Ca soarele diminetii,
O Carte in mana tinand:
"Mersul trenurilor vietii!"

M-a intrebat, parca-l aud si-acum,
C-o voce ce vibra ca si vioara,
De unde vin? Si unde-i al meu drum?
Treceam cu trenul meu prin Timisoara.

M-am desteptat atunci ca dintr-un vis,
Cautand biletul meu prin buzunare
Dar am vazut ca "IAD" pe el e scris!
Si-am plans atunci cu lacrime amare.

El mi-a promis ca n-o sa m-amendeze,
Ca nu-I aceasta slujba ce-a primit -
Ci sa trezeasca, sa avertizeze,
Sa dea bilete rosii, gratuit!

Dar ca in urma vine, nemilos,
Un controlor cu chipul fioros;
Pe sapca are ca emblema-un craniu,
Iar vocea lui suna taios si straniu:

"Cei ce nu aveti bilete rosii ci viza 'gratie'
Veti cobora cu mine la prima statie!"

Eu il priveam si-l ascultam nauc
Si pentru prima data intrebarea:
De unde vin? Si unde-o sa ma duc?
Se ridica vijelios ca marea.

El mi-a vorbit din nou cu duiosie
Si sub lumina razei de lanterna,
Primi biletul de culoare purpurie,
Chelmac, via Golgota, viata eterna!

Mi-a spus daca biletul am schimbat,
Indata ce in gara-o sa sosim,
Sa schimb si trenul c-un accelerat
Din Timisoara spre Ierusalim!

Si-acel conductor bland a disparut;
Si mi-l mai aminteam, doar dupa nume;
Dar si eu tot conductor m-am facut
Impartasind aceeasi misiune.

Si de-atunci pe diferit rute
Calatoresc mereu, neobosit,
Sa-mpart bilete inca nevandute,
Bilete pentru ceruri, gratuit!

Pe calatori cu trupul obosit,
Ce nu stiu unde merg caci dormiteaza,
Caut sa-i trezesc strigand necontenit:
"Biletele va rog. Vesnicia urmeaza! Vesnicia urmeaza!"

NU ASCUNDE
(Fabulă)

Un creştin cică odată
Aşteptând un musafir
A luat nişte vopseau
Să dea peste â€Â�coviltirâ€Â�.
Era putred învelişul
Şi murdară căsulia
Cu noroi acoperită
Semăna cumva cu glia.
De ruşine că se vede
ÃŽnceput-a a lucra
Şi noroi şi putrezire
Peste tot acoperea.
Când aproape isprăvit-a
Lucrul care a început
Din departe al său prieten
Iată-l c-a şi apărut.
Dar nu bine poposise,
Se iscă furtună mare
Tot ce omul acoperise
Casă şi fereşti murdare
Apa a început să spele
Şi să deie din nou jos
Care e morala frate:
Nu ascunde de Hristos.


Frenţiu Toma Adrian

Batranii

Batranii care aici mai sunt
Si cei care au murit,
Cand veneau la rugaciune
De-un foc erau cuprinsi.
/: Pe pamant sau pe podele
Isi plecau genunchi lor
Si din ochii izvor de lcarimii
Brazda fetele lor. :/

Dar noi unde ne gasim?
Credinta cum o traim?
Nu cumva avem doar forma primilor crestinii?

Un fior trecea prin inimii
Cand numele lui Isus
Era rostit in adunare
Si inaltat nespus.
/:Duhul Sfant era in slujba
Schimba inimii pe loc
Lacrimi pline de speranta
Curgeau din alor ochii. :/

Dar noi unde ne gasim?
Credinta cum o traim?
Nu cumva avem doar forma primilor crestinii?

Pacea adanca ca din cer
Venea cand pe pamant
Imnuri sfinte se cantau
Spre slava Celui sfant.
/: Numai "Amin!" si "Aleluia!"
Resuna-in popor
De credeai ca vin si ingerii
Sa cante in cor. :/

Dar noi unde ne gasim?
Credinta cum o traim?
Nu cumva avem doar forma primilor crestinii?

Dese ori cand se-ntalneau
Sau la despartire
Zambetul impletit cu lacrimi
Era a lor iubire.
/:Bucruosi se cumprindeau
Toti erau lafel
Singurul `naltat in inimii
Era Sfantul Miel :/

Crestinii veniti sa ne silim
Cu pasi grabiti sa pasim
In credinta ce a fost data primilor crestinii!

Speranta

am mai   citit-o undeva ...sper nu pe forum  :?



Se întoarce Dumnezeu în România (Petru Dugulescu)
 

Se-ntoarce Dumnezeu in Romania,
Trecand prin vama, fara pasaport!
S-alunge pe tirani si tirania,
Sa ne aduca-n tara omenia,
O marfa ce-am vandut-o la export.

Se-ntoarce Dumnezeu in Romania -
In tara Lui de care I-a fost dor…
Caci L-am chemat cu totii in agonia
Acelor ore cand veni urgia,
Ingenunchiati, smeriti, sub tricolor.

Se-ntoarce-n tara Domnul, sa ne spele
Si sa ne-nvete sa traim frumos.
Noi vrem un Dumnezeu de vremuri grele
Si-apoi sa plece dincolo de stele
Ca stim noi ce sa facem aici jos.

Se-ntoarce-n tara Domnul cu Scriptura -
Ca sa ne-nvete viata de crestini;
Dar ateismul si nomenclatura
Si-au transformat subtil coloratura
Si -I impletesc din nou cununi de spini.

Cu darul de iubire si dreptate
Se-ntoarce Dumnezeul Preainalt;
Sa nu mai fie-n tara strambatate,
Nici comunism si nici securitate,
Sa nu mai moara tineri pe asfalt.

Sta Dumnezeu la poarta, Romanie -
Dar cine Ii va spune: "bun venit!"?
La Parlament si la Presedentie
Se-aproba legi, se vrea democratie,
Dar, Numele Lui nu e pomenit.

Te cheama Creatorul azi, nu maine,
In ceasul de destin hotaritor -
Sa-ti franga-n dar a invierii paine;
Acum ori niciodata poti romane
Sa ai un Dumnezeu si-un viitor!

Se întoarce Dumnezeu în România (Petru Dugulescu)....

Un adevar atat de crunt pentru multi romani. Vor intelege toti odata...insa Doamne ai mila sa nu fie prea tarziu pentru nimeni! (macar din cei care mai traiesc). Doamne trezeste Romania. Amin