Pages: [1]   Go Down
  Print  
Author Topic: Iisus pe cruce  (Read 1222 times)
0 Members and 1 Guest are viewing this topic.
Turcu Vasile
Un talant
*
Offline Offline

Posts: 26


« on: 10 March 2012 »


                                           IISUS PE CRUCE


   Suntem în ziua de vineri 3 aprilie anul 33 pe vârful dealului Golgota, situat la 50 m Nord –Vest de zidurile vechiului Ierusalim. Aici la ora  9 a fost ţintuit pe cruce Iisus, murind la ora 15. În anul 75 Marcu scrie: „Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea”(15,25), adică ora 9 dimineaţa. Matei, Marcu şi Ioan denumesc locul execuţiei Golgota, al Căpăţânii; Luca îl denumeşte al Căpăţânii. Cuvântul evreiesc „Golgota” se trage în realitate din limba aramaică, unde „gulgutta” înseamnă „căpăţână”, „craniu”. În greacă avem „Kranion”, care a  fost tradus în latină prin termenul „Calvaria”, de unde provine şi cuvântul „calvar”. Deci acel deal avea formă de cap.
   În timpul răscoalei lui Simon bar Kohba (132-135), Ierusalimul este ras de pe suprafaţa Pământului. Pe ruinele vechii capitale iudee împăratul Hadrianus (11 august 117-iulie 138) a ridicat un oraş tipic roman, Aelia Capitolina. A hotărât să amplaseze forum-ul  acolo unde înainte fusese Golgota. Deoarece era un teren desfundat a trebuit să fie nivelat. În timpul acestor lucrări au fost acoperite mormintele evreieşti de acolo, săpate în stâncă, iar deasupra lor au fost ridicate edificiile publice ce înconjurau piaţa. Atunci când Constantin cel Mare (313-337) a dispus să se construiască biserica acolo unde se afla aşa -zisul mormânt al lui Iisus, adică pe Golgota, locul a trebuit degajat de straturile de pământ şi dărâmături. Cu această ocazie a fost descoperit nu numai un mormânt, ci o întreagă necropolă săpată în stâncă. Din punctul de vedere al aranjării interioare a încăperilor şi modalităţii lor de închidere, respectivele morminte evreieşti erau identice. Cu toate acestea a fost identificat mormântul lui Iisus. Cum s-a reuşit acest lucru dacă lipseau martorii şi alte surse ? În anul 335 a avut loc la Ierusalim solemnitatea sfinţirii Bisericii Mormântului.
   Tradiţia atribuie unei femei, regina Semiramida (Semiramis) a Babilonului, soţia lui Nimrod (nepotul lui Noe), introducerea pedepsei cu moartea pe cruce acum aproximativ 6000 de ani. Tot ea a folosit pentru prima dată eunuci. Babilonienii, persanii, fenicienii şi cartaginezii îşi răstigneau infractorii. Spre lauda grecilor şi a egiptenilor trebuie spus că ei nu au adoptat obiceiul, dar romanii l-au preluat de la cartaginezi. Romanii foloseau pedeapsa cu răstignirea pe cruce pentru sclavi, oameni care proveneau din păturile cele mai de jos ale societăţii şi criminali politici vinovaţi de trădarea  ţării şi de rebeliune. Numai în cazuri excepţionale erau crucificaţi şi cetăţenii romani. Dar era şi un supliciu iudaic (evreu). „Blestemat cel care este atârnat de lemn”, se spune în Tora. Flavius Josephus în „Antichităţi Iudaice” (cartea a XIII-a, capitolul XIV), ne spune că în anul 80 î.Hr. regele iudeu Alexandru Iannaios (103-76 î.Hr.), „Pe când el benchetuia împreună cu concubinele sale într-un loc vizibil, a poruncit ca opt sute dintre captivi să fie pironiţi pe cruce şi, mai înainte ca ei să moară, a pus să li se ucidă copiii şi nevestele sub ochii lor”. În Deuteronom, scrie: „De se va găsi la cineva vinovăţie vrednică de moarte şi va fi omorât, spânzurat de copac, Trupul lui să nu rămână peste noapte spânzurat de copac, ci să-l îngropi tot în ziua aceea, căci blestemat este înaintea Domnului tot ce-l spânzurat pe lemn..... ” (21,22-23). În „Sulul din Templu” al esenienilor, scris în sec. al II-lea î.Hr. şi descoperit la Qumran (lângă Marea Moartă), citim: „Dacă se întâmplă ca cineva să facă ceva împotriva poporului său, să-l trădeze sau să-l predea unei puteri străine, atunci îl veţi spânzura pe lemn şi va muri.”
   Corpul condamnatului era bătut în piroane ori legat cu frânghii de lemnul crucii. Romanii se foloseau de trei feluri de cruci: „crux comissa ” denumită şi crucea Sf. Antoniu avea forma literei T, „crux immissa” sau crucea latină avea patru braţe de forma      , sau crucea greacă de forma + şi „crux decussata” sau crucea Sf. Andrei sub forma literei X. Nu ştim  cu certitudine pe ce cruce a fost răstignit Iisus. În această privinţă există două versiuni contradictorii. Una susţine că a murit pe o cruce în forma literei T, alta că pe o cruce cu patru braţe +,  .  Crucile nu depăşeau doi metri înălţime. Existau două moduri de răstignire. În primul mod condamnatul era fixat pe crucea care zăcea pe pământ şi abia apoi ridicat; în al doilea mod întâi era montată vertical crucea, iar victima era bătută în cuie ori legată cu ajutorul scărilor. Tradiţia creştină a adoptat prima versiune, însă unele miniaturi şi picturi din Evul Mediu îl prezintă pe Iisus urcându-se pe scară pentru a fi răstignit. Scopul principal al răstignirii era tortura condamnatului, prelungirea chinurilor lui groaznice ore în şir, câteodată chiar zile. Marcus Tullius Cicero (106-43 î.H.) a denumit răstignirea cel mai crud gen de moarte inventat de om, iar Lucius Annaeus Seneca (4 î.H. – 65) a subliniat cu repulsie că viaţa condamnaţilor se topea încet, picătură cu picătură. Răstignirea nu era nici o execuţie rapidă, nici una curată. Era, dimpotrivă, spectacolul unei lungi şi umilitoare agonii, plină de zgmot şi de furie, în mijlocul sângelui, al dejecţiilor, al horcăielilor. Răstignirea era cel mai rău dintre suplicii.
   Apocalipsa lui Petru, text gnostic scris în anul 170 şi descoperit la Nag Hammadi (Egiptul de Sus) în anul 1945, prezintă o versiune radical diferită a crucificării: <<… L-am văzut părând a fi înşfăcat de ei. Şi am spus: „Ce văd eu oare, Doamne ? Eşti tu cu adevărat cel pe care îl iau?  Şi zăboveşti cu mine? Iar ei ţintuiesc în cuie mâinile şi picioarele altuia ? Cine este cel de deasupra crucii, vesel şi râzând ? Mântuitorul mi-a spus: „Cel pe care-l vezi vesel şi râzând deasupra crucii este Iisus cel Viu. Dar cel într-ale cărui mâini şi picioare ei bat cuiele este partea sa trupească, înlocuitorul. Ei au umilit ceea ce a rămas sub asemănarea sa. Priveşte la el şi  (priveşte la ) mine!” >> (81,4-24). Adică pe cruce era corpul lui Iisus, dar sufletul şi duhul său era deasupra crucii. Corpul suferă fiindcă este făcut din materia acestui pământ, perisabilă, stricăcioasă. Sufletul şi duhul nu suferă fiindcă este imaterial, este energie electromagnetică,cu tot că aparţine corpului şi este emis de el.Aşa este cu fiecare dintre noi.
   Marcu scrie: „Şi împreună cu El au răstignit doi tâlhari: unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Lui ” (15,27). Fapt confirmat de Matei, Luca şi Ioan. Apocrifele ne spun că îi chema Dysmas (cel bun) şi Gestas (cel rău), sau Titus (cel bun) şi Damachus (cel rău).
Mai departe citim la Marcu: „ Iar când a fost ceasul al şaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Şi la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lama sabahtani?, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit ?” Iar unii din cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie. Şi, alergând, unul a înmuiat un burete în oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea, zicând: Lăsaţi să vedem dacă vine Ilie ca să-L coboare. Iar Iisus, scoţând un strigăt mare, Şi-a dat duhul . Şi catapeteasma templului s-a rupt în două de sus până jos.” (15,33-38). La fel a relatat Matei, care şi-a scris Evanghelia în anul 85. Şi în Evanghelia după Luca, scrisă între anii 90-95, citim aproximativ aceeaşi naraţiune, numai că ea nu conţine explicit scena cu Iisus bând oţet din burete. Dar vasul cu oţet exista lângă cruce, deoarece citim: „Şi Îl luau în râs şi ostaşii care se apropiau, aducându-I oţet, ” (23,36) . Evanghelia după Ioan, scrisă în anul 97, nu mai conţine întunericul pe cruce, ci numai: „Şi era acolo un vas plin cu oţet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oţet, l-au dus la gura Lui. Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvârşitu-s-a . Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul. ”(19,29-30). Trebuie să se ştie că Ioan care a scris această Evanghelie a fost martor ocular al evenimentelor, el fiind  lângă cruce când Iisus era răstignit conform tradiţiei Bisericii creştine. Evangheliştii Marcu, Matei şi Luca nu au participat direct la evenimentele cristice, nu erau din Iudeea şi nu au scris în Iudeea; ei au provenit şi au scris într-un mediu grec.
Apocrifa „Evanghelia lui Petru”, scrisă în anul 70 de un martor ocular al evenimentelor şi descoperită la Achmâm (Egiptul de Sus) în anul 1886, redă în felul următor evenimentele cristice: <<Era în miezul zilei când întunericul a cuprins Iudeea. Atunci s-a stârnit o mare zarvă şi toţi se temeau să nu apună soarele, căci Isus trăia încă. Doar în Lege stă scris că soarele nu trebuie să apună peste un cadavru. Atunci unul dintre ei a zis: „Daţi-i să bea fiere cu oţet!” Şi după ce l-au amestecat i-au dat să bea. Au săvârşit de toate şi s-au umplut până peste cap de păcate. Mulţi umblau cu făclii aprinse crezând că s-a făcut noapte. Şi Domnul a strigat: „Puterea mea, puterea mea, acum m-ai părăsit!”. Zicând acestea  a fost ridicat la cer. Atunci catapeteasma Templului s-a rupt în două. >> (V, 15-20).
În apocrifa „Evanghelia lui Nicodim”, cu originalul scris în perioada anilor 85-100, citim: <<Soldaţii râdeau; se apropiau, îi dădeau să bea oţet cu fiere… >> (X,1). <<Era aproape ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric până la ceasul al nouălea; soarele a fost acoperit de umbre, iar catapeteasma Templului s-a rupt în două. Isus a strigat cu glas puternic: „Tată, baddach efkid ruel”, ceea ce înseamnă: „în mâinile tale îmi pun duhul”. Văzând întâmplarea, centurionul începu să laude pe Dumnezeu şi să zică: „Omul acesta era un sfânt”. Şi toţi cei de faţă, care au văzut ce s-a întâmplat, se căiau lovindu-se cu pumnii în piept.>> (XI, 1). Este vorba de centurionul Longinus (la lonche = suliţă) care ar fi fost orb, iar soldaţii romani l-ar fi îndemnat, în batjocură, să-l străpungă cu suliţa pe Iisus, pentru a-şi recăpăta vederea. Longinus străpunse coasta Mântuitorului şi îndată un jet de sânge îi năclăi faţa şi ochii. În urma atingerii cu sângele sfânt, el începu să vadă. Ulterior Longinus se converteşte la creştinism şi moare ca martir.
   Textul gnostic „Faptele lui Ioan” scris în anul 170, printre altele conţine: „Şi când a fost pus (pe Cruce) Vinerea, în a şasea oră a zilei, o întunecime s-a lăsat asupra întregului pământ. Ioan, pentru oamenii de jos … sunt răstignit şi străpuns de lance …. şi mi se dă să beau oţet şi fiere. Dar ţie îţi vorbesc şi ascultă cele ce-ţi voi spune. ” (97).
   Alt text gnostic de la Nag Hammadi, „Al doilea tratat al marelui Seth” (al treilea copil al lui Adam şi Eva s-a numit Seth), relatează învăţătura lui Iisus după care : „a fost un altul … care a băut fierea şi oţetul; nu eu am fost acela. M-au lovit cu săgeata; un altul Simon a purtat crucea pe umeri. Altuia i-au pus coroana de spini. Eu mă bucuram în înalt … de greşeala lor …. şi râdeam de ignoranţa lor.”(56,6-19).
   Este cunoscut faptul că victimele răstignite mureau abia după o zi sau două, uneori chiar după mai multe zile. Pe stâlpul vertical al crucii numit stipes (braţul orizontal se numeşte patibulum) se ataşa de multe ori un mic suport, numit sedile (loc) sau cornu (corn). Dacă victima se sprijinea din când în când pe acest suport, sângele se reîntorcea în jumătatea superioară a trupului şi, astfel, pentru puţin timp, slăbiciunea trecea. Când tortura celui răstignit trebuia să ia sfârşit, se aplica crurifagium, adică zdrobirea fluierelor picioarelor prin lovituri de măciucă, moartea instalându-se cu repeziciune. Iisus a fost cruţat de crurifagium. Ostaşii au venit şi au zdrobit numai fluierele picioarelor celor doi tâlhari. „Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele. Ci unul dintre ostaşi cu suliţa a străpuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă.” (Ioan 19,33-34). Iisus a fost dat jos de pe cruce în ziua de vineri 3 aprilie anul 33, în jurul orei 17. La ora 18 începea Sabatul care era şi prima zi de Paşte (Pessah) şi orice activitate era interzisă. Deci Iisus a fost înmormântat între orele 17 şi 18.
   Parcurgând evangheliile canonice, apocrifele şi scrierile gnostice, iese clar în evidenţă următorul fapt: Iisus moare imediat numai după ce bea oţet amestecat cu fiere care era într-un vas lângă cruce, fiindu-i administrat de o persoană (soldat sau iudeu) cu ajutorul unui burete pus în vârful unei trestii. El a spus înainte „Mi-e sete” (Ioan), sau „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu,  pentru ce M-ai părăsit ?  ” (Matei şi Marcu) şi numai după aceea i s-a dat buretele plin cu oţet şi fiere. La ora 15 Iisus a intrat doar în moarte clinică, deoarece în vasul de lângă cruce în lichidul de oţet şi fiere era introdusă şi o otravă care a provocat  această stare. Cel care i-a dat buretele plin cu lichidul din vas, era un coleg de-al lui Iisus care a acţionat exact la semnalul transmis de pe cruce, chiar alergând cum spune Marcu şi Matei. Tot el a şi introdus respectiva substanţă chimică în conţinutul vasului, după cum bine se spune în „Evanghelia lui Petru”: „Şi după ce l-au amestecat i-au dat să bea .” De la început fiind un singur vas în care era fiere cu oţet, amestecul manual al lichidului înainte de a fi înmuiat buretele a fost necesar deoarece s-a introdus o a treia substanţă chimică de către colegul lui Iisus, fără să fie văzut de evrei. Toate scrierile ne spun că a fost numai un singur vas cu lichid lângă cruce. Deoarece a existat numai un singur vas, „Şi după ce l-au amestecat” sugerează clar că s-a introdus o a treia substanţă chimică, ea fiind otrava care a provocat moartea clinică a lui Iisus. Însuşi Iisus, la nunta din Cana Galileii a transformat apa în vin, introducând praf chimic în vasele de piatră pline cu apă, fiind începutul minunilor lui, după cum scrie evanghelistul Ioan. Astăzi, acest procedeu se foloseşte pe scară industrială la fabricarea vinului de consum. Deci, procedeul cu substanţe chimice nu-i era străin lui Iisus şi colegilor săi.
   Pe parcursul istoriei s-au mai întâmplat asemenea cazuri, cu tot că procedeul este deosebit de riscant: dacă otrava este peste o anumită concentraţie în lichid condamnatul moare, iar dacă este la concentraţia suportată de corp condamnatul intră numai în moarte clinică, fiind necesară, după o perioadă de timp, intervenţia medicală pentru a-l readuce la viaţă. Ceea ce s-a şi întâmplat cu Iisus la înviere. Pe acest considerent Iisus a murit aparent aşa de repede, mirându-se şi Pilat. Tot astfel a suportat înţepătura de suliţă dar nu într-un punct vital al corpului, deoarece lângă cruce era colegul său care influenţa desfăşurarea evenimentelor. Celor doi tâlhari nu li s-a dat să bea din conţinutul vasului şi nu au murit, fiindu-le zdrobite fluierele picioarelor la ora 17. Dacă colegul lui Iisus nu i-ar fi dat exact la momentul oportun (ora 15) buretele plin cu oţet, fiere şi substanţa chimică pentru a-i produce moartea clinică, la ora 17 i se zdrobeau şi lui fluierele picioarelor, iar astăzi nu am mai fi avut Religie şi Biserică creştină. Tot secretul morţii aparente a lui Iisus a fost în vasul cu oţet şi fiere de lângă cruce. Creştismul şi Biserica creştină s-au născut din acel vas.
   Armata romană în Orient folosea fructul mandragoră (mătrăgună) el crescând pe acele meleaguri, care conţine drogul scopolamină. Mandragora (mătrăguna) se zdrobea şi se dilua într-un vas cu oţet. Lichidul rezultat din oţet, scopolamină  şi alte otrăvuri din fructe, se dădea ca anestezic să-l bea soldaţii răniţi sau muribunzi, ori înaintea operaţiei, ori înaintea morţii ca să le aline chinurile. În vas era şi fiere, cum este scris în evanghelii, sau persoana respectivă a introdus în loc de fiere lichidul obţinut din mandragora şi alte fructe. În cantitate concentrată, acest lichid producea moartea clinică şi, peste o anumită limită, moartea biologică. Că Iisus a avut complici în Ierusalim şi Palestina, este probată de administrarea cu burete a lichidului din vasul cu oţet şi fiere descris mai sus, care i-a provocat numai moartea clinică, dar şi de faptul cum a fost aleasă casa în care s-a ţinut „Cina cea de Taină”, exact în maniera unei case conspirative de astăzi şi a unui om de legătură (persoană de contact), dacă citim cu atenţie evangheliile. Când a trebuit să fie arestat, el a părăsit casa şi s-a dus pe Muntele Măslinilor (numai la 250 m în exteriorul zidului Ierusalimului), pentru a nu compromite „casa conspirativă” şi pe proprietar, care era om de legătură între organizaţie şi Iisus, exact cum se procedează în zilele noastre. Că această organizaţie era una politică şi milita pentru reînfiinţarea statului Israel (dispărut în anul 722 î.H.), era eseniană,sau era formată din astronauţii civilizaţiei extrasolare YHWH, este o altă problemă. Dar să nu uităm nici un moment că el a fost executat ca un infractor politic. Cert este că Iisus, în secret, a avut complici şi toată viaţa lui publică a fost dirijată şi susţinută de respectiva organizaţie. Apostolii şi ceilalţi evrei nu au fost complicii lui Iisus, ci doar nişte instrumente folosite de el pentru a pune în practică planul organizaţiei. Şi astăzi, aceasta este metoda de lucru a tuturor aşa-ziselor servicii secrete aflate în slujba guvernelor. Dar clar este că din această acţiune, 20 de ani mai târziu, Pavel a înfiinţat religia şi Biserica creştină, aşa cum este ea astăzi.
   La ora 9 pe Golgota înainte să fie răstignit, „Şi I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat .” (Marcu 15,23). „I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; şi, gustând, nu a voit să bea.”(Matei 27,34). Un vechi scriitor evreu relatează: „Oricine este condus la locul de execuţie primea o cupă de vin în care s-a pus puţină smirnă-tămâie, pentru a-i paraliza simţurile ... Femeile mărinimoase din Ierusalim şi-au făcut chiar un obicei din a alina în felul acesta ultimele clipe ale victimelor.” Savantul Moldenke care a cercetat în mod amănunţit flora Bibliei, spune: „Lui Iisus i s-a dat vin amestecat cu smirnă pentru micşorarea durerii chiar înainte de răstignire, după cum pacienţilor ce trebuie să fie operaţi li se dădeau anestezice sau băuturi toxice.” Iisus însă a refuzat această băutură şi a îndurat în întregime chinul răstignirii pe cruce. Refuzul este un argument clar că Iisus ştia exact planul care trebuia să-l urmeze şi pentru aceasta era necesar să fie cu mintea limpede, adică nu anesteziat cu băutură. Sigur că l-a văzut pe colegul lui în preajma sa şi ştia că planul va decurge perfect, de aceea înainte de a fi pus pe cruce nu a băut vinul amestecat cu smirnă. A băut în schimb la ora 15 lichidul din vasul de lângă cruce, dat de colegul său într-un burete pus în vârful unei trestii, intrând imediat în moarte clinică (conform planului). Că soldaţii din trupele auxiliare romane (nu romanii) sunt cei care l-au executat, este clar din punct de vedere practic. Dar din punct de vedere teologic şi juridic, evreii (iudeii) sunt cei care au cerut şi obţinut acuzarea, condamnarea la moarte şi uciderea lui Iisus.

Sebeş, jud. Alba         ec. Turcu Vasile
0744512245                                   membru al Academiei de Ştiinţe New York

Logged
marion
Administrator
Cinci Talanţi 
*
Offline Offline

Posts: 5.486



« Reply #1 on: 10 March 2012 »

bati campii.
Logged
OLD
Trei talanţi
*
Offline Offline

Posts: 712


« Reply #2 on: 10 March 2012 »

De ce bate campii? ca are initiale in fata numelui? sau ca a copiat si el de undeva chestiile astea si nu spune de unde?

De ce nu stergi subiectul?

Lasi asa sa se umple cu balast? Asa putem copia carti de pe internet si sa le punem aici sa se vada ce mult stim. 
Logged
Man Teodor
Patru talanţi 
*
Offline Offline

Posts: 1.941


« Reply #3 on: 11 March 2012 »

Ignori pe mine cand scriu personal, deci:

Vine sadeste samanta indoielii si fuge, acesta se crede in varful ierarhiei omenesti gata peamarit din randul oamenilor si stiintele sunt in mana lui, adica costumatii si insigna'tii ca el detin copacul cunoStiintelor ca sa poata uita si orbii in ei lesne la pomul vietii.

A si fugit in mare, in lume nu se "apleaca" la niste forumisti...

dracusorii ca acesta nu stau la mijlociri, nu mijlocesc cu nimeni, lasa "bomba" si fuge, umbla numai pe deasupra alor mici, sa nu piarda puterea ce a primit-o si cu care e investit; cata mandrie are ca face parte din pamantul in care s-au nascut spurcaciunile multe ale lumii.
Acesta nu e om, e o legiune, e "o academie intreaga", acum nu el vorbeste ci "academia" si dovezile ei de pamant", de mic a "visat" hrana asta, nu vede pe cei mici dintre oameni (ferice de cei mici ca sunt setati asa) decat fiara care-l preamareste si cu numele ei umbla legat de el, cu numarul de om, care stau cocotati si iau bile albe cu care joaca ping-pong si pe care le urca pana sus in parafele balaurului piramidic, adica cel mare, si le inegresc si apoi altii se hranesc cu ele si nu incape in ei ca mai si scuipa inafara in ograda la crestini...si pleaca...

Domnule (nu meriti nici preamarirea asta), omule Turcu nici nu te mai vezi de idolul si obsesia ce ti-ai construit  in jurul tau, esti om in fundu' gol si prost cum zice Traian Ioan, nimic mai mult, tot ce ramane din tine e ce ai construit si aceea se va surpa si nu se va risipii, ci greutatea aceea se va lasa pe tine ca un jaratec vesnic incins intru corectia duhului ce te leaga si asta va durea dar sunt cuie ce le bati cu mana ta, dorinta ta e respectata...

"Domnul Dumnezeul Adevarat nu se explica prin cele ale stiintelor, dragostea-i nu poate fi cantarita si cunoscuta decat daca ai pomul verde in tine si palpaie in tine lumina din arcul privirii tale, nimic mai mult in imaginatie, doar viata si gradina data, restul le poti avea pe toate-n cap sunt bune momentului, dar sunt desertaciuni vesniciei".








« Last Edit: 11 March 2012 by Man Teodor » Logged

Nu vor mai fi decât oameni neprihăniţi în poporul tău: ei vor stăpâni ţara pe vecie, ca o odraslă sădită de Mine, lucrarea mâinilor Mele, ca să slujească spre slava Mea. (Isaia 60)
Pages: [1]   Go Up
  Print  
 
Jump to:  

Felicitari Crestine - Versuri Crestine - Biblia Online - Crestini.com - KERIGMA.ro - Misiune.ro

SiteUptime Web Site Monitoring Service
Powered by SMF 1.1.12 | SMF © 2006-2009, Simple Machines LLC | Page created in 1.152 seconds with 23 queries.