Pages: 1 ... 32 33 34 [35]   Go Down
  Print  
Author Topic: poezii diverse  (Read 77211 times)
0 Members and 3 Guests are viewing this topic.
Laura
Patru Talanţi
*
Offline Offline

Posts: 4.471


« Reply #850 on: 28 September 2010 »

ai poftit la mere si gutui coapte, mircea?
Logged

"After silence, that which comes nearest to expressing the inexpressible is music." Aldous Huxley
Smarandita
Cinci Talanţi
*
Offline Offline

Posts: 16.734


« Reply #851 on: 02 October 2010 »

cea fără drumuri

toamna o stoarce din mers
ca pe un strugure
pumnul
sub tâmple-i albesc întâmplări
un osuar
unde numai umbra coboară
să aprindă o candelă

în locul inimii duce
un ochi larg deschis
el nu știe să plângă
nu știe
el e fântâna unde cel trudnic
își umple carafa de drum
ciobul în care-și zărește
oboseala iubirii furișe


ți-a putrezit glasul pierduto
a lăstărit lutul de când te așteaptă
iar tu
te oprești de-o mirare în poarta luminii
îți faci cruce cu toamna
și tremuri.

(Adriana Lisandru)
Logged

Pe oameni ii tulbura nu lucrurile, ci parerile despre lucruri. (Epictet)
Dorina
Patru Talanţi
*
Offline Offline

Posts: 4.291



« Reply #852 on: 11 November 2010 »


Murim... ca mâine

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare...

Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt - si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.

Magda Isanos
Logged

Vindecă-mă Tu, Doamne, și voi fi vindecat; mântuiește-mă Tu, și voi fi mântuit; căci Tu ești slava mea! 
marion
Administrator
Cinci Talanţi 
*
Offline Offline

Posts: 5.203



« Reply #853 on: 15 November 2010 »

chestia e ca nimeni nu-si pune problema vietii trecatoare atunci cand uraste.
Ura e catalizatoare, energizanta, ca un drog. Iti da high.
Logged
Laura
Patru Talanţi
*
Offline Offline

Posts: 4.471


« Reply #854 on: 16 November 2010 »

Fericire  – Ana Blandiana

Mai greu de suportat
decât fericirea nu e nimic
Sau în orice caz
posibilitatea de a avea totul
Pe care în această parte de lume
O numim fericire.
A fi totul este dimpotrivă
O exultantă suferinţă.
A fi totul înseamnă a fi îm stare
Să suferi în locul tuturor,
A încerca să vezi cum e să fii celălalt,
să fii altul,
Cum e să nu mai fii tu,
Cum e să nu mai fii.
Logged

"After silence, that which comes nearest to expressing the inexpressible is music." Aldous Huxley
ioan_basa
Cinci Talanţi 
*
Offline Offline

Posts: 4.781



« Reply #855 on: 16 November 2010 »



MEDITATIE DE UNUL SINGUR -

Mai greu de suportat
decât fericirea e nefericirea
E agonia asteptarilor infioratoare
In singuratatile labirintului interstelar
Cautand cu disperare,
pe bolta noptilor vesnice,
constelatia inexistenta a fericirii



Mai greu de suportat
decât fericirea e nefericirea
atunci cand speri sa se intample o minune
dar nu se intampla de fapt nimic....
Atunci cand astepti sa inmugurasaca florile de lacramioare
dar numai buruienile jilave
se inalta  sfioase si singuratice 
printre bulgarii de tarana

Mai greu de suportat
decât fericirea e singuratatea...
E tiuitul monoton al pustiului
si astazi parca nici greierii nu mai canta ca altadata
iar tu ai plecat pe un drum necunoscut mie
un drum probabil fara intoarcere

Mai greu de suportat
decât fericirea e nefericirea......
Logged
marion
Administrator
Cinci Talanţi 
*
Offline Offline

Posts: 5.203



« Reply #856 on: 16 November 2010 »


Mai greu de suportat
decât fericirea e nefericirea


ce om normal la cap sta in starea insuportabila de nefericire cand ar putea sari in barca fericirii si ar rezolva astfel toate problemele ?


Logged
ioan_basa
Cinci Talanţi 
*
Offline Offline

Posts: 4.781



« Reply #857 on: 16 November 2010 »

ce om normal la cap sta in starea insuportabila de nefericire cand ar putea sari in barca fericirii si ar rezolva astfel toate problemele ?







Ana Blandiana si poetul necunoscut 

Logged
Smarandita
Cinci Talanţi
*
Offline Offline

Posts: 16.734


« Reply #858 on: 16 November 2010 »

ce om normal la cap sta in starea insuportabila de nefericire cand ar putea sari in barca fericirii si ar rezolva astfel toate problemele ?

da. ca fericirea ie pa tate gardurile.
Logged

Pe oameni ii tulbura nu lucrurile, ci parerile despre lucruri. (Epictet)
melancholy
Cinci Talanţi
*
Offline Offline

Posts: 14.814



« Reply #859 on: 16 November 2010 »


MEDITATIE DE UNUL SINGUR -

Mai greu de suportat
decât fericirea e nefericirea
E agonia asteptarilor infioratoare
In singuratatile labirintului interstelar
Cautand cu disperare,
pe bolta noptilor vesnice,
constelatia inexistenta a fericirii



Mai greu de suportat
decât fericirea e nefericirea
atunci cand speri sa se intample o minune
dar nu se intampla de fapt nimic....
Atunci cand astepti sa inmugurasaca florile de lacramioare
dar numai buruienile jilave
se inalta  sfioase si singuratice 
printre bulgarii de tarana

Mai greu de suportat
decât fericirea e singuratatea...
E tiuitul monoton al pustiului
si astazi parca nici greierii nu mai canta ca altadata
iar tu ai plecat pe un drum necunoscut mie
un drum probabil fara intoarcere

Mai greu de suportat
decât fericirea e nefericirea......

autor Ioan Basa ?
Logged
ioan_basa
Cinci Talanţi 
*
Offline Offline

Posts: 4.781



« Reply #860 on: 18 November 2010 »

plagiatorul......
Logged
Mirel
Un talant   
*
Offline Offline

Posts: 8


Eu sunt doar creionul Creatorului ...


« Reply #861 on: 10 June 2011 »

Cine sunt eu ?

Sunt un nimic strivit între tot şi toate, o tăcere strivită între cuvânt şi gând, o pasăre strivită între două ceruri, o potecă strivită între paşii singurătăţii şi amprenta destinului îngenunchiat şi printre toate acestea sunt un suflet strivit între primavară şi toamnă.

Sunt un creion al Creatorului...

Eu sunt doar creionul Creatorului
şi port în învelişuri de cărnuri
mina de lumină...

M-am născut la început de iarnă
să-mi ascut un capăt
în vulcanul abisal
al soarelui, în câmpurile ruginii
şi în umbrele de ruine.

Am început să patinez pe colile vieţii
pictând sentimente, gânduri, vise
mi-am ascuţit vârful
în lamele suferinţei
şi am plâns cioturile
sfârâmate din mine...

De multe ori,
m-am grăbit să aştern
ideea pură pe pânza vieţii...
dar mina mi s-a rupt.

Am plâns...
şi am pierdut pe jumătate
spectacolul firimiturilor de lumină
ce respirau prin rana lor
curcubee astrale...

Eu sunt doar creionul creatorului
cu învelişuri de epidermă
încolăcind firul de lumină
şi lăsându-i o singură fereastră
prin care să evadeze
şi să se consume
pe pânza vieţii...

Îmi scriu esenţa
cu lumina captivă,
pictez iubirea, pictez miracolul,
pictez visul Creatorului...

Pictez...
şi mă doare că mă golesc,
mă decojesc odată cu
ghirlandele de clipe ruginite
şi mă risipesc...

Ştiu că...
învelişul dar şi mina
se vor topi în mormântul
anilor neiertători:
învelişul îl voi găsi risipit în ţărână
iar mina o voi găsi risipită în picturile
stângace care mi-au soptit o infimă parte
despre ceea ce sunt cu adevărat...

un inger ... datorita algerilor pe care le-am facut in viata:

Dintre intrebare si raspuns
aleg pauza de emotii
ce le desparte.

Dintre durere si bucurie
aleg preludiul unei bucurii
ce doare prea tare
o inima insangerata.

Dintre viu si neviu
aleg liana diafana
ce se desprinde din viu
in ultima clipa de viata.

Dintre alb si negru
aleg griul
cel mai aproape de violet.

Dintre lumina si intuneric
aleg umbra
cea mai intunecata
a luminii.

Dintre bine si rau
aleg tot raul
ce duce spre bine.

Dintre noapte si zi
aleg stacojiul rasarit
germinand in pantecul noptii.

Dintre iubire si ura
aleg miracolul iubirii
ivit din veninoasa ura.

Dintre realitate si vis
aleg realitatea rece
inundata cu izvoare termale
tasnite din taramul viselor.

Dintre cer si pamant
aleg podul de curcubeu
ce le uneste.

Dintre inger si demon
aleg coada demonului
roasa de lumina
din privirea ingerului.

Dintre apa si foc
aleg fumul haotic
nascut din contopirea lor.

Dintre floare si buruiana
aleg buruiana din desert
venerata ca o floare.

Dintre tumult si tacere
aleg soapta asurzitoare
a tacerii.

Dintre viata si moarte
aleg acea viata din mine
ce nu poate fi nimicita
de nici o moarte.


si traiesc ...

Acolo ... unde sunt doar nisipuri pătrunse ... de nori,
Sunt doar ape pătrunse ... de flori,
În care doar cerul este ... Pamânt ...
Mormântul dispare în vânt

Nisipul pătrunde ... în gând,
Şi Luna pe cer apare plângând,
Acolo ... unde lumina vrea să ... trăiască ...
Şi doar umbra î-şi doreşte să crească,


Acolo ... în fini codri ... de bazalt
Unde doar golul este ... înalt
Ciopliţi în alba marmoră a căinţei
Şede-vor pururi toţi norii rea-credinţei.

Acolo creste floarea mea preferata ...
Care ...
Încă nu există pe pământ.
Dar va exista în ziua în care
toate florile lumii
îşi vor pierde aroma,
suavitatea şi existenţa.
O vei recunoaşte
după petalele de lumină caldă.
după polenul aurit cu şoapte divine,
după tulpina spiralată
şi rădăcinile de aripi....
În oglinda luminii ei
vom vedea cu toţii
toate florile pe care le-am ucis
cu nepăsare şi egoism,
fără să simţim iertarea florii
lăsată pe degetele noastre
sub forma sublimă
a unui parfum însângerat.

Cât despre cei care mai au înca întrebari de genul ...

Cine eşti...
Cine sunt?
pot spune că ...

Nu ştim
sau nu vrem să ştim?

Ne mulţumim să ne privim în oglindă...
fără să pătrundem dincolo
de privirea noastră...
vedem întunericul din noi
într-un colţ al privirii...
ne este teamă să explorăm
dincolo de el...

Ştii...
dacă vrei să
ajungi la stele
trebuie să
înfrunţi întunericul
în care ele se scaldă...

Cine eşti
Cine sunt?
Ce se află dincolo
de aceste corpuri
îmbrăţişate în numele iubirii?

Hai să privim
cu ochii închişi...
să atingem cu gândul
abisalul din noi...
ceva îmi spune că acolo
ne aşteaptă lumina....

Lumina...
ce va deschide ochii
sufletelor noastre,
Lumina...
înfăşurată-n mantie de
întuneric
pentru că viaţa
a azvârlit
multe umbre în noi....

Lasă
lumina să-şi sângereze toata strălucirea
în tine şi-n afara ta...

Lasă în ochii tăi
să se spargă toate oglinzile
din lume
iar odată cu ele
toate iluziile...

Atinge-mă
şi priveşte
în oglinda din mine...

Cine eşti? Cine sunt?

Ştim cine suntem
dar am uitat pentru o clipă...

Suntem una şi aceeaşi lumină.
Logged

Sunt un nimic strivit între tot și toate, o tăcere strivită între cuvânt și gând, o pasăre strivită între două ceruri, o potecă strivită între pașii singurătații și amprenta destinului îngenunchiat și printre toate acestea sunt un suflet strivit între primavară și toamnă.
Mirel
Un talant   
*
Offline Offline

Posts: 8


Eu sunt doar creionul Creatorului ...


« Reply #862 on: 10 June 2011 »

Murim... ca mâine

E-asa de trist sa cugeti că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare...

Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt - si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.

Magda Isanos

Trebuie să învăţăm mereu, pentru a învăţa în sfârşit să murim.
(Marie von Ebner-Eschenbach)


Învaţă de la timpul chinuitor
cum să agăti nepătrunsa veşnicie
de aripa firavă a clipei efemere.

Învaţă de la bolta înstelată
cum să îngropi în negrul din tine
constelaţii de speranţă scânteietoare.

Învaţă de la valuri neîmblânzite
cum să colinzi în adâncurile sufletului
si să-ţi împodobeşti ţărmurile gândului
cu nestematele găsite-n ele.

Învaţă de la vânturile de miazănoapte
cum să pătrunzi în vizuini de umbre.

Învaţă de la păsările primăverii
să-ţi ancorezi in fragilul răsărit
cântecul suav al inimii.

Învaţă de la şerpii veninoşi
cum să-ţi încolăceşti firul iubirii
pe arborele purităţii,
cum să te urci pe înălţimi ameţitoare
fără aripi
şi cum să topeşti cu dulcele-ţi venin
sâmburii amari ai necredinţei.

Învaţă de la graţiosul curcubeu
cum să-ţi arcuieşti culorile spiritului
peste lacrimile seninătăţii din simţire.

Învaţă de la crestele alpine
cum să-ţi scufunzi idealurile
in mareea solitară prelinsă
din oceanul de nori străvezii.

Învaţă de la fluviul secătuit
cum să laşi in deşertăciunea clipelor
amprenta fiinţei eterne din tine.

Învaţă de la auriul soare
cum să dezmierzi cu razele-ţi aprinse
fiinţe ingheţate în peştera privirii.

Învaţă de la enigmatica lună
cum să acoperi visele
cu voaluri de mister,
cum să spargi oglinda apelor nocturne
cu feeria altor lumi.

Învaţă de la îndepărtatele stele
cum sa îţi alini dorul infinit
in miez incandescent de galaxie.

Învaţă de la rănile pământului
cum să faci scară suferinţei
către împărătia angelilor.

Învaţă de la întreaga natură
cum sa vieţuieşti...
fiindcă în fascinaţia ei
zace sorgintele
grandiosului tău spirit.

învăţăm ...
Ce este moartea !

Dar ..
Ce este moartea ?

Moartea este abisul de lumină edenică
în care se topeşte sufletul.

De unde vine moartea?

Moartea este o scânteie de linişte cerească
scursă la începutul timpului
din ochiul divin.

Când soseşte moartea?

Moartea soseşte când sufletul ajunge
la malul idealului sublim.

Ce simţim după moarte?

Impregnat în pereţi de tunel spiralat
apare filmul unei vieţi străine de noi.

De ce există moartea?

Pentru că universul static
e mâhnit de adierea sângelui nostru
în venele ce ne animă trupul.

Ce ne rămâne după moarte?

Un petic de amintire telurică
cusut cu fire de lumină
în mantia vaporoasă a sufletului.

Ce rămâne în urma noastră?

Un mormânt cu lacrimi de iubire şi dor,
coroane de flori hrănite din seva trupului inert.

De ce ne este frică de moarte?

Pentru că sufletele noastre sunt înrobite
de labirintul vieţii, de fascinaţia iluziei.

Ce ne oferă moartea?

Moartea oferă sufletului nostru
cea mai profundă odihnă în patul eternităţii,
pregătindu-l pentru o nouă viaţă...

Dar până atunci ...

Murim cu fiecare sărut
ce închide buzele pătimaşe
în colivii de tăceri.

Murim cu fiecare vers
ce încondeiează
o firimitură
din povestea sufletului
nostru.

Murim cu fiecare strigare
ce-şi pierde ecoul
în abisul umplut
cu trecuturi.

Murim cu fiecare dor
ce ucide încă
o bataie de inimă.

Murim cu fiecare apus
ce duce în eternitate
plicuri de vise,
rugăciuni încătuşate-n
ardoare.

Murim cu fiecare zâmbet
ce ne împietreşte chipul
în iluzia fericirii.

Murim cu fiecare melodie
ce-şi frânge simfoniile
în pianul mut
al tăcerilor
din noi.

Murim cu fiecare privire
ce oboseşte umbrela
genelor crăpate
de timpuri.

Murim cu fiecare iubire
ce aprinde flăcări
în camerele căptuşite
cu solitudine
din castelul
fiinţei.

Murim cu fiecare cuvânt
de care s-au agăţat haotic
alte cuvinte ce am fi vrut
să le rostim.

Murim cu fiecare lacrimă
ce stoarce oceanul tristeţii
pe harta îngălbenită
a obrazului.

Murim cu fiecare suferinţă
ce ne spală păcate
neştiute.

Murim cu fiecare clipă,
murim si lăsăm
în urma paşilor noştri
morminte amintiri.

Murim....şi plătim cu suferinţe
chiria vieţii.

Şi atunci de ce să ne fie frică de moarte...

Dacă unei roze i-ar fi frică de moarte
probabil nu ne-ar mai încânta cu elixirul ei
ci l-ar păstra pentru a-şi îngheţa frumuseţea.

Dacă unui arbore i-ar fi frică de moarte
probabil nu ne-ar mai aşterne umbre
ci le-ar păstra pentru a călători
spre răcori primordiale.

Dacă soarelui i-ar fi frică de moarte
probabil nu ne-ar mai emana mirabole raze de lumină
ci le-ar păstra pentru a sorbi întregul
univers de stele.

Dacă unui om i-ar fi frică de moarte
probabil nu ar mai răsfrânge iubirea lui
asupra fiinţelor ce-l înconjoară
ci ar păstra-o în cufărul solitudinii
stingându-i văpaia cu lacrimi de neputinţă.

De ce să ne fie frică de moarte-
când până să ne naştem,
sufletul nostru a trăit într-o moarte
înaintea vieţii?

De ce să ne fie frică de moarte-
când murim încet cu fiecare respiraţie
şi clipire inconştientă?

De ce să ne fie frică de moarte-
când unele suferinţe şi nedreptăţi
au ucis luminate suflete încarcerate-n
închisori de trupuri ofilite?

De ce să ne fie frică de moarte-
când ea este doar o finalitate a trupului
şi o renaştere a sufletului în soarele divin?
De ce să ne fie frică de un fenomen
care oricum vine iar în faţa căruia
toţi oamenii sunt egali?

Mai degrabă ne-ar fi frică de viaţă...
pentru că rătăcim prin labirintul ei
fără să găsim sensul existenţei...
pentru că fără să ştim închidem porţi
ce nu se mai deschid niciodată.

Ne simţim fără scăpare în faţa
suferinţei vieţii...
teama izvorăşte din văpaia pătimirii
ce o purtăm în adâncurile fiinţei noastre.

Cu toţii nu dorim exitusul
pentru a trăi existenţa actuală
şi a ne încheia misiunea cerească
cu care am fost hărăziţi.

O moarte neaşteptată ar însemna o altă întrupare,
o altă existenţă îmbălsămată în pătimire şi iluzie.
De fapt nu ne este frică de moarte...
ci de o altă viaţă care va veni după moarte,
de o altă suferinţă telurică.

De aceea, nu te gândi la moarte
ci întreabă-ţi sufletul de misiunea lui...
du-o cu sfinţenie la îndeplinire
şi frica va deveni o amintire străină.
Logged

Sunt un nimic strivit între tot și toate, o tăcere strivită între cuvânt și gând, o pasăre strivită între două ceruri, o potecă strivită între pașii singurătații și amprenta destinului îngenunchiat și printre toate acestea sunt un suflet strivit între primavară și toamnă.
marion
Administrator
Cinci Talanţi 
*
Offline Offline

Posts: 5.203



« Reply #863 on: 31 July 2011 »

Dulce razbunare
de Felix Sima   |


Timpul a trecut acum
Si totul pare linistit.
Dar eu in mine inca urlu,
Numai ca plansul mi-e mocnit!

Voi ce m-ati adus aici,
Voi cei ce m-ati indracit,
Voi aceia cei nemernici,
O sa-mi simtiti durerea inzecit!

Pastrez in mine numai ura
Si-atunci cand viata va va fi comoara,
Fara sa stiti cat mie mi-e de dura
Voi fi acolo sa v-o fac amara!

Nu stiu ce-nseamna indurare,
N-am cunoscut-o cand eram rastignit!
Asa nici voi nu veti primi iertare,
Va voi privi cum suferiti, diabolic, linistit!
Logged
marion
Administrator
Cinci Talanţi 
*
Offline Offline

Posts: 5.203



« Reply #864 on: 13 February 2012 »

Lasa-ti grijile tale
si fi complet inima-clara
ca fata oglinzii
care nu contine imagini.
Daca doresti o oglinda clara
iata-te
si vezi adevarul nerusinat,
care il reflecta oglinda.
Daca metalul poate fi lustruit
ca finisajul unei oglinde
ce lustruire ar necesita
oglinda inimii ?
Intre oglinda si inima
exista o singura diferenta:
inima ascunde secrete,
in timp ce oglinda nu ascunde nimic.

(Rumi)
Logged
me_dely
Trei talanţi 
*
Offline Offline

Posts: 325



« Reply #865 on: 05 May 2012 »

redința, din suflet izvorăște
Din sufletul cel proaspăt curățit
Din cel ce pe Domnul Îl iubește
Și în fiecare ziuă-L preamărește
Pentru că-n el credința-a răsărit.

Credința, în ochi ți se citește
Chiar în, expresia chipului tău
Este ca apa vie care izvorăște
Și dintr-o stâncă, ea răbufnește
Credința, care-o ai în Dumnezeu.

Și prin fapte ea se dovedește
Credința, din suflet izvorăște
Prin tot ce face, ne deslușește
Domnul există ...și ne iubește
Faptele bune, El răsplătește.

Credința, cu fapta împletită
Și pus și-un suflet credincios
Este, dumnezeirea întreită
Este Tatăl ce cu drag se uită
La Fiul Său iubit, Isus Cristos.

Fără fapte credința este moartă
Și niciodată tu n-o să dovedești
Credința, ce-i fără nici o faptă
Înalță pe cea mai de sus treaptă
Chiar, în înaltul locurilor cerești.

Credința, din suflet izvorăște
Credința, în ochi ți se citește
Cu fapte bune se dovedește
Și, în tot ce faci se deslușește
Credința este cea care te crește.

A.N.
30.04.2012 Firen
Logged
Pages: 1 ... 32 33 34 [35]   Go Up
  Print  
 
Jump to:  

Felicitari Crestine - Versuri Crestine - Biblia Online - Crestini.com - KERIGMA.ro - Misiune.ro

SiteUptime Web Site Monitoring Service
Powered by SMF 1.1.12 | SMF © 2006-2009, Simple Machines LLC | Page created in 0.279 seconds with 23 queries.